„Iată, suntem la sfârşitul lunii aprilie şi nu a intrat nici un bănuţ în cont, subvenţiile cuvenite pentru anul 2018! Sunt aproape de fundul prăpastiei, m-am înglodat în datorii ca să-mi ţin animalele să nu moară de foame! Funcţionarii de la APIA îmi spun că sunt în grafic cu verificările, adică pot dura până la 30 iunie, când este limita! Cum poţi să trăieşti în asemenea condiţii?”, se întreba tare mâhnit fermierul vrâncean, în preajma Sărbătorilor Pascale.

Preţurile mieilor nu acoperă cheltuielile
Steluţu Crancu nu a reuşit să vândă din animale, pentru că preţurile oferite de achizitori sunt extrem de mici. Mulţi dintre aceştia vor mai mult chilipir şi dacă se poate să ia şi pielea de pe bieţii crescători de animale. „Astăzi, 25 aprilie, a venit la poarta fermei un cumpărător arab să-i dau mieii la un preţ de 9 lei kilogramul în viu! Adică toţi mieii, care sunt de la 17 kg în sus. Şi am în jur de 300 de exemplare. Preţul pe care îl vrea arabul nu acoperă nici pe departe cheltuielile curente, doar hrana mieilor s-ar putea acoperi. Pentru mine ca producător un 12 lei pe kilogram ar fi cât de cât mai aproape de adevăr; sau 20 de lei/kg animal tăiat, în carcasă. Mieii mei au un randament foarte bun la sacrificare, undeva la peste 65 la sută!”, susţine Steluţu Crancu.

Mieluţe de reproducţie
Fermierul creşte rasa Ţigaie cu cap negru de Teleorman, una dintre cele mai apreciate de pe piaţă, fiind o rasă mixtă: de carne şi lapte. În judeţul Vrancea sunt foarte puţini crescători care au această rasă, îi poţi număra pe degetele de la o mână. Totuşi, Steluţu Crancu a reuşit să dea din animale unor crescători de ovine care voiau să-şi schimbe rasa în ferme. Unii aveau Merinos, iar alţii Ţurcană. „Mi-au venit cumpărători din ţară să achiziţioneze mieluţe pentru reproducţie. Am bătut palma cu fermieri din Bacău, Iaşi şi Buzău pentru mai bine de 100 de mieluţe pentru reproducţie. Un domn de undeva din nordul Moldovei m-a sunat pentru 20 de mieluţe. Când le-a văzut cât de frumos arată, a urcat cererea la 50 de exemplare. Nu au fost discuţii la preţ, cât am cerut au fost de acord! M-am înţeles la 12 lei kilogramul în viu. Aşteptăm să mai vină nişte comenzi. Iar dacă nu, voi fi nevoit să cresc mieluţele, că nu am ce face”, declară cu amărăciune vrânceanul.

Pieile şi lâna ajung la platforma de gunoi
Apoi a continuat: „Nu avem ce face cu pieile; merg la platforma de gunoi şi nu zice nimeni nimic. Lâna este cu defect, vedeţi că mieii sunt negri. E problemă genetică, în schimb rasa este specializată pentru carne şi lapte, nu şi pentru lână. Lâna se albeşte, dar la rădăcină rămâne neagră, pigmentată, cu defect. Eu foarte puţină lână am putut să strâng. De la 400 de oi, abia dacă am adunat o tonă! În rest am aruncat-o!”
Fermierul ne spune că înainte de Paşti a scos oile din saivan. Le avea pe stabulaţie. „Am făcut ţarcul ăla acolo pe deal, se vede de aici, ca să putem să le mulgem! Le mai ţin vreo câteva zile tot pe stabulaţie. După 1 mai scot animalele pe păşune. Problema-i că nu este iarbă. A plouat, dar e vreme rece, mai ales noaptea, şi nu creşte iarba. Pe deal, pe imaşuri, nu-i suficientă şi noi suntem nevoiţi să cumpărăm cereale, porumb şi lucernă pentru a le da de mâncare”, susţine crescătorul de ovine vrâncean.

Abatorul mobil, un vis prea îndepărtat
Steluţu Crancu a încercat să depună un proiect cu abatoarele mobile, unde sprijinul financiar este în valoare maximă de 100.000 de euro. „Am renunţat deocamdată, pentru că nu am putut să fac rost de cofinanţare. Nu am primit subvenţiile, însă nu am abandonat ideea de a avea un microabator. Îmi este absolut necesar şi, apoi, dispun de toate condiţiile cerute: sursă de apă, instalaţie electrică de 380 v, iar fata este pregătită în domeniu, fiind de profesie medic veterinar! Nu am renunţat la abatorul mobil, dar de! nu-s bani, nu-i finanţare! Simt că proiectul, visul meu se îndepărtează tot mai mult de a fi realizat”, susţine cu regret Steluţu Crancu.

Steluţu Crancu: „Vânzările merg mult mai slab, cam cu 50-60 la sută faţă de anii precedenţi. Dacă în alţi ani mă duceam la piaţă şi cu miei în greutate de 30 de kg, anul ăsta nu am avut multe exemplare de 20 kg! Vă daţi seama cât am pierdut? Enorm!”

VIA ŞI LIVADA, CU LUCRĂRILE DE SEZON TERMINATE LA TIMP
Pe lângă cele câteva sute de oi pe care le creşte cu pasiune, Steluţu Crancu mai lucrează două hectare de livadă, îndeosebi cu prun şi măr, un hectar de vie, o lucernieră şi mai bine de 10 hectare de teren. În plantaţia pomicolă a dat Dumnezeu de a terminat curăţatul copacilor şi primul tratament cu Calypso, un produs prietenos cu albinele, ce combate la măr viermele merelor, viespi, afide, gărgăriţa florilor de măr, păduchele din San Jose, iar la prun şi cireş, viermele prunelor, viespi, păduchi şi musca cireşelor.
De asemenea, în vie a încheiat tăiatul, legatul şi a aplicat primul tratament pe bază de cupru împotriva bolilor, iar pentru controlul dăunătorilor a administrat insecticidul Mospilan în amestec cu un ulei vegetal. Până la această dată, plantaţia viti-pomicolă a reuşit să iasă din perioada de stres. Nici pomii şi nici viţa-de-vie nu au suferit de pe urma temperaturilor scăzute.
„Imediat după Paşti voi semăna porumbul pe vreo 10 hectare. Nu este târziu, e la limită! Ne trebuie sămânţă, ne trebuie îngrăşăminte, nu sunt bani şi nici timp nu avem! Pe parcela ce am să o însămânţez cu porumb, voi fertiliza cu gunoi de grajd cam 15 tone la hectar. Şi cum îngrăşământul natural stimulează dezvoltarea buruienilor, îmi trebuie un erbicid total care să le controleze”, spune Steluţu Crancu.

OLANDEZII AU VIZITAT FERMA DE LA CIOLĂNEŞTI
Steluţu Crancu spune că în vara trecută a fost în Olanda la invitaţia unor fermieri cu care a dezvoltat în timp un parteneriat. Acolo a văzut o semănătoare de porumb cu patru secţii pe care a achiziţionat-o la un preţ extraordinar, de 800 de euro! A fost puţin folosită, e aproape nouă! Pe 15 aprilie, la ferma din Ciolăneşti au venit oaspeţii, un grup de 11 olandezi. Tot atunci au adus cu ei şi semănătoarea. Au vizitat exploataţia şi împrejurimile şi au fost foarte încântaţi. Au aflat despre problemele cu care se confruntă fermierii români şi agricultura noastră în general. „Ei lucrează cu maşini şi utilaje noi, cu tehnologii mai performante! Munci manuale nu există la dânşii, totul este mecanizat! Când i-am vizitat în Olanda, eu, de fapt, voiam să achiziţionez o instalaţie de muls nouă care mi-ar trebui la fermă. Cu tanc de răcire, ajungea să coste undeva la 20 de mii de euro. Însă nu am avut suma necesară, banii îi strângi foarte greu în România. Probabil că puteam să cumpăr instalaţia la mâna a doua, dar am socotit că nu se merită”, explică fermierul.

Articol publicat în revista Ferma nr. 9/236 (ediţia 15-31 mai 2019)