Dezvoltarea glandei mamare a scroafelor este crucială pentru producția lactată și, implicit, pentru capacitatea de alăptare a acestora și creșterea purceilor. Ce se întâmplă cu glanda mamară neutilizată la potențialul ei lactogen maxim?
Dezvoltarea glandei mamare este demonstrată în primul rând prin tranziția țesutului mamar de la un conținut ridicat în lipide la o structură preponderent proteică, încă de la începutul gestației. De asemenea, tranziția este însoțită și de o creștere a concentrației hormonilor ce stimulează dezvoltarea glandei mamare, respectiv estrogenii, relaxina și prolactina.
Pe de altă parte, glanda mamară a scroafelor își accelerează dezvoltarea și pe durata lactației, în special între zilele a 4-a și a 22-a, creșterea în volum fiind, în medie, de aproape 60%. Mai mult decât atât, cea mai mare acumulare de volum a glandelor mamare coincide cu vârful lactației, respectiv între zilele 7, respectiv 28.
Pe de altă parte, rangul fătării – respectiv la a câta fătare se află scroafa – va afecta ritmul dezvoltării lanțului mamelonar, primiparele situându-se mult deasupra scroafelor aflate la a 2-a sau a 3-a fătare.
Involuția glandei mamare după înțărcare
Un alt aspect interesant este reprezentat de modul în care se desfășoară involuția glandei mamare a scroafelor după înțărcare. Acele glande, care au fost izvorul laptelui pentru purcei, se transformă dramatic începând încă din ziua a 2-a de la înțărcarea acestora, fenomenul continuând încă o săptămână.
În schimb, glandele din care purceii nu au supt în mod regulat de-a lungul lactației vor involua, în sensul reducerii masive a țesutului lactogen, devenind nefuncționale tot pe parcursul primei săptămâni de după înțărcare.
Ce se întâmplă dacă suptul este reluat?
De remarcat totuși că această involuție mamară poate fi reversibilă atunci când suptul este reluat într-un interval de 24 de ore, însă producția lactată va fi mult mai redusă decât în condiții de continuitate. Totuși, involuția mamară devine ireversibilă după 3 zile de la momentul întreruperii suptului.
Acele glande din care purceii au supt constant de-a lungul lactației își vor păstra un volum mărit față de cele mai puțin utilizate, chiar și după încheierea involuției, iar acest fapt va reprezenta fundamentul dezvoltării lor în gestațiile și lactațiile ulterioare.
Frecvența și inițierea reprizelor de supt
Pe de altă parte, frecvența reprizelor de supt joacă un rol important în stabilirea nivelului producției de lapte a scroafelor, care crește constant și atinge apogeul aproximativ în ziua a 10-a de lactație, moment urmat de un declin treptat și inerent.
Este în mod clar demonstrat faptul că atât dezvoltarea glandelor mamare, cât și involuția acestora după înțărcare depind, la modul esențial, de suptul purceilor. Mai mult, suptul constant al unei glande va conduce la o creștere semnificativă a acesteia în lactația următoare.
Este, de asemenea, cunoscut că în primele zile de după fătare producția de lapte a scroafei este mult peste ceea ce pot consuma purceii, aspect dovedit și prin faptul că în această fază timpurie a lactației, peste 85% din reprizele de supt sunt inițiate de către mamă și încheiate de către purcei.
Mai târziu – de regulă în săptămânile 3 și 4, când cererea de lapte a purceilor crește constant – rolurile se inversează, purceii fiind cei care inițiază repriza de supt, iar scroafa cea care o întrerupe, prin stoparea accesului purceilor la sfârcuri, fie ridicându-se în picioare, ori adoptarea unei poziții abdominale.
Impactul asupra sporului mediu zilnic al purceilor
Atât durata, cât și intensitatea cu care fiecare purcel din cuib stimulează glandele mamare ale scroafei în primele trei zile de la fătare, dar și frecvența reprizelor de supt sunt elemente determinante asupra sporului mediu zilnic (SMZ) al purceilor.
Multiple studii comportamentale au mai demonstrat că dacă o glandă mamară a scroafei aflată la prima fătare nu este utilizată de către purcei la potențialul ei lactogen maxim, aceasta nu va mai avea nici capacitatea de a se dezvolta și nici o producție lactată satisfăcătoare în lactațiile ulterioare.
Hiper-prolificitatea scroafelor are ca efect o creștere majoră a numărului de purcei născuți la fiecare fătare, peste capacitatea de alăptare a scrofelor moderne, numărul produșilor depășindu-l pe cel al glandelor mamare disponibile.
Diferențe majore între purcei
- Dovada a fost oferită de cântărirea purceilor care au avut acces la sfârcurile cu maximă funcționalitate în lactațiile anterioare și care au avut un spor mediu zilnic mult peste (plus 1,12 kg la vârsta de 56 zile) cel al purceilor cărora li s-au repartizat sfârcurile care anterior nu au fost exploatate suficient în lactațiile precedente. Acesta este și motivul pentru care este esențial ca scrofițelor aflate în prima lactație să li se aloce un număr de purcei la supt egal cu cel al sfârcurilor funcționale disponibile.
- Un alt aspect extrem de interesant descoperit în acest tip de studii a fost acela că purceii care au avut acces doar la sfârcurile care în lactația anterioară nu au fost utilizate la capacitatea productivă maximă au manifestat un comportament agresiv mult mai evident și un număr mult mai mare de reprize de supt ratate, comparativ cu cei care au avut parte de sfârcuri pe deplin funcționale. Aceste diferențe comportamentale majore au fost puse pe seama anxietății primei categorii de purcei de a avea acces la suficient lapte, rămânând constant într-o permanentă stare de foame.
Scroafele doici și înlocuitorii de lapte au devenit o necesitate
Selecția continuă din ultimii 30 de ani pentru hiper-prolificitate a scroafelor a avut ca efect o creștere majoră a numărului de purcei născuți la fiecare fătare. Astfel, s-a ajuns în situația în care numărul purceilor este mai mare decât capacitatea de alăptare a scrofelor moderne, acesta depășind numărul glandelor mamare disponibile.
Mai mult decât atât, în paralel, s-a constatat o creștere a mortalității purceilor în primele 3 zile de după fătare, în principal a celor mai mici din cuib.
Consecința a fost aceea că un număr tot mai mare de scroafe au trebuit să fie folosite ca doici, iar mulți purcei – mai ales cei care se nasc cu o masă corporală redusă – nu ajung să consume o cantitate adecvată de lapte și, implicit, să atingă potențialul maxim în privința sporului mediu zilnic.
Acestea sunt motivele pentru care transferul purceilor supranumerari la scroafe doici, precum și utilizarea înlocuitorilor de lapte au devenit, în ultimii ani, situații obișnuite în fermele comerciale de creștere a porcilor.
