
„Terenurile ocupate de liziere pot fi încadrate la subvenţia pentru pârloagă – PD 28”, afirmă Cosmin Micu. „Cred că domnul ministru Tánczos Barna s-a grăbit în a face afirmațiile cu banii aceia pe părloagă. În primul an aceastea se pot declara ca fâșii ocupate de arbori, ceea ce ne-ar ajuta foarte mult. Eu am plantat deja 13 km de liziere și o să plantez în fiecare an. Cumva, cred că ar trebui încurajate astfel de practici şi nicidecum descurajate”, a mai spus fermierul.
Citeşte şi: Se taie din subvenția APIA pentru pârloagă (PD 28)? Ministrul Tánczos Barna: Este aproape inadmisibil!
150 mii de salcâmi plantaţi în 3 ani
În ultimii 3 ani, Cosmin Micu a plantat cca. 150.000 de puieți de salcâm. „Lizierele au rolul lor în agricultură şi numeroase beneficii. Din punctul meu de vedere nu face sens o doar o împădurire într-o anumită zonă, iar în restul țării bat vânturile fără oprire”, apreciază tânărul fermier. Lizierele de salcâm au o lăţime de 20 de metri, zece rânduri şi o distanţă de 2 metrii între pomi pe rând.
Fermierul a înfiinţat aceste liziere exclsiv pentru protecţie împotriva vântului şi pentru biodiversitate. „Nu intenţionez să le exploatez pentru masă lemnoasă, nu mă interesează așa ceva. Am dorit să rezolv problema vânturilor predominante care usucă tot şi a lipsei biodiversității”, a precizat Cosmin Micu.
Lizierele sunt şi un habitat natural pentru prădători (păsări şi mamifere), duşmanii naturali ai şoarecelui de câmp (Microtus arvalis) care este foarte greu de combătut, mai ales în anumiţi ani.

Strategie naţională pentru perdelele forestiere/liziere
„Fără o strategie națională pe această zonă a perdelor forestiere nu poți să faci nimic. Eu am avut şi am avantajul să lucrez teren comasat, parcele mari şi de 90 – 200 de hectare. Dar acolo unde sunt parcele mici, pe feliuțe de teren este imposibil de înfiinţat aceste perdele forestiere”, consideră Cosmin Micu.
„Cred că după 30-40 de ani nu ar fi rău să se facă o reformă agrară pentru comasarea terenurilor. Pentru că lipsa comasării terenurilor creează un proces foarte îngreunat de lucru și ineficiență. Dacă discutăm de poluare, haideți să vedem cât de ineficienţi suntem în agricultură pentru că nu avem un grad comasat al terenurilor agricole”, a declarat Cosmin Micu.
„Avem nevoie de un program național, elaborat împreună cu Garda Forestieră prin care fermierii să fie încurajaţi să planteze liziere, ei ştiu ce au de făcut. Fermierii care au liziere le mențin și le întrețin, mai bine aloci bani pe zona aceasta, pentru că fermierii lucrează zi de zi în câmp și sunt responsabili pentru ceea ce fac”, a mai spus Cosmin Micu.
Citeşte şi: Fermierul Cosmin Micu îl contrazice pe ministrul Tánczos Barna: „NU LUĂM SUBVENȚIE PE BURUIENI!”








