Aşadar, pornim de la o primă constatare: agricultura românească se confruntă cu o secetă extremă, mult mai gravă decât cea din anul agricol anterior, când fermierii au avut culturi de rapiţă şi de cereale păioase mult mai frumoase decât în 2019.
Anul acesta producţia de rapiţă a fost simţitor mai mică, grâul, răsărit prin iarnă sau la început de primăvară, a dat recolte la jumătatea mediei obţinute în 2018, iar floarea-soarelui, cu unele excepţii, a avut o producţie cu puţin peste 2 tone la hectar.
A început şi recoltatul la porumb. Din ce s-a înregistrat în prima decadă a lunii septembrie, producţia este cu circa 4 tone sub cea din precedentul sezon de producţie. Mă refer la sudul României! Excepţie face o parte din zona Călăraşilor, unde în iunie a plouat mai consistent. Dacă ne ducem spre Dobrogea sau urcăm spre nordul Moldovei, observăm că porumbu-i cu talia mică şi chircit din pricina secetei pedologice şi a arşiţei atmosferice.

O calamitate aproape imposibil de despăgubit
Preţurile noii recolte nu au crescut, ci dimpotrivă sunt mai slabe decât anul trecut.
În aceste condiţii, se ridică problema despăgubirilor, a asigurării culturilor în caz de secetă, ştiut fiind că în România acest fenomen climatic nu se asigură. Unele companii, ca să atragă fermierii, au inclus în ofertă şi asigurările culturilor pentru secetă, însă în anumite condiţii care fac ca despăgubirea să fie aproape imposibilă. Una dintre acestea este vechea poveste cu cocoşu’ roşu: recunoaşterea oficială a regiunilor calamitate! Când s-a mai pomenit ca Ministerul Agriculturii sau vreo Prefectură să declare judeţe calamitate?! În Dobrogea, până la 1 septembrie nu mai plouase de peste 60 de zile!
Aşadar, anul poate fi un dezastru. Sunt destui fermieri care nu vor reuşi să ajungă la zero! Nu mai vorbim de profit!
Tot din cauza secetei, agricultorii nu pot înfiinţa culturile de toamnă. La începutul lui septembrie, rapiţa era semănată undeva la 20% faţă de anul trecut. Orzul mai aşteaptă, deoarece terenul uscat nu poate fi pregătit!
Deci fermierii au nevoie de ajutor! Ar trebui pregătit un proiect de OUG de reglementare în ceea ce priveşte asigurarea culturilor în caz de secetă şi de arşiţă atmosferică, pentru că este al doilea an consecutiv în care fenomenul se prelungeşte toamna la mai mult de 60 de zile. În plus, băncile au scăzut foarte mult expunerea pe ferme, astfel că agricultorii, mai ales cei din sudul ţării, nu mai au vocaţia creditului! Nu au fond de garantare, cum există în celelalte ţări, care să acţioneze în situaţii de criză.

NU SE VREA o bursă a cerealelor!
Apoi, fermierii nu prea sunt atât de bine organizaţi ca să-şi apere drepturile. LAPAR, cu o conducere interimară, nu a mai comunicat nimic în privinţa asta. În plus, sunt semnale că subvenţiile s-ar putea să vină cu întârziere. Atunci există riscul ca foarte mulţi producători agricoli să dispară din peisaj.
România este singura ţară din UE care nu are o bursă informativă de cereale. De ce? Nu se vrea! Nu-i voinţă politică! În Europa sunt două sisteme: cel francez, care are un preţ informativ, unde se intervine cu un preţ minimal, iar în toamnă se stabilesc condiţii de calitate pentru campania următoare de vânzare a cerealelor. Celălalt sistem funcţionează în ţări precum Cehia, Ungaria, unde statul nu intervine, dar dispune de o bursă informativă ale cărei preţuri sunt luate în seamă pe piaţă. Diferenţele de preţuri sunt de câţiva euro. Nu de 40 de dolari, cum a fost în România în 2018 la floarea-soarelui faţă de acest an!

Intermediarii locali strică piaţa
Şi ar mai fi o problemă, cea a traderilor interni. Intermediarii cumpără recoltele de la cultivatori şi vând către traderii internaţionali. Sunt destui fermieri care primesc banii foarte greu. De regulă, traderii multinaţionalelor plătesc la 5-6 zile, pe câtă vreme cei locali la 60 de zile. Au fost producători care au rămas lefteri; au vândut recoltele unor „samsari” cu firme fantomă care au dispărut din piaţă după prima tranzacţie! Întotdeauna când se joacă pe o piaţă nereglementată, orice jucător poate să profite pentru a-şi maximiza profitul. Ba mai mult, în această înfloritoare industrie de comerţ cu cereale la nivel local sunt foarte mulţi oameni politici implicaţi sau oameni implicaţi politic!

Articol publicat în revista Ferma nr. 16/243 (ediţia 15-30 septembrie 2019)