
Mihai Adrian Ciobanu reconstruiește, piesă cu piesă, tractoarele care au făcut istorie în agricultura României.
La 40 de ani, tânărul trăiește o pasiune cum rar mai vezi astăzi: restaurează tractoare românești UTB exact așa cum ieșeau odinioară pe porțile uzinei Tractorul Brașov.
Totul a pornit dintr-o promisiune făcută mamei sale. „Înainte să se prăpădească, mama m-a rugat să nu vând tractorul. I-am respectat dorința și l-am făcut ca nou.”
Era primul său tractor, un U650 portocaliu, ce fusese cumpărat după 1990 și îl slujise peste 25 de ani în agricultură.
Mihai Adrian Ciobanu: „Am crescut mari amândoi. Am făcut agricultură cu el, muncă adevărată.”
A INVESTIT 7.000 DE EURO ÎNTR-UN UTB VECHI ȘI L-A FĂCUT CA NOU
Când mulți ar fi dus utilajul la fier vechi, Mihai l-a desfăcut bucată cu bucată și a început o restaurare obsesivă. Doi ani de muncă și aproape 7.000 de euro investiți. Mii de ore petrecute căutând piese originale românești.
Și nu orice piese. Niciun compromis. Nimic din China. Nimic improvizat.
„Eu îl fac catalog. Exact cum venea din fabrică: trusă, cutie de scule, tot” – spune fermierul.
Faruri originale. Radiatoare românești. Componente fabricate pentru uzina Tractorul Brașov. Inclusiv bătrâni mecanici ai uzinei l-au ajutat să readucă la viață legenda.
Unul dintre oamenii-cheie ai proiectului este Petre Alexandru, fost specialist în motoare la Tractorul Brașov. „Omul lucrează cu catalogul în față. Cum trebuie.” – spune tânărul.
RECONSTRUIEȘTE, PIESĂ CU PIESĂ, TRACTOARELE CE AU FĂCUT ISTORIE ÎN AGRICULTURA ROMÂNIEI
Primul tractor a fost terminat. Dar Mihai nu s-a oprit.
Avea deja un motor nou păstrat „de rezervă”. Apoi a găsit o cutie de viteze. Un reductor. Și a început al doilea proiect: un UTB albastru, restaurat integral.
Și acesta va fi gata curând.
„După vopsit nu vreau să-l mai zgârii. Acum sunt la finisaje și reglaje” – explică Mihai.
În total, primul tractor l-a costat aproximativ 7.000 de euro. Dar pentru el valoarea nu se măsoară în bani. Are prețuire sentimentală.
Deși tractoarele funcționează perfect, Mihai nu le folosește la muncă.
Le păstrează ca pe niște opere de artă mecanică: „Efortul e mare, dar sunt mândru. Nu face oricine așa ceva. Le țin în loc de bicicletă… Sunt jucării pentru adulți.”

DIN AGRICULTURA ROMÂNEASCĂ…, ÎN MUZEUL VIU AL UTB-ULUI
Mihai vine dintr-o familie de agricultori și spune că a lucrat aproape 35 de ani în agricultură. Astăzi însă privește cu tristețe spre situația fermierilor români: „Parcă agricultura în țara asta nu e plătită. Porumbul e sub un leu kilogramul… cineva nu vrea ca țăranul român să câștige bani din agricultură.”
Dar pasiunea pentru UTB-uri a rămas.
Mai ales după ce a văzut cât de apreciate sunt tractoarele românești în Egipt și în fosta Germanie de Est.
„Germania încă e plină de UTB-uri. România a exportat în 196 de țări” – apreciază Mihai.
Acum visează să participe la expoziții internaționale de utilaje istorice, inclusiv în zona Dresda, Germania.
La evenimentele agricole din România, precum cele de la Agriplanta-RomAgroTec, restauratorii de UTB-uri pregătesc parade spectaculoase cu tractoare românești de epocă.
URMĂTORUL VIS: IMS-UL ROMÂNESC
Pasiunea nu se oprește aici.
În garajul său din Dâmbovița au început deja să se strângă piese pentru un nou proiect: un IMS românesc restaurat complet.
ARO-ul poate să mai aștepte. „IMS-ul mă atrage mai mult.”
Și, ca orice restaurator adevărat, Mihai știe deja următorul pas:
„Trebuie să cumpăr o mașină de sablat. Vreau să-l fac cum trebuie.”
Într-o lume în care totul se consumă rapid și se aruncă la primul defect, un român încă mai crede în răbdare, în meșteșug și în memoria lucrurilor bine făcute.







