Upgrade tehnologic la ”Fermierul Nădlăcan” - minim-till și fertilizare lichidă - Revista Ferma
5 minute de citit

Upgrade tehnologic la ”Fermierul Nădlăcan” – minim-till și fertilizare lichidă

Fermierul Nădlăcan, una dintre cele mai active şi reprezentative cooperative agricole din ţară, a adoptat sistemul minim-till şi aplicarea îngrăşămintelor lichide complexe odată cu semănatul culturilor de primăvară.

Cooperativa Agricola Fermierul Nadlacan, Milan Kelo, rapita minim-till

Conectaţi permanent la noutăţile tehnice şi forţaţi de condiţiile climatice din ultimii ani, fermierii din Cooperativa Agricolă ”Fermierul Nădlăcan” folosesc în comun tractoare, semănători, utilaje pentru lucrări minime şi drone, dar au investit şi în capacităţi de stocare şi în unităţi de procesare furaje şi produse din carne.

Prelucrare minim-till în viteză: 4 operații la o singură trecere

În Cooperativă, „circa 75-80% dintre membri folosesc tehnologia minim-till, iar 10-15% testăm și tehnologia no-till”, ne-a declarat Milan Kelo, preşedintele Cooperativei.

Fermierul Nădlăcan” a achiziționat mai multe echipamente specifice pentru această tehnologie, inclusiv un tractor şenilat şi un cultivator universal. „Cu acest angrenaj putem face patru lucrări într-o singură trecere. Pregătim 50-80 hectare/zi, în funcție de numărul de parcele, de zonă. Astfel, cu un singur mecanizator şi un consum mic de motorină, reuşim să facem economie la costul pe hectar, comparativ cu cheltuielile pe care le face fiecare fermier cu utilajele proprii”, ne-a explicat Milan Kelo.

„Am schimbat tehnologia cu sistemul minim-till, iar no-till este următorul pas. În acest moment, pentru noi, dezavantajul no-till este imposibilitatea comasării şi a schimburilor de teren, care nu sunt foarte bine stabilite legislativ”, a declarat Milan Kelo, preşedintele Cooperativei Agricole Fermierul Nădlăcan.

Coopertiva Agricola Fermierul Nadlacan, Milan Kelo

Avantaje şi dezavantaje minim-till

În toamna anului trecut, cea mai mare parte a fermierilor Cooperativei a semănat rapița în sistem minim-till și o parte a testat sistemul no-till. „Rezultatele sunt foarte bune până în acest moment pentru ambele sisteme „, ne-a spus preşedintele Cooperativei. Deși „există şi anumite dezavantaje, sunt mult mai multe avantaje şi cred că suprafaţa cultivată în sistem no-till va creşte anul agricol viitor”.

De asemenea, pe lângă avantajele finaciare, prin aplicarea minim-till se reduc și cheltuielile cu întreţinerea şi uzura utilajelor, „dar mai ales se îmbunătăţeşte structura şi sănătatea solului”, a remarcat Milan Kelo.

Printre dezavantajele min-till, mai ales în anii secetoşi, se numără pagubele făcute de rozătoare. Iar în no-till presiunea rozătoarelor e chiar mai mare. „Dar după ce am vizitat mai multe ferme în Argentina, acolo unde fermierii lucrează în sistem no-till din anii 90, ne-am dat seama că avantajele finale, pe termen lung, sunt mult mai importante. Un sol care nu mai este lucrat în profunzime, pur și simplu reușește să se regenereze singur. Agricultura regenerativă este viitorul”, e convins Milan Kelo.

Citeşte şi: Cosmin Micu a plantat 150 mii de salcâmi. Înfiinţarea de liziere trebuie încurajată!

rapita minim-till, Cooperativa Agricola Fermierul Nadlacan

Îngrăşăminte lichide în sol pentru culturile de primăvară

În cadrul aceluiaşi program de introducere a noilor tehnologii, Cooperativa Agricolă ”Fermierul Nădlăcan”, la culturile de primăvară, aplică îngrăşăminte lichide odată cu semănatul. „Avem dotarea tehnică, semănători dotate cu echipamente speciale pentru aplicarea aceastor îngrăşăminte lichide, al căror principal avantaj este faptul că sunt mult mai uşor de asimilat de către plante”, a explicat Milan Kelo.

La toate culturile de primăvară, la semănat au fost aplicate îngrășăminte lichide complexe, care conţin, pe lângă azot, şi fosfor, potasiu şi anumite microelemente. „Nu este vorba doar despre azot, care oricum se aplica și sub formă foliară; noi am aplicat îngrășăminte lichide complexe odată cu semănatul în sol, nu pe sol”, a precizat Milan Kelo.

Chiar dacă la noi în țară aceste îngrășăminte au un preț mai mare comparativ cu îngăşămintele granulate clasice, din discuțiile avute cu fermieri din afara Europei, Milan Kelo apreciază că „aceste îngrășăminte sunt evident mai ieftine decât cele solide, deoarece procesul de fabricaţie este mai simplu şi mai puţin costisitor, iar în momentul în care o să crească cererea de îngrăşăminte lichide şi pe piața din România, prețurile vor scădea”.

Cooperativa Agricola Fermierul Nadlacan, fertilizare lichida

Porumbul a scăzut, dar revine sfecla de zahăr

Din cele aproximativ 3500 de hectare lucrate de către membrii cooperativei ”Fermierul Nădlăcan”, doar 30% sunt ocupate de culturi de primăvară, în cea mai mare parte floarea soarelui și porumb. „Ponderea porumbului a scăzut de la 50%, cât a fost în urmă cu 10 ani, la doar 10% din totalul suprafeţei cultivate, din cauza secetei”, arată Milan Kelo.

Sfecla de zahăr, o cultură cu veche tradiţie în zonă, revine la Nădlac, iar anul acesta membrii cooperativei vor cultiva 250 hectare. „Sfeca de zahăr cultivată de către fermierii noștri este contractată şi va fi livrată la fabrica din Luduș. Se află la mare distanță de noi, dar este singura fabrică din zona Transilvaniei la care putem ajunge, fiindcă a doua fabrică funcțională este cea din Roman”, a precizat Milan Kelo.

Cooperativa Agricola Fermierul Nadlacan, utilaje agricole

Condiţionare şi stocare

Cooperativa ”Fermierul Nădlăcan” oferă servicii de condiționare și depozitare, inclusiv uscare a cerealelor. Capacitatea de depozitare a Cooperativei este de 9500 tone, dar ea va crește cu încă 3000 de tone în urma implementării unui proiect care va fi finalizat în vară. ”Investiția include și dotarea laboratorului nostru, iar costul este de aproape 100.000 de euro. Vom avea astfel echipamente de ultimă generație pentru a realiza toate determinările necesare pentru fiecare cultură”, a spus Milan Kelo.

Membrii cooperatori pot depozita produsele contra unei taxe modice, dar silozurile sunt folosite şi pentru a presta servicii către terţi, ceea ce aduce venituri suplimentare la bugetul Cooperativei.

silozuri, Cooperativa Agricola Fermierul Nadlacan

Cisteste si...

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →
×