De loc din părţile Sibiului şi pasionat de creşterea oilor, Ioan Vidrighin a ajuns întâmplător să crească rasa Bergamasca. „Am fost cioban şi am avut Ţurcane. Apoi, cam doi ani de zile, am făcut o pauză, după care am cumpărat Bergamasca de la un crescător din Timiş care și-a vândut toată turma. Mi-a plăcut de ele. Am avut și Lacaune, oi care sunt foarte bune de lapte, dar şi pretenţioase”, ne-a declarat Ioan Vidrighin. Oierul creşte acum un efectiv de peste 200 de oi din rasa Bergamasca şi hibrizi cu Lacaune, la stâna situată în apropiere de Şiria (jud. Arad).
Bergamasca nu-i pretenţioasă
Apreciată pentru producţia de carne, „Bergamasca nu este o rasă pretenţioasă şi este acomodată la clima de la noi”, ne-a spus Ioan Vidrighin. În timpul iernii, animalele sunt întreţinute în stabulaţie cu fân, lucernă şi supliment de porumb, iar de primăvara până toamna târziu oile sunt pe păşune. Desigur, vara, în condiţii de secetă şi pe o păşune slabă, animalele au nevoie de un supliment de furaje care să susţină şi producţia de lapte, deoarece crescătorul le mulge după ce înţarcă mieii.
Fermierul are o păşune de circa 20 de hectare, oarecum insuficientă pentru cele peste 200 de oi mame. „E mai greu cu păşunea până dau miriştile, apoi se mai lărgeşte locul pentru oi. Asta este situaţia. Dacă avem ploaie, avem şi iarbă pe păşune… Altfel trebuie să ajutăm cu furaje suplimentar”, a adăugat fermierul.
Spre deosebire de Ţurcane, oile Bergamasca nu merg foarte grupate pe păşune, ”trebuie să le ştii seama, altfel umbli mult pe păşune după ele. Noi suntem foarte mulțumiţi de ele”, ne-a spus Ioan Vidrighin.
Bergamasca – oi „domoale”
Mai puţin temperamentale decât Ţurcanele, oile Bergamasca sunt mai „domoale”, ne-a spus Ioan Vidrighin: „S-au învăţat cu noi şi în timpul fătatului putem intra printre ele fără să se sperie. La Țurcane, când intri între ele, sar pe pereţi şi calcă mieii. La Bergamasca intru printre ele şi nici nu se ridică de jos, sar peste ele, chiar şi noaptea, mai ales că pe mine mă cunosc”.
„Oile Bergamasca sunt masive, ajung la o medie de peste 100 kg, iar berbecii sunt mult mai grei. În mod normal, mănâncă mai mult ce le cere organismul. Sunt mai puţin pretenţioase decât Lacaune şi merg şi la păşune. Noi le ţinem la fel ca şi pe Ţurcane, aşa cum am fost învăţaţi, le mulgem şi facem brânză” Ioan Vidrighin, fermier, Şiria, jud. Arad
Mieii de Bergamasca cresc repede
Mai mult de jumătate dintre oile Bergamasca au fătat doi miei, asemănător cu Țurcana. „În schimb, mieii cresc mai repede, sunt mai osoşi şi mai lungi, cresc mai repede față de Țurcană, iar la kilograme se cunoaşte”, ne-a spus Ioan Vidrighin. Mieii sunt înţărcaţi după 2-2,5 luni, după care sunt întreţinuţi pe păşune şi cu supliment de cereale până la vânzare. Până acum, majoritatea mieluţelor au fost reţinute pentru prăsilă, iar berbecuţii au fost vânduţi pentru reproducţie sau pentru carne.
Lapte gras, carne fără seu
Chiar dacă oile Bergamasca nu au la fel de mult lapte ca şi Ţurcana, crescătorul a observat că laptele este mai gras. „Oile Bergamasca nu-s ugeroase (cu ugerul mare – n.r.) ca şi Țurcanele, dar laptele este mai gras.
La începutul lunii martie, mieii fătaţi în ianuarie aveau deja o greutate medie de circa 15 kg. „Mieii, cât sunt cruzi, sunt cu mai mult os decât carne. Mieii de Bergamasca au o perioadă de creştere, se înalţă, se dezvoltă şi apoi pun carne pe ei şi cresc foarte repede, nici nu depun grăsime/seu, la fel ca Țurcana”, ne-a explicat Ioan Vidrighin.
Precocitate: fătări la vârsta de 1 an
Mieluţele ating maturitatea sexuală înainte de vârsta de un an. Din observaţiile proprii, „mai mult de jumătate din mielele de anul trecut s-au montat în toamnă şi acum au fătat”, precizează crescătorul. La fel şi oile, la câteva săptămâni după fătare intră în călduri şi se montează. În primăvara anului trecut, pentru că fermierul nu a separat berbecii, circa 50 de oi au fătat la sfârşitul verii, iar acum sunt iar gestante, urmând să fete.
Apariţia căldurilor în extrasezon, respectiv obţinerea a două fătări în doi ani, poate fi un mare avantaj mai ales pentru crescătorii care nu urmăresc să producă lapte/brânză sau pentru cei care înţarcă mieii imediat după fătare.
Forma ugerului îngreunează mulsul, dar ajută mieii la supt
Mulsul oilor Bergamasca se face puţin mai greu decât la Ţurcană deoarece acestea „au ugerul plat (sus prins) şi sfârcurile mai mici, de asta n-ai spor la muls şi nu merg nici stoarse. Faţă de Țurcane se mulg mult mai vârtos”, ne-a spus Ioan Vidrighin.
Dar această formă a ugerului uşurează suptul mieilor imediat după fătare. „La Ţurcană, care are sfârcurile mari, aproape toată oaia o puneai jos să apleci mielul după fătare. La Bergamasca nu ştiu dacă am ajutat 10 miei să sugă tot sezonul. Mieii nu trebuie aplecaţi sau ajutaţi să sugă în primele zile după fătare. După fătare, mieii se ridică imediat în picioare şi sug. Îi ajută şi faptul că oile sunt goale pe burtă, nu au lână”, a explicat crescătorul.
Bergamasca – rasă de transhumanţă
Originară din zona montană a provinciei Bergamo, din Lombardia, în nordul Italiei, rasa de oi Bergamasca este crescută în principal pentru carne și a fost (şi este încă) folosită pentru încrucișarea cu alte rase pentru a îmbunătăți randamentul producţiei de carne. În Lombardia, regiunea de origine, rasa Bergamasca este crescută în mod tradițional, prin transhumanţă între păşunile alpine (vara) şi păşunile din câmpie, în timpul iernii.
Rasa Bergamasca este acum răspândită pe aproape tot cuprinsul Italiei continentale, unde s-a răspândit progresiv, în rasă pură, dar mai ales ca rasă de încrucișare. Bergamasca este astăzi considerată cea mai bună rasă italiană pentru producția de carne şi este crescută în rasă pură în special în Brazilia, Serbia și Venezuela. Bergamasca mai este cunoscută sub numele de Bergamasker în zona alpină din Bavaria (Germania) şi Austria, dar şi de Bergamancia în Brazilia.
Chiar dacă Bergamasca are probabil origine sudaneză îndepărtată, este încadrată în grupa raselor alpine, cărora li se aseamănă din punct de vedere morfologic și al comportamentului, deși se deosebește de acestea mai ales datorită dimensiunilor mai mari.
Bergamasca – Cractere morfologice
Bergamasca este o oaie cu profil corporal lung, cu trunchi puţin mai lung decât înălţimea animalului, piept larg, adânc şi proeminent, cu spatele drept și coapsele lungi și robuste. Crupa uşor înclinată, cu o bună dezvoltare în lungime şi lățime, abdomen voluminos, uger mare, globulos şi bine prins, cu mameloane de lungime medie. Membrele sunt lungi și robuste, cu articulații largi și groase, aplomb corect, cu unghii mari, bine modelate şi dure. Capul este alb, lung, dar proporţionat, cu profil berbecat mai ales la masculi, cu urechi lungi, late și atârnând lateral. Gâtul are lungime medie şi este bine prins de trunchi.
- Culoarea rasei Bergamasca este în general albă, cu lână semifină ce acoperă trunchiul, excluzând capul, abdomenul inferior şi treimea inferioară a membrelor.
- Berbecii Bergamasca cântăresc peste 120-140 kg și au circa 90 cm înălţimea la greabăn, în timp ce oile sunt mai uşoare, circa 90-100 kg şi 80 cm înălţimea la greabăn.
