Secetă și îngheț - combinație fatală în fermele gălățene. Doru Nanu: „Pământul e crăpat, grâul se răsucește. Fără apă, se duce tot ce este pe câmp”. ANIF GALAȚI: Peste 115.000 ha pregătite pentru irigații - Revista Ferma
4 minute de citit

Secetă și îngheț – combinație fatală în fermele gălățene. Doru Nanu: „Pământul e crăpat, grâul se răsucește. Fără apă, se duce tot ce este pe câmp”. ANIF GALAȚI: Peste 115.000 ha pregătite pentru irigații

ALARMĂ ÎN AGRICULTURĂ! Fermierii din Galați se luptă cu seceta și cu înghețul

Secetă și îngheț în câmpurile gălățene. Doru Nanu: „Pământul e crăpat, grâul se răsucește. Fără apă, se duce tot ce este pe câmp”. ANIF GALAȚI: Peste 115.000 ha pregătite pentru irigații

Secetă și îngheț în câmpurile gălățene. Doru Nanu: „Pământul e crăpat, grâul se răsucește. Fără apă, se duce tot ce este pe câmp”.

Inginerul Doru Nanu atrage atenția că lipsa precipitațiilor și variațiile mari de temperatură afectează grav culturile agricole din zonă. Fermierul spune că atât culturile de toamnă, cât și cele semănate în primăvară sunt în pericol dacă nu va ploua în perioada următoare.

SECETĂ ȘI ÎNGHEȚ ÎN CÂMPURILE GĂLĂȚENE

„A plouat în februarie și martie, dar apoi pământul s-a întărit foarte tare din cauza vântului și a căldurii. Am pregătit foarte greu terenul. Am dat de două ori cu discul și tot au rămas bolovani, nu s-a făcut cum trebuie patul germinativ. O să fie problemă anul acesta”, a declarat agricultorul din Ghidigeni.

Acesta a înființat culturi de floarea-soarelui și porumb, însă spune că lipsa apei din sol începe deja să își spună cuvântul. „Am însămânțat, sperând că va veni ploaia. Sunt fermieri care au semănat înaintea mea cu o săptămână și nici acum nu a răsărit nimic”, explică Doru Nanu.

CULTURILE DE LEGUME SUFERĂ

Nici culturile de legume nu scapă de efectele secetei. Fermierul pregătește teren pentru ardei, gogoșari și tomate, însă spune că este nevoit să ude și să lucreze repetat solul pentru a putea planta.

„Am pus și fasole, dar trebuie să-i dau apă, pentru că nu răsare. Pământul este foarte uscat”, spune acesta.

DORU NANU: „PĂMÂNTUL E CRĂPAT, GRÂUL SE RĂSUCEȘTE”

Situația este și mai delicată în cazul culturilor de toamnă. Potrivit agricultorului, grâul începe deja să dea semne evidente de stres hidric.

„Rapița și orzul mai rezistă, dar grâul se compromite dacă nu plouă în două săptămâni. Frunza s-a răsucit, începe să îngălbenească, pământul este crăpat. Fără apă nu mai poți face nimic”, afirmă fermierul.

Pentru a limita pierderile, agricultorul aplică tratamente foliare și biostimulatori pe bază de bacterii, reducând totodată dozele de azot.

„Dacă dai azot și nu plouă, riști să arzi cultura. Eu folosesc produse foliare cu bacterii, sulf și microelemente, ca să ajut plantele să reziste la stres”, explică acesta.

Chiar și în aceste condiții, Doru Nanu spune că grâul său arată foarte bine comparativ cu alte culturi din zonă.

Fermierul a ales soiul spaniol Rebelde, cu un potențial de peste 7 tone la hectar.

„Anul trecut am obținut 5.500 kg la hectar pentru că nu a plouat. Anul acesta puteam merge spre 7 tone, dar trebuie apă. Fără ploaie nu ai ce face” – Doru Nenu.

Pe lângă secetă, culturile pomicole au fost afectate și de temperaturile negative din timpul nopții. „La cais au fost probleme. Pomii aflați în floare au fost afectați de îngheț, chiar dacă am făcut tratamente preventive”, a mai precizat fermierul din Galați.

START ÎN CAMPANIA DE UDARE: PESTE 115.000 HA PREGĂTITE PENTRU IRIGAȚII

În acest context, autoritățile au dat startul campaniei de irigații în județul Galați. Luni, 4 mai, ANIF Galați a pus în funcțiune infrastructura necesară pentru alimentarea cu apă a culturilor agricole.

„Am început umplerea a 210 kilometri de canale cu apă, iar fermierii udă deja culturile. Comparativ cu anul trecut, am crescut suprafața pregătită pentru irigații cu 5.000 de hectare, ajungând la 115.000 de hectare, din care am contractat deja aproximativ 85.000 de hectare. Sunt perspective clare să ajungem la 90.000 de hectare contractate”, a declarat Adrian Pîrvu, directorul ANIF Galați.

Potrivit acestuia, stațiile de pompare vor fi pornite etapizat, în funcție de solicitările fermierilor. „Momentan, cele mai mari cereri vin din zona Câmpia Covurlui, care însumează aproximativ 70.000 de hectare”, a explicat directorul ANIF Galați,

Suprafața totală pregătită pentru irigații în acest an reprezintă aproximativ 38% din cele circa 300.000 ha de teren agricol ale județului Galați.

Agricultorii din zonă speră acum ca sistemele de irigații și eventualele precipitații anunțate în perioada următoare să ajute la salvarea culturilor afectate de secetă.

„Așteptăm să plouă”, concluzionează Doru Nanu.

Secetă și îngheț în câmpurile gălățene. Doru Nanu: „Pământul e crăpat, grâul se răsucește. Fără apă, se duce tot ce este pe câmp”. ANIF GALAȚI: Peste 115.000 ha pregătite pentru irigații
Sursa foto: iStock.com/Elenathewise

CITEȘTE ȘI: Cerințe ABSURDE și DISCRIMINARE la irigații! 14 proiecte de irigații și doar unul aprobat. Doru Nanu: „În loc să ajute micii fermieri care pornesc cu irigațiile de la zero, statul le dă în cap!” Banii pentru irigații, misiune imposibilă

Cerințe ABSURDE și DISCRIMINARE la irigații! 14 proiecte de irigații și doar unul aprobat. Doru Nanu: „În loc să ajute micii fermieri care pornesc cu irigațiile de la zero, statul le dă în cap!” Banii pentru irigații, misiune imposibilă

Cisteste si...

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →
×