Cătălin a decis, la majorat, să părăsească oraşul şi să se stabilească la ţară, fiindcă unul dintre bunicii lui tocmai reuşise să recupereze nişte pământ din suprafeţele de teren agricol stăpânite înainte de naţionalizarea din anii 50. ”M-a atras glia”, îmi explică omul, iar cuvintele acestea sunt rostite cu tot adevărul, nu sunt doar un clişeu.
Recolte bune, preţuri mici
Ar fi fost prea frumos ca legumicultura să-i fi adus atunci câştigurile râvnite, deşi scotea bani buni şi din cultivarea cartofilor şi a verzei. Bine orientat în piaţă, Voinic a vândut, prin anii ’90, maşini ARO. ”Piese?”, întreb cu uimire. ”Nu, maşina cu totul”, precizează Cătălin. Din banii obţinuţi, tânărul venit de la oraş a cumpărat un tractoraş, nou-nouţ. ”Nu-l mai am. I l-am dat unui văr de la Lunguleţu. Încă funcţionează. Între timp, am mai schimbat patru tractoare. Am cumpărat şi cu banii mei, dar am beneficiat şi de fonduri europene, prin SAPARD”, îşi aminteşte Cătălin. De la cele câteva hectare primite de la bunicul lui, fermierul a ajuns să lucreze în prezent în jur de 20 de hectare, incluzând şi terenuri luate în arendă: ”Să ştiţi că am şi eu terenuri date în arendă. Aşa am stabilit cu alţi fermieri, ca să le avem cât de cât comasate”.
Cu terenul stă bine, cu utilajele la fel, dar cum au fost producţiile anul trecut? ”Recolte bune, dar preţuri mici”, pune omul degetul pe rană. Nemulţumit de preţuri, fermierul a renunţat să mai recolteze cartofii de pe o suprafaţă de 3,5 ha. ”Am făcut un calcul şi reieşea că nu îmi voi scoate cheltuielile. Recoltatul costă 10 bani, care se adaugă la cheltuielile de producţie. Trăgând linie, preţul obţinut la piaţă era mult mai mic decât investiţia mea”, îmi prezintă Voinic aritmetica unui sezon agricol. Unde mai pui că sămânţa o aduce direct din Olanda, prin noiembrie-decembrie şi o ţine într-un depozit unde temperatura este de maxim 4 grade C. Cumpără un camion într-un an. Soiurile sunt Carrera şi Arizona şi plăteşte 2 lei/kg, plus cheltuielile de transport.
BANII CARE NU MAI VIN
”Piaţa e o junglă”, spun, deseori, fermierii. {tiu ei ce ştiu, unii dintre ei fiind chiar victime. A păţit-o şi Cătălin Voinic, având de recuperat de la o firmă de distribuire suma de 56.000 de lei! ”Era o firmă din Bucureşti, lucram cu ei de 12 ani. Au dat faliment şi eu n-am mai primit nici un leu. Mai sunt şi alţii ca mine, firma aia avea de plătit fermierilor sute de mii de lei”, îmi spune omul cu năduf. Pierzându-şi un client important şi banii cuveniţi pentru marfa livrată, fermierul a fost nevoit să caute alţi clienţi. Pentru cartofi a găsit o firmă de distribuire din Crevedia. Recoltează cartofii în big-bag-uri şi le furnizează un camion pe zi. Pentru varză, a încheiat un contract cu un procesator local. Acesta a deschis cu ani în urmă o făbricuţă de murături şi achiziţionează cantităţi importante de varză din producţia locală. A rezolvat, aşadar, Cătălin Voinic problema pieţei pentru anul acesta, care promite să fie un an bun. Dar cum va fi la anul sau peste doi ani? Există predictibilitate în economie sau, dimpotrivă, incertitudine? ”Aş vrea să fie o stabilitate a preţurilor. Uite, preţul motorinei a crescut cu 1 leu”, spune fermierul, ştiind bine ce înseamnă pentru afacerea lui agricolă scumpirea combustibililor. Noroc că primăria nu a ridicat taxele şi impozitele. Asta le-ar mai fi trebuit!
Un articol publicat în revista Ferma nr. 13/218 (ediţia 1-14 august 2018)
