Iosif Colţea denunţă absurdităţile sistemului românesc, în care fermierii sunt trataţi ca potenţiali infractori. Birocraţia stufoasă şi penalităţile disproporţionate au devenit principala frână a zootehniei.

De la controale suprapuse și până la pierderea subvenţiilor pentru un simplu crotal lipsă, realitatea fermierilor români este adesea absurdă. Iosif Colţea, crescător de bovine din localitatea Iarăş, comuna Hăghig (judeţul Covasna), explică de ce actualul sistem de identificare a animalelor este ineficient, birocratic şi departe de practicile europene moderne.

Controalele care vin când nu trebuie

În plină campanie de recoltare a silozului, când fiecare minut contează, acesta spune că se întâmplă deseori să primească telefoane neaşteptate de la autorităţile sanitar-veterinare. „Nu o dată s-a întâmplat să mă sune cei de la DSV că vor să vină în control de pe o zi pe alta. Ca să mă conformez, eu trebuie să opresc activitatea, să strâng animalele de pe păşune – o muncă pentru 10-20 de oameni – şi să le duc la contenţie pentru identificare”, povesteşte fermierul.

Momentul ales pentru aceste controale este, de multe ori, complet nepotrivit. În loc să vină iarna, când animalele sunt pe stabulaţie şi fermierii ar avea timp să se pună la dispoziţia autorităţilor, inspectorii aleg perioadele cele mai aglomerate, constată acesta cu o vădită nemulţumire: „E un volum imens de muncă suprapus. Şi mai vin şi ei peste toate astea!”

Aceleaşi verificări, de cinci ori!

Iosif spune că într-un singur an poate primi patru sau chiar cinci controale de la diverse instituţii: DSV, AFIR, ANZ, APIA sau Garda de Mediu. „De multe ori vin unii după alţii, verifică aceleaşi animale şi pun aceleaşi întrebări. Fix acelaşi lucru. De ce? Pentru că organele de control nu colaborează între ele. AFIR nu ştie ce face APIA, APIA nu ştie ce face DSV, cei de la Mediu nu ştiu ce fac ceilalţi. Fiecare cu treaba lui”.

„Dacă ai ghinionul să pici în eşantionul de control, nu ai ce face. Normal ar fi să existe o bază comună sau un control făcut de o singură instituţie care să fie vizibil pentru toate celelalte. Birocraţia asta ne distruge pur şi simplu”, se plânge pe bună dreptate acesta. Lipsa unui sistem unitar de raportare duce la un efort dublu, la stres şi la pierderi de timp pentru fermieri, care sunt deja copleşiţi de muncă.

Un crotal pierdut înseamnă un animal „inexistent”

Un alt punct sensibil este sistemul de identificare a animalelor. Legislaţia impune ca fiecare bovină să aibă două crotalii, câte una în fiecare ureche, cu acelaşi număr de identificare. Dacă animalul are doar un singur crotal, e considerat ca şi cum n-ar exista în fermă. Iar pierderea unei crotalii e ceva frecvent – animalele se prind în spini, în garduri, în fronturile metalice de furajare.

Problema este că, în timpul verii, când vacile stau la păşune, fermierii nu au timpul fizic necesar să le prindă şi să le înlocuiască etichetele lipsă. „Când vin în control şi dintr-o sută de vaci, zece au un singur crotal, se consideră penalitate gravă. Se taie din subvenţie. La repetabilitate, se poate pierde absolut toată subvenţia, inclusiv cea pe agromediu, pe ultimii cinci ani. Şi trebuie să dai banii înapoi”, a ţinut să precizeze fermierul.

Microcipurile – o soluţie ignorată

Vizavi de acest subiect, Iosif Colţea a propus deja o soluţie simplă, dar ignorată de autorităţi: microciparea animalelor. „De ce caii, câinii şi pisicile pot fi microcipate, dar vacile şi oile nu? Care sunt mult mai expuse la riscul de a-şi pierde crotaliile. Microcipul ar elimina complet fraudele. Nu ai cum să-l muţi de la un animal la altul, cum se face cu crotaliile. În plus, nu s-ar mai pierde, nu s-ar rupe şi n-ar trebui să scrii cu pixul numărul fiecărei vaci, cum se întâmplă în prezent”, consideră tânărul.

Citeşte şi:
De ce vrea IOSIF COLŢEA să elimine Bălţata din producţia de lapte şi să o exploateze doar pentru carne?

Mai mult, fermierul atrage atenţia că în alte ţări sistemul este mult mai simplu şi logic. „În Germania, spre exemplu, fermierul pune un crotal provizoriu la viţel, îşi notează numărul mamei şi data fătării cu un marker permanent, iar dacă trece de etapa critică de două săptămâni, îl crotaliază conform legii. La noi, dacă ai identificat viţelul în sistem şi îţi moare în perioada aceea critică, e o procedură a naibii de complicată. O birocraţie absurdă”, argumentează fermierul.

Cui foloseşte menţinerea acestui sistem?

Răspunsul fermierului poate fi surprinzător pentru unii, dar nu şi pentru crescătorii de animale, care sunt victime ale acestui sistem. „Se câştigă foarte mulţi bani din vânzarea de crotalii. Dacă un crotal costă 5 lei, fermierul plăteşte medicului veterinar de care aparţine 40 de lei pentru o crotaliere. La duplicate e la fel. Şi nu oricine produce aceste crotalii, sunt firme privilegiate, iar sumele sunt uriaşe”, afirmă crescătorul. Aşadar, medicii veterinari de circă beneficiază şi ei din acest sistem. „Din asta trăiesc foarte bine. Pentru ei, e o sursă constantă de venit”, consideră Iosif.

Mai puţină hârtie, mai multă eficienţă

Situaţia în care se găseşte Iosif Colţea şi alţii ca el arată o realitate dureroasă. Problema nu este lipsa de reguli, ci excesul lor, aplicat fără discernământ. România are nevoie de un sistem digitalizat, integrat între instituţii şi de o abordare raţională a controalelor şi a identificării animalelor. Când birocraţia devine mai complicată decât creşterea efectivă a animalelor, agricultura îşi pierde sensul. Iar cei care plătesc preţul nu sunt doar fermierii, ci întreaga societate care depinde de munca lor.

O fermă modernă, construită pe muncă şi viziune

Ferma lui Iosif Colţea a trecut în ultimii ani printr-un proces extins de modernizare. În prezent, ea dispune de doi roboţi de muls, sisteme automate de alăptat viţei, roboţi de împins furajul la front şi de aspirare a dejecţiilor. Investiţia de 1 milion de euro, asumată printr-un proiect cu fonduri europene, asigură atât eficienţă operaţională, cât şi bunăstarea animalelor – esenţială pentru productivitate şi calitatea laptelui.

Fermierul are în exploatare 100 de vaci de carne şi 250 de vaci pentru lapte, din care circa 110 în lactaţie, iar producţia medie zilnică este între 32 şi 35 de litri de lapte pe cap de animal.