Grâul, alături de celelalte culturi de toamnă, dispune de mecanisme fiziologice complexe prin care se adaptează condițiilor de iarnă și își crește rezistența la temperaturile scăzute, procese care permit plantelor să supraviețuiască înghețului chiar și în absența unui strat protector de zăpadă.

Fermierii trebuie să se aștepte la daune cauzate de îngheț? Ce se întâmplă când cerealele îngheață

Daunele provocate de îngheț culturilor de toamnă reprezintă o preocupare constantă pentru fermieri în sezonul rece. Sensibilitatea cerealelor la temperaturile scăzute nu este însă un criteriu fix, ci depinde de o serie de factori agronomici: stadiul de dezvoltare al plantelor, gradul de călire, soiul cultivat, condițiile pedoclimatice și prezența sau absența stratului de zăpadă.

Stabilirea momentului în care apar leziunile provocate de îngheț nu este simplă, iar evaluarea riscului trebuie făcută în ansamblu.

Dominik Neumeier, consultant în tehnologia culturilor agricole la N.U. Agrar, explică ce trebuie să știe fermierii pentru a înțelege mai bine rezistența culturilor arabile la îngheț și riscurile reale din timpul iernii.

Călirea plantelor – mecanismul natural de protecție împotriva înghețului

Capacitatea culturilor de toamnă de a supraviețui temperaturilor scăzute depinde în mare măsură de procesul de călire. Pe măsură ce temperaturile scad treptat în toamnă, plantele declanșează o serie de mecanisme fiziologice care le cresc toleranța la îngheț.

Hormonii vegetali proprii ai plantei – citokininele și acidul abscisic – joacă un rol esențial în acest proces. Celulele încep să acumuleze glucoză și alți carbohidrați solubili, care acționează ca agenți crioprotectori. Totodată, se sintetizează proteine specifice de stres, care determină creșterea vâscozității sucului celular și, implicit, scăderea punctului de îngheț din interiorul celulelor.

În paralel, metabolismul plantei este încetinit. De exemplu, îngălbenirea frunzelor de orz în toamnă sau iarnă nu indică automat apariția unor daune de îngheț. De multe ori, este vorba despre degradarea clorofilei, un proces fiziologic normal în condiții de temperaturi scăzute.

Ce pot face fermierii pentru a sprijini rezistența la iernare

Potrivit specialistului, fermierii nu pot „forța” călirea plantelor, însă pot evita intervențiile care o împiedică.

Aplicarea excesivă de azot toamna, lucrările agresive sau stresul mecanic pot reduce capacitatea de adaptare la frig.

Un rol important îl au microelementele, în special cuprul și borul. Aplicate în toamnă, acestea contribuie la creșterea stabilității peretelui celular, ceea ce îmbunătățește rezistența plantelor la stresul termic din timpul iernii.

Praguri de temperatură: cât de mult frig pot suporta culturile

Rezistența la îngheț diferă semnificativ între specii și chiar între soiuri. Culturile aflate în creștere activă sunt mult mai sensibile decât cele bine călite.

• Orzul de toamnă este cea mai sensibilă cereală de toamnă. În lipsa stratului de zăpadă, poate îngheța letal la temperaturi cuprinse între -10 și -12°C.
• Grâul și secara prezintă o toleranță mai bună, putând rezista, în general, la -15 până la -18°C. Totuși, pentru soiurile de grâu mai sensibile, pragul critic poate fi atins deja la -12°C.
• Rapița are o sensibilitate intermediară. Dacă conul de vegetație rămâne aproape de sol, planta tolerează mai bine frigul. În schimb, ridicarea conului de vegetație crește considerabil riscul de pierderi cauzate de îngheț.

În anii în care temperaturile scad treptat, așa cum s-a întâmplat în acest sezon, culturile sunt de regulă bine călite și pot tolera temperaturi cu 5-8°C mai scăzute decât plantele neadaptate.

Grâu, orz, rapiță: Cum pot fi estimate daunele provocate de îngheț

În acest moment, amploarea exactă a pagubelor este dificil de anticipat. Un indicator util este așa-numita sumă a înghețului, calculată ca total al temperaturilor minime negative înregistrate pe parcursul a patru zile consecutive.

Conform acestui reper:

• La o sumă a înghețului de 60°C, soiurile sensibile de orz de toamnă și triticale pot ierna fără strat de zăpadă.
• La 70°C, iernează soiurile de orz mai rezistente și cele cu toleranță medie la îngheț.
• La 100°C, pot ierna soiurile rezistente și foarte rezistente de grâu, precum și secara de toamnă.

Erbicide INTERZISE în UE: Ce urmează după eliminarea metribuzinului! Există alternative reale?

Situații cu risc ridicat de pierderi în timpul iernii

Temperatura minimă nu este singurul factor decisiv. Riscul de daune este influențat puternic de stadiul de dezvoltare al culturii și de gradul de adaptare la frig.

Sunt deosebit de vulnerabile:

• culturile semănate foarte timpuriu,
• plantele aflate în stadiul de dublu inel (tranziția de la faza vegetativă la cea generativă),
• plantele semănate prea adânc, care au determinat ridicarea nodului de înfrățire.

Influența solului și a amplasamentului asupra riscului de îngheț

Tipul de sol are un impact major asupra rezistenței culturilor la iernare. Riscul de daune este mai ridicat pe soluri ușoare, nisipoase sau nisipo-humifere, precum și pe soluri cu un conținut ridicat de humus (de exemplu, terenuri provenite din pajiști). Humusul leagă cuprul, reducând disponibilitatea acestuia pentru plante și afectând stabilitatea pereților celulari.

În schimb, pe solurile grele, bine structurate, pagubele provocate de îngheț sunt, în general, mai reduse.