„Ne-au secat norii ca să ia bani pe rachete antigrindină. După oprirea lansărilor, au revenit ploile” - spune un mecanic de elicoptere cu 22 de ani la activ în aviație și peste 2.300 ore de zbor - Revista Ferma
4 minute de citit

„Ne-au secat norii ca să ia bani pe rachete antigrindină. După oprirea lansărilor, au revenit ploile” – spune un mecanic de elicoptere cu 22 de ani la activ în aviație și peste 2.300 ore de zbor

Doru Nanu, acum inginer horticol, spune că știe din interior cum funcționează sistemul și pune sub semnul întrebării modul în care sunt folosite rachetele antigrindină.

„Ne-au secat norii ca să ia bani pe rachete antigrindină. După oprirea lansărilor, au revenit ploile” - spune un mecanic de elicoptere cu 22 de ani la activ în aviație și peste 2.300 ore de zbor
Credit foto @iStock.com/JJ Gouin/Robert Pavsic

„Ne-au secat norii ca să ia bani pe rachete antigrindină” spune Doru Nanu, fost mecanic de elicoptere, acum fermier în Galați.

Timp de 22 de ani a lucrat în aviație, pe elicopter, ca mecanic de bord instructor, acumulând peste 2.300 de ore de zbor fără niciun eveniment.

Își cunoaște foarte bine foștii colegi care lucrează acum în sistemul național antigrindină și susține că modul în care sunt folosite rachetele poate avea efecte asupra circulației norilor și a precipitațiilor.

„Sistemul îl cunosc. O parte din colegii mei care sunt la pensie lucrează în domeniu și cunosc cum funcționează. În principiu e util, dar doar limitat, în condiții extreme, când chiar e riscul să plouă cu gheață pe suprafețe mari”, spune Nanu.

BANII, ÎN CENTRUL ACUZAȚIEI: „NE-AU SECAT NORII CA SĂ IA BANI PE RACHETE ANTIGRINDINĂ”

Potrivit lui Nanu, problema ar fi legată de modul de remunerare a personalului care operează în sistem:

„Sunt plătiți cu un salariu de bază la care se adaugă procent din numărul de rachete pe care le lansează. Exact cum piloții sunt plătiți pe ore de zbor. Atunci interesul lor e ca atunci când apare o situație să nu lanseze 2-3 rachete, câte ar fi suficiente, ci 10, 12, 15. Să ia mai mult”.

Fermierul susține că lansările repetate ar putea modifica traseul norilor:

„Se deviază circuitul norilor în natură. Se deformează culoarul pe care circulă norii. Și se creează zone secetoase în care nu mai plouă. S-a constatat asta în Franța, la noi în Galați, în Vrancea” – Doru Nanu, mecanic de elicoptere cu 22 de ani la activ în aviație.

„Ne-au secat norii ca să ia bani pe rachete antigrindină. După oprirea lansărilor, au revenit ploile” - spune un mecanic de elicoptere cu 22 de ani la activ în aviație și peste 2.300 ore de zbor

„AM AVUT PATRU ANI DE SECETĂ ÎN CARE NU S-A RECOLTAT PORUMB DELOC”

Doru Nanu își susține afirmațiile prin propria experiență:

„Am avut 4 ani de secetă în care nu s-a recoltat porumb deloc. Floarea-soarelui a ajuns la 500 de kg la hectar, grâul până în 2 tone. Dezastru”.

Fermierul a obținut în acest an 3.900 kg/ha la floarea-soarelui.

În opinia sa, schimbarea s-ar fi produs după reducerea sau oprirea activității cu rachete:

„Acum, de când a trecut un an și nu se mai face treaba asta cu rachetele, a început să plouă și lucrurile vin la normal. De 2 ani, de când s-a oprit, anul trecut și anul ăsta, a început să plouă. Cât trebuie, dar mult mai bine. Nu mai suntem în situația să nu facem porumb”.

SOLUȚIA LUI NANU: „NU MAI TRAGEȚI, PUNEȚI PLASE”

Fermierul consideră că protecția împotriva grindinei ar trebui concentrată mai ales asupra culturilor cu valoare ridicată, precum vița-de-vie și livezile:

„Mai degrabă s-ar acorda fonduri pentru protecția celor care au viticultură și pomicultură. Sunt plase de protecție. Chiar dacă plouă cu gheață, distruge 2-3 hectare, dar ai apă și salvezi celelalte sute de mii de hectare. Paguba e mult mai mică.”

ŞTEFAN BARBU: „DE CÂND NU SE MAI LANSEAZĂ RACHETE ANTIGRINDINĂ, AU ÎNCEPUT SĂ VINĂ ŞI PLOILE”

Declarațiile lui Doru Nanu redeschid astfel o discuție sensibilă despre eficiența, limitele și modul de funcționare al sistemului național de combatere a grindinei, dar și despre relația dintre intervențiile anti-grindină și regimul precipitațiilor.

Tema a mai fost abordată de Revista Ferma. Într-un articol publicat la 14 septembrie 2026, intitulat „Ştefan Barbu: De când nu se mai lansează rachete antigrindină, au început să vină şi ploile”, fermierul din Brăneşti, judeţul Ilfov, afirmă că revenirea precipitaţiilor a coincis cu oprirea lansărilor de rachete antigrindină din zona Vrancea.

Vezi AICI ce nereguli a arătat Sinteza raportului de control privind verificările efectuate la la Autoritatea pentru Administrarea Sistemului Național Antigrindină și de Creștere a Precipitațiilor.

Ccare sunt criticile și cerințele fermierilor reprezentați de Forumul Agricultorilor și Procesatorilor Profesioniști din România (FAPPR): Cheltuieli de 94,1 milioane de lei pentru un sistem nefuncțional.

Cisteste si...

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →
×