CO2 Angels - Cunoaște-ți terenurile, gestionează-le cu încredere - Revista Ferma
4 minute de citit

CO2 Angels – Cunoaște-ți terenurile, gestionează-le cu încredere

Acesta este îndemnul pentru fermieri al tinerilor care au creat aplicația CO2 Angels. Programul combină imaginile satelitare şi datele din teren cu contextul operațional într-un flux clar de gestiune a instrumentelor de lucru din fermă.

CO2 Angels_Gabriel Cioltea_David Seu_Erik Maidik

Povestea acestui ambiţios proiect şi aventura celor trei tineri fondatori ai companiei CO2 Angels a început în urmă cu doi ani, în timpul studenţiei lor, atunci când David Seu, Erik Maidik şi Gabriel Cioltea au participat la mai multe concursuri de proiecte organizate de Agenţia Spaţială Europeană (ESA).

De la pasiune la… fermă

Pasiunea comună pentru sateliţi, informatică şi inteligenţa artificială i-a condus apoi spre dezvoltarea unor proiecte care au ca finalitate analiza solului şi a vegetaţiei culturilor. „După numeroase discuții cu diverşi experţi, am ajuns să ne îndreptăm atenţia spre agricultură. Am înţeles utilitatea analizelor de sol şi importanţa sănătăţii acestuia şi ne-am dorit să găsim soluţii pentru a ajuta fermierii în luarea deciziilor pentru reducerea costurilor şi creşterea recoltei”, a declarat David Seu, cofondator şi CTO al CO2 Angels. Aşa a apărut prima aplicaţie realizată de CO2 Angels, după care au fost adăugate noi module.

David Seu, CO2 Angels

Jurnal de fermă

În fiecare sezon, fermierii pot încărca în aplicaţie, pentru fiecare parcelă, planul de culturi, nivelul de investiție şi recolta ţintă. Apoi, pe parcursul anului agricol, se înregistrează fiecare lucrare agricolă, tratamentele și eventualele observații, astfel că aplicaţia devine un adevărat jurnal de fermă.

Programul de bază permite fermierilor „să consulte starea culturii vizualizând zonele prielnice şi cele cu anomalii în vegetaţie”, a explicat Gabriel Cioltea, Lead Data Scientist în cadrul CO2 Angels. Fermierii primesc imagini la fiecare 5 zile și pot urmări astfel starea culturii, nemaifiind nevoie să se deplaseze în câmp. „Fermierii văd – de acasă, pe telefon sau pe orice alt dispozitiv – inclusiv ceea ce se află în mijlocul parcelei, al câmpului, dacă dezvoltarea culturii se află sau nu în grafic”, a mai spus specialistul CO2 Angels.

„Fermierii vin tot timpul cu probleme, iar împreună căutăm cea mai bună soluție, nu doar pentru un singur fermier, ci pentru alți o mie de agricultori care se află în aceeaşi situaţie. De aceea trebuie să fim foarte atenţi şi să filtrăm toată informația pe care o avem”, Davis Seu, CTO compania CO2 Angels.

CO2 Angels app

Analiza factorilor meteorologici şi a rezultatelor de producție

Urmărind producţiile din ultimii ani se poate face o analiză a rezultatelor comparativ cu factorii de mediu şi intervenţiile fermierului. Desigur, un plus sau un minus de producţie într-un sezon poate avea multiple cauze, dar analiza datelor agrometeorologice pe ultimii 10-20 ani poate arăta care sunt cauzele reale şi ajută la realizarea unei proiecţii pentru următorii ani.

Actualizare și perfecționare continuă a aplicației

În spatele fiecărui „buton” din aplicaţie se află o succesiune de operaţii şi proceduri bine gândite.

Pentru perfecţioanrea aplicaţiei, tinerii caută permanent fermieri parteneri de la care să poată colecta date. „Putem să rulăm o simulare doar dacă avem suficiente date din teren, de aceea, de exemplu, ne dorim să lucrăm cu fermieri care fac analize de sol pentru a putea apoi verifica dacă modelele create de inteligenţa artificială corespund cu zonele de variabilitate din câmp”, a explicat Gabriel Cioltea.

Decizia este la fermier

Administrarea corectă a resurselor nu ajută doar la reducerea costurilor, ci şi la îmbunătățirea sustenabilității și a profitabilității pe termen lung în ferme. Folosind imaginile satelitare multianuale şi rezultatul analizelor de sol, programul dezvoltat de CO2 Angels permite reducerea costurilor cu 5-20% prin optimizarea aplicării îngrășămintelor și fertilizanților, în paralel cu creşterea calităţii solului şi a recoltei cu 5-15%.

Totuşi, aplicația „este doar un suport, deciziile finale le iau fermierii”, spune Gabriel Cioltea. „Pe baza datelor satelitate anterioare şi a prognozelor, noi putem face o simulare. De exemplu, dacă intri acum la semănat, vei obține un rezultat, dacă intri peste 10 zile, vei obține altceva”, adaugă tânărul. Această parte a programului este în continuă perfecţionare, iar dezvoltatorii aplicaţiei lucrează cu fermierii colaboratori pentru aceasta.

Citeşte şi: Andrei Ciocoiu: pentru rapiţă o fertilizare de start de 100 kg azotat este suficientă, după grâu. Atenţie la rotaţia scurtă grâu/oleaginoase

Cisteste si...

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →
×