Alertă sanitară după intrarea în vigoare a Acordului comercial cu Mercosur: 3 tone de carne de pui contaminat cu Salmonella importat din Brazilia ar fi ajuns în UE.

Potrivit unor dezvăluiri din presa din Grecia, citate de gandul.ro, primele transporturi de pui congelat din Brazilia către Grecia, realizate după intrarea în vigoare a acordului UE – Mercosur, au fost găsite contaminate cu Salmonella de laboratoarele veterinare din Atena. Carnea de pui ar fi fost deja returnată.
Potrivit publicației grecești keeptalkinggreece.com, aproximativ 80% din primele loturi de carne de pui congelată importată din Brazilia testate au fost identificate ca fiind contaminate cu salmonella, o bacterie extrem de periculoasă pentru sănătatea umană.
Siguranța alimentelor importate din țările Mercosur și eficacitatea mecanismelor de control ale Uniunii Europene asupra acestor importuri au fost unele dintre principalele îngrijorări și critici aduse de contestatarii acordului comercial.
Fostul ministru al Agriculturii, Florin Barbu, afirmă că ”toate produsele care vin din zona Mercosur trebuie testate”.
Acesta a recunoscut, însă, chiar înainte de parafarea acordului comercial, că instituțiile din România nu au capacitatea necesară pentru testarea tuturor produselor agroalimentare importate din țările semnatare ale acordului comercial dinntre UE și țările Mercosur.

”Am spus-o și o repet: este obligatoriu să ne asigurăm că produsele care vin din zona Mercosur respectă standardele de calitate și de securitate sanitar-veterinară din Uniunea Europeană.
Am solicitat și Comisiei Europene și Guvernului României fonduri pentru a dota laboratoarele ANSVSA cu kituri și markeri care să depisteze dacă produsele sunt sigure pentru consumatori, atât din punct de vedere al nivelului de pesticide și hormoni, cât și din punct de vedere bacteriologic.
Acesta este motivul pentru care m-am opus Acordului Mercosur: nu avem suficiente garanții că piața nu va fi inundată de produse neconforme”, a precizat Florin Barbu.
Acesta nu este primul caz de produse neconforme imporatte din Brazilia în UE. În martie 2026, peste 80 de tone de carne de vită provenită din Brazilia, contaminată cu hormoni de creștere, a stârnit îngrijorări majore la nivelul autorităților europene.
DETALII AICI: Carne cu hormoni și pesticide peste limite ajung în Europa. Breșe grave în controalele din Mercosur – Revista Ferma
CITEȘTE ȘI: Mercosur intră în vigoare de la 1 mai 2026: ce se schimbă imediat pentru fermieri și consumatori! – Revista Ferma








