Mihai Petcu (Agroindustriala Pantelimon SRL), care are în exploatație 300 de vaci de lapte și o cifră de afaceri anuală de 1 mil. euro, spune că este gata să renunțe la jumătate din efectivul de animale până la primăvară, pentru a-și consolida poziția pe piață: „Am avut suficiente furaje pentru iarna asta, dar din primăvară nu știu ce va fi. Intenția mea este să îmi reduc efectivul la jumătate. Cum s-au închis atâtea ferme, se vor mai închide. Tinerii nu vor mai crește vaci sub nici o formă. Din laptele care se produce în țară, jumătate se consumă la populație, un sfert este vândut de țărani sub formă de lapte sau produse lactate și abia un sfert se vinde la procesatori. Cam 20 la sută din fermele românești au în exploatare mai mult de cinci vaci. În Olanda, în schimb, marile fabrici de lapte sunt ale fermierilor. Pe de altă parte, am văzut că importăm lapte din Polonia la jumătate de preț. Pentru că cei de acolo au subvenții mult mai mari și, în mod firesc, costul de producție este mai mic. Fermierii români nu sunt însă în stare de nimic. În 25 de ani nu au reușit să formeze o asociație națională reprezentativă, ce ar putea face ei acum? Pe noi ne reprezintă unii care nu au nici o vacă.”
Mircea Ciurea, administratorul Cooperativei Someș-Arieș, crede că micii producători sunt cei mai vulnerabili în viitoarea conjunctură: „Categoric, fermierii nu sunt pregătiți pentru liberalizarea cotei de lapte. Cel puțin în zona Ardealului. Nu mă refer la fermele mari, unde probabil situația este alta. Dar și acolo sunt probleme, pentru că la ora actuală prețul laptelui este mizerabil. De bine, de rău, noi ne-am asociat în această cooperativă și probabil avem o șansă în plus față de ceilalți fermieri care nu sunt organizați. Pentru că având o cantitate mare de lapte pe care o livrăm zilnic, respectiv peste 30 de mii de litri, sperăm să trecem cu bine peste acest hop. La prețurile de acum, probabil vor dispărea producătorii autohtoni și vom importa, nu atât lapte, cât produse finite. Interesul companiilor multi-naționale este să elimine fermierii români. Pe vremea când Napolact era încă o societate cu capital românesc, fermele din zona acesteia de influență primeau bani pentru achiziția de juninci, pentru investiții în tehnologie, care apoi erau returnați din prețul de vânzare al laptelui, fără alte dobânzi. Dar după ce au venit cei de la Friesland, așa ceva nu a mai fost posibil. În toate țările cu o agricultură dezvoltată din vestul Europei, fermierii au un statut privilegiat față de fermierul român. Diferența este dată în primul rând de accesul la finanțare. (…) Părerea mea este că fondurile europene sunt pentru cei care au bani, nu pentru noi, fermierii obișnuiți. Lipsa investițiilor, prețurile practicate de procesatori, impozitele mari pe care le plătim, toate ne trag în jos. Noi nu știm cum vor fi subvențiile anul viitor, ce condiții va trebui să îndeplinim. Practic nu ne putem face un plan de bătaie sau să avem o perspectivă a afacerii noastre. După părerea mea, foarte multe ferme de vaci de lapte își vor închide activitatea.”
Claudiu Frânc, președinte Federația Crescătorilor de Bovine din România: „Dacă în fiecare an la începutul lunii octombrie negociam o creștere a prețului de lapte, acesta este primul an în care discutăm de scăderea prețului de lapte livrat la procesare. (..) Trebuie să reușim să determinăm toate multinaționalele care lucrează în România să nu creadă că această criză va dura la nesfârșit, așa cum anul trecut umblau pentru fiecare litru de lapte pe toate coclaurile pentru că prețul pe piața SPOT, piața liberă era mult peste piața contractată. 2014 este un an atipic, piața SPOT pe un an întreg, primul de când urmăresc eu, a stat sub piața contractată. Am mai spus, nu poți să condamni procesatorii că iau laptele mai ieftin și nu îl iau de la fermierii români. Soluția este legală, dar este imorală. (…) Avem legea laptelui scoasă, sperăm să putem scoate normele de acreditare a asociațiilor, să ne acredităm, să scoatem acel contract unic pe regiuni, pe 33% din producția națională, ceea ce ne va crește puterea de negociere în relația cu procesatorii din România. (…) Insistăm foarte mult pe creșterea sumelor alocate, inclusiv pe creșterea ANT pe 2014, care este plătit din bugetul pe 2015. Trebuie să luptăm pentru sprijinul cuplat, care vine cu sume importante pentru crescătorii de bovine, atât de lapte, cât și de carne, astfel încât Comisia să îl aprobe și să îl avem în finanțare din 2015. PNDR-ul iarăși va asigura o anumită finanțare și posibilitatea de a dezvolta anumite capacități proprii de procesare ale fermierilor. Acesta este un vis de-al nostru mai vechi, preluarea fabricilor care stau cu lacătul pe ușă și aducerea lor într-un mod de leasing către asociațiile de fermieri, astfel încât să ne putem procesa laptele și să punem ștampilele pe care ne permite viitorul PNDR vizavi de etichetare: produs montan, ecologic, bio, cu înaltă valoare pe preț. (…) De asemenea, printr-un sistem de etichetare național pus la punct vom putea să certificăm și să încurajăm consumatorul român să consume produsul real din lapte și cu elemente de identificare. Această investiție trebuie făcută din partea tuturor, și concurență și procesatori. Hai să vedem dacă multinaționalele vor avea interesul vreodată să ia bani pentru stocare privată să rezolve problema în țările de origine pentru membrii lor, care sunt membri ai acestor multinaționale, și pe urmă dacă le mai rămân bani europeni vor rezolva și problema în România. Oare chiar trebuie să fim tot timpul coada acestui lanț?”
Citiți și poziția procesatorilor de lapte în ediția din ianuarie 2015 a Revistei Ferma: Cum arată piața laptelui în România pentru procesatori la final de 2014 și care sunt tendințele pieței pentru perioada următoare și după eliminarea cotelor de lapte? Care este capacitatea de procesare lapte a României și la ce procent din capacitate se lucrează în prezent? Ce soluții integrate (producători, procesatori, alte instituții) ar putea susține sectorul laptelui la un nivel profitabil pentru fiecare componentă după eliminarea cotelor de lapte?
