Variola aviară, cunoscută şi sub numele de difterovariola aviară, este o boală infecţioasă şi contagioasă, întâlnită la mai multe specii de păsări domestice şi sălbatice.
Boala este produsă de un virus care, în stare uscată, are o rezistenţă faţă de factorii fizici şi chimici chiar mai mare decât celelalte virusuri variolice ale altor specii. Este caracterizată prin erupţie exantematoasă variolică, cu aspect de noduli pe piele şi enantem variolic cu aspect difteroid, localizat mai ales pe mucoasele capului.
ASPECTE EPIDEMIOLOGICE
Variola a fost descrisă la peste 60 specii de păsări domestice şi sălbatice, de curte şi de agrement, aparţinând la 20 de familii diferite. Dintre acestea, mai frecvent este semnalată la găini, curci, fazani, porumbei, bibilici, prepeliţe, canari, păuni şi vrăbii. Palmipedele (gâsca, rața) sunt puţin receptive.
Pierderile economice cele mai importante se înregistrează la găini. Sunt susceptibile păsările de toate vârstele, dar se poate spune că tineretul este în general mai sensibil, deşi boala nu apare de obicei la puii de găină sub vârsta de 1-2 luni.
Surse de infecţie primară în variola aviară pot fi păsările bolnave care, în faza febrilă, elimină virusul prin toate secreţiile şi excreţiile, dar o importanţă mai mare o au păsările aflate în faza eruptivă când, prin crustele cutanate descuamate şi falsele membrane desprinse de pe mucoase elimină cantităţi mari de virus, capabil să reziste un timp îndelungat în mediul ambiant. Cadavrele păsărilor moarte de variolă aviară sunt, de asemenea, sursă de infecţie primară.
Adăposturile, padocurile, furajele, apele, ustensilele sau penele contaminate pot fi tot atâtea surse de infecţie secundare, dar importante din cauza rezistenţei virusului ajuns în aceste medii.
TABLOUL CLINIC AL BOLII
Variola aviară debutează clinic, după o perioadă de incubaţie de 3-10 zile, cu febră, abatere, scăderea poftei de mâncare şi scăderea drastică a ouatului. În funcţie de localizarea erupţiei secundare se pot distinge trei forme:
1. Forma difteroidă – apare mai frecvent la tineret, şi poate produce mortalitate însemnată. Leziunile variolice de pe mucoase trec de obicei neobservate, la examenul clinic surprinzându-se doar focarele difteroide, sub formă de false membrane groase abundente, de culoare galben-cenuşiu, aderente de ţesuturile învecinate care, prin desprindere forţată lasă ulcere sângerânde. Păsările bolnave au dificultăţi în hrănire si respiraţie. În localizarea conjunctivală apare o conjunctivită seroasă, apoi mucopurulentă care determină lipirea pleoapelor.
2. Forma variolică – la galinacee se caracterizează prin apariţia de noduli duri, cu aspect cornos, pe pielea capului, mai ales pe creastă, bărbiţe, pleoape, urechiuşe şi numai foarte rar, la pui, pe membre, gât sau în jurul orificiului cloacal. De regulă, erupţia variolică nu se instalează în regiunile cutanate acoperite de pene. Nodulii au suprafaţa crustoasă şi în răstimp de 3–4 săptămâni se usucă şi cad, aproximativ în ordinea în care s-au format.
3. Forma mixtă, numită şi difterovariolică este cea mai frecventă şi se caracterizează prin asocierea formei variolice cu cea difteroidă.
DIAGNOSTIC ȘI TRATAMENT
Diagnosticul de variolă aviară este uşor de pus într-un efectiv mare, în care apar şi forme variolice sau mixte, care au un aspect clinic concludent.
Nu există un tratament specific dar, dacă evoluţia clinică este gravă şi pierderile sunt considerabile, se poate aplica un tratament colectiv în apă sau în furaje, cu antibiotice cu spectru larg, la tot efectivul, pentru a diminua ponderea infecţiilor secundare.
Păsările cu forme difteroide sau mixte se tratează individual, prin îndepărtarea membranelor difteroide şi badijonarea eroziunilor rămase, fie cu betadină, fie cu antibiotice.
PROFILAXIE ȘI COMBATERE
Profilaxia generală se realizează prin achiziţionarea de păsări numai din ferme indemne de variolă aviară, carantină profilactică pentru păsările nou achiziţionate, evitarea contactului cu păsări din alte efective sau cu păsările sălbatice, dezinfecţii riguroase după fiecare depopulare, reguli de filtru sanitar etc.
Există vaccinuri antivariolice pentru găini, curci şi fazani, preparate din tulpini de virus de origine columbară.
Se utilizează ca vaccinare de pregătire, la găini şi fazani, în vederea vaccinării, apoi, după 30 de zile se vaccinează, cu o tulpină de origine galinară, întrucât aceste tulpini, de origine columbară, sunt mai bine suportate de păsări, la prima vaccinare, decât cele de origine galinară, pentru găini. Se aplică individual.
TABLOUL MORFOPATOLOGIC
Cadavrele păsărilor moarte din cauza variolei aviare sunt de regulă slabe şi anemice. În afară de modificările sesizate la examenul clinic se mai pot găsi leziuni difteroide pe mucoasa respiratorie, pe laringe, trahee, bronhii sau la nivelul mucoasei digestive, pe mucoasa intestinală. Procesul inflamator poate fi prezent şi în sinusuri, în special în cele infraorbitale.
un articol de
ADRIAN STANCU
USV Timișoara
