Tăierea colților la purcei, interzisă de peste 15 ani! Ce soluții eficiente aplică fermierii astăzi - Revista Ferma
6 minute de citit

Tăierea colților la purcei, interzisă de peste 15 ani! Ce soluții eficiente aplică fermierii astăzi

Tăierea colților la purcei este interzisă ca acțiune de rutină de peste 15 ani! Cum poate fi stăpânită problema rănirilor provocate de purceii cu colți intacți, prin aplicarea unor practici manageriale concrete?

Tăierea colților la purcei, interzisă de peste 15 ani! Ce soluții eficiente aplică fermierii astăzi
Foto @iStock.com/katoosha

Când se discută despre procedurile la care sunt supuși purceii în primele zile de viață, celor mai mulți crescători le vine în minte preponderent castrarea masculilor și scurtarea cozilor.

Mult mai rar se amintește însă despre manopera de tăiere – de fapt o scurtare – a celor 8 colți cu care se nasc purceii, foarte mici, dar ascuțiți ca niște ace. Asta, cu toate că această procedură a fost interzisă în a fi aplicată ca acțiune de rutină încă din anul 2008, adică de peste 15 ani!

Tăierea colților, o acțiune stresantă și dureroasă pentru purcel

Cum spuneam, procedura se aplică purceilor, de regulă în primele două zile de la naștere, prin diferite metode și cu anumite instrumente, cu scopul scurtării vârfului extrem de ascuțit al caninilor și a incisivilor laterali.

Cel mai adesea acești colți sunt retezați sau piliți până lângă gingie, fie cu clești speciali, fie cu un aparat de polizat.

Cert este că manopera este foarte stresantă – și dureroasă – pentru purcel, dar și mare consumatoare de timp pentru personalul instruit în acest sens.

De ce a fost nevoie să se recurgă la această practică?

Dar care sunt motivele pentru care tăierea colților la purcei este practicată în majoritatea fermelor, precum și în gospodăriile populației?

Pe scurt, acestea ar fi legate de faptul că între purcei apare o competiție serioasă la supt, mai ales în cazul cuiburilor mari, de peste 14 purcei fătați, iar aceasta conduce la conflicte serioase între aceștia – cu răniri frecvente – dar și la zgârierea frecventă a sfârcurilor și glandelor mamare ale scroafei în timpul suptului.

Ca răspuns, din cauza durerii provocate de colții purceilor, unele scroafe – mai ales cele la prima fătare – nu mai eliberează laptele și nu se mai poziționează pentru a accepta purceii la supt, comportamente ce conduc, inevitabil la înfometarea și, ulterior, la pierderea purceilor.

Intensitatea luptelor purceilor în boxele optimizate

De remarcat însă că majoritatea studiilor au urmărit aceste efecte negative doar în sistemele comerciale intensive, comparând efectele între loturi de purcei cu colți scurtați sau nu.

Doar relativ recent s-a luat în considerare observarea diferențelor dintre fermele cu boxe de fătare standard (de 4,5 mp), față de cele în care suprafața alocată scroafei depășeste 6,5 mp, iar aceasta are posibilitatea să se rotească în boxă și să aibă acces la materiale de îmbogățire, cum sunt paiele spre exemplu.

Iar rezultatele înregistrate în boxele optimizate au demonstrat că frecvența și intensitatea luptelor purceilor, atât între ei, cât și pentru un loc preferat la supt a redus semnificativ rănirea reciprocă și a scroafei.

Cercetările continuă

Este însă clar că e nevoie de o cercetare mult mai aprofundată a factorilor și cauzelor incidenței și gravității leziunilor provocate de purceii cu colți intacți, atât în cadrul aceluiași cuib, cât și mamei.

Spre exemplu nu se cunoaște aproape nimic despre corelația posibilă dintre calitatea laptelui sau capacitatea de eliberare a laptelui de către scroafă și frecvența rănirilor, indiferent de tipul boxei de fătare sau nivelul de bunăstare a acesteia.

Practici manageriale concrete pentru a stăpâni fenomenul

Recent însă o echipă de cercetare din SUA a consultat prin interviuri un număr semnificativ de fermieri – din 17 țări – care au renunțat la tăierea colților, întrebându-i cât de serioasă e problema rănirilor și ce soluții au identificat pentru limitarea efectelor negative ale acestora, atât în privința leziunilor faciale ale purceilor, cât și a celor provocate scroafelor pe durata alăptării.

A fost interesant de aflat din acest studiu că majoritatea respondenților au considerat că problema rănirilor poate fi stăpânită prin aplicarea unor practici manageriale concrete. Printre acestea au fost amintite următoarele:

  1. Păstrarea în efectiv doar a femelelor cu comportament matern pozitiv și capacitate de alăptare ridicată;
  2. Îmbunătățirea condițiilor de furajare și adăpare a scroafei înainte, în timpul și după încheierea fătării;
  3. Supravegherea fătării să se deruleze mai frecvent, mai ales în cazul primiparelor;
  4. Punerea la dispoziția purceilor a prestarterului mai devreme cu o zi față de recomandarea producătorului, în cantități mici, mai mult pentru distragerea atenției acestora de la demararea agresiunii față de ceilalți purcei din cuib;
  5. Limitarea numărului de purcei la o scroafă, în corelație cu cel al sfârcurilor sănătoase și funcționale, prin transferul celor în surplus la mame doici, în primele 2 zile de la fătare;
  6. Aplicarea tacticii alăptării fracționate, în reprize de supt, pe loturi de purcei ale aceleiași scroafe;
  7. Utilizarea materialelor de îmbogățire a mediului din boxă prin introducerea de jucării, paie, etc., atât pentru scroafă, cât și pentru purcei.

Instruirea personalului

Toate aceste soluții practice au fost identificate de către fermieri, evident în condițiile specifice propriilor ferme. Însă pentru validarea la o scară mai largă, acestea ar trebui analizate în detaliu pentru identificarea măsurii în care ele contribuie la reducerea rănirilor faciale la purcei, respectiv a glandelor mamare ale scroafei.

Iar pentru aceasta mai lipsește o singură piesă esențială, respectiv pregătirea practică și teoretică constantă a personalului, astfel încât acesta să înțeleagă ce și cum trebuie să facă și, mai ales, care este substratul biologic al soluțiilor identificate și aplicate.

Putem avea cele mai geniale idei manageriale, cele mai performante animale sau cele mai bune condiții de creștere, dar ele sunt insuficiente dacă ne lipsește igredientul esențial: calitatea resursei umane!

De asemenea, poate deveni important ca personalul să fie înstruit în:

  1. urmărirea comportamentului natural al scroafei – dar și a purceilor nou-născuți – în timpul și după încheierea fătării;
  2. înțelegerea modului în care scroafa comunică cu purceii pe durata alăptării sau
  3. modul în care pot fi evaluate calitatea alăptării și a cantității de lapte pe care scroafa o produce.

Miracolul lactației la scroafe și sporul mediu zilnic al purceilor

Cisteste si...

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →