Casele au vârste, dar şi culori diferite: verde, albastru, crem deschis, în funcţie de gustul estetic al constructorilor sau al gospodarilor. În sat nu există reţea de gaz şi de canalizare, dar a fost introdusă, acum câţiva ani, reţeaua de apă curentă şi, mai nou, localnicii au acces la internet. Un lanţ strâns pe poarta unei gospodării ne dovedeşte că unii săteni şi-au luat lumea în cap şi au plecat, cine ştie unde: Brăila, Galaţi, Bucureşti, Milano sau Madrid.
Încercări de a mişca lucrurile, cum se spune, nu lipsesc însă nici în această aşezare.
Profesoara de matematică şi energiile alternative
Începând de anul trecut, în marginea satului funcţionează o făbricuţă de brichete din paie. Instalaţia aparţine familiei Necula şi a fost construită cu bani europeni, costând peste 200 de mii de euro; cei mai mulţi bani, aproape 190 de mii de euro au fost acordaţi de Uniunea Europeană, prin PNDR, restul fiind cofinanţare privată.
Beneficiarii banilor europeni sunt plecaţi din localitate, dar am reuşit să vorbim cu un membru important al familei: Dumitra Necula, fostă profesoară de matematică la şcoala generală din sat, în prezent pensionară. Doamna Dumitra vine aproape zilnic la fabrica pusă pe picioare de fiul şi nora ei. ”Vin să văd cum merge treaba. Lucrează doi băieţi, de aici, din sat. Sunt de încredere, eu nu vin să-i supraveghez, dar e bine să-mi mai arunc şi eu un ochi. La început am fost neîncrezătoare în proiectul ăsta, dar am constatat că lumea cere brichete din paie, cumpără, şi acum e mai bine”, îmi spune doamna Necula. De obicei, femeia stă la cântar şi notează greutatea fiecărui sac plin cu brichete.
Folia s-a… topit
Resturile vegetale trebuie să fie uscate pentru a putea fi procesate. Familia Necula, amăgită probabil de nopţile de vară senine şi aride ale Bărăganului, nu s-a gândit să investească într-un spaţiu de depozitare adecvat. A recurs la o soluţie mai simplă: o folie din celofan, dar folia şi-a luat zborul şi nu din cauza vântului. ”Au furat-o într-o noapte. Nu ştim cine. Poliţia nu i-a găsit pe hoţi. Cică să-i prindem noi”, îmi dezvăluie Dumitra, cu năduf.
Peste muntele de baloţi a plouat din abundenţă şi umezeala a compromis materia primă. Ca să recupereze o parte din baloţi, au construit o instalaţie de uscare, investind din buzunarul propriu, fiindcă nu era cuprinsă în proiect. După un an de la deschidere, făbricuţa din satul Constantin Gabrielescu are deja un număr apreciabil de clienţi. Brăilenii, care nu prea dispun de păduri de unde să se aprovizioneze cu lemn de foc, au început să utilizeze brichetele din paie.
Fabrica este condusă de directorul tehnic Fănel Iacob: ”Am avut situaţii când nu am reuşit să onorăm comenzile. Cerere mare şi, pe de altă parte, lipsă de materie primă.” În Uniunea Europeană, utilizarea resurselor energetice regenerabile este încurajată de autorităţi prin finanţarea proiectelor convingătoare.
Aşa au ajuns banii europeni şi într-un sat din şesul Brăilei, sărac în păduri, dar bogat în culturi de păioase. Vara aceasta, familia Necula va avea cu siguranţă mai multă grijă de baloţii de paie iar în consecinţă, şi mai mulţi brăileni vor băga pe foc brichetele minune, când viscolul va îngrămădi în jurul caselor baloţi de zăpadă.
Un articol publicat în revista Ferma nr. 11/194 (ediţia 15-30 iunie)
