Despre importanţa lucrărilor de drenaj în eliminarea excesului de apă din sol şi pentru echilibrarea hidrică a solului am amintit tangenţial, însă credem că subiectul merită a fi un pic aprofundat.

Drenajul devine profitabil prin consecinţele negative ale lipsei lui
Prezentăm acum o situaţie comparativă foarte concretă, amplasamentul parcelelor analizate fiind ilustrat în harta din foto 1. Fotografiile în plan general al parcelelor în comparaţie au fost făcute din avion de către fermierul care le lucrează. Tipul de sol este preluvosol iar zona este de dealuri joase (deci cu posibilitatea de evacuare naturală a apei).
În parcela din foto 2 (parcela 1 pe hartă), lucrările de drenaj (drenuri şi canale colectoare) au fost făcute în toamna anului 2016. La momentul execuţiei am apreciat calitatea lucrării ca fiind de nivel mediu, solul fiind prea umed pentru un efect mai bun. Totuşi, lucrarea s-a dovedit eficientă prin comparaţie cu parcelele vecine, fără drenuri în parcelă (doar canale colectoare). În parcela drenată nu exista, la momentul fotografierii, nici o urmă de băltire de apă. Prin comparaţie, în parcelele vecine (fără drenuri, dar totuşi cu canale de capăt) apa bălteşte pe zone considerabile şi tot solul musteşte de apă (foto 3, parcela 2 pe hartă şi foto 5, parcela 3 pe hartă). Evident că starea de vegetaţie a plantelor este afectată. În fotografiile 3 şi 6 vedem starea de vegetaţie din parcelele afectate, dar înainte de acumularea excesului de apă.
Fermierii din situaţia prezentată sunt foarte conştienţi de riscurile specifice zonei în care lucrează. Pregătirea terenului pentru semănatul grâului presupune, ca stare de normalitate, cel puţin o scarificare la 25-30 cm. Grâul nu se seamănă în “discuitură”. În ultimii 10 ani a fost o singură excepţie într-o toamnă foarte secetoasă, când scarificatorul scotea bulgări ce nu mai puteau fi sparţi.
O întrebare “bate la uşă”: dacă drenajul este atât de benefic, de ce nu se face pe toate suprafeţele cu risc? Pentru că pare profitabil, prin consecinţele negative pe care le are lipsa lui.

Câteva răspunsuri…
• O stare anormală de normalitate… Deşi poate părea ciudat, încă în frecvente situaţii nu se conştientizează avantajele acestui complex de lucrări. În special în fermele mai mici excesul de apă a ajuns să fie disconfortul obişnuit.
• Complexul de lucrări care sunt necesare (drenuri în parcelă, reţeaua de canale colectoare şi de evacuare, podeţe, refacerea de drumuri) presupune costuri suplimentare prin consumurile mai mari la unitatea de suprafaţă şi prin amortismente mai mari. Uneori, aceste lucrări au riscul de a nu încăpea în ecuaţia unei culturi.
Deşi lucrările de drenaj în zonele cu risc se execută periodic (la 3-5 ani), presupun asumarea unui risc suplimentar de nerespectare a epocii de semănat. Structura de culturi dintr-o fermă este rareori cea ideală şi, implicit, aceasta presupune ca timpul de pregătire a solului să fie ceva mai lung. Coroborat cu vremea, aceasta contează chiar la semănatul grâului după floarea-soarelui.
• Comasarea terenurilor: dacă o fermă mai cu posibilităţi are vecinătăţi frecvente cu producători mai mici, atunci are dificultăţi în a aplica aceste lucrări de drenaj. Canalele de evacuare a apei trebuiesc făcute continuu şi prin dreptul micilor producători, altfel nu îşi ating scopul. Şi în dese cazuri apar reacţii… adverse din partea vecinilor, alimentate şi de concepţia „să profităm de ei, că ăştia pot”, prin: reclamaţii pentru îngrădirea accesului la proprietate, certuri şi altele asemenea. Iar autorităţile locale ţin partea celor care aduc mai multe voturi, nu încearcă să-i convingă să-şi aducă fiecare partea de contribuţie, după posibilităţi (având şi ei avantaje). Şi atunci „cei care pot” trebuie să facă şi un număr suplimentar de podeţe de acces, fiind cazuri în care micii producători nu au vrut nici măcar să pună pământ peste tubul adus şi pus în canal de cel care făcea drenaje.
• Relieful. Situaţia descrisă anterior în foto este într-o zonă precolinară, în care canalele de evacuare a apei din parcele îşi mai găsesc debuşeu într-un fir natural de curgere a apei. Însă în zona de câmpie (foto 7) situaţia este mult mai complicată. Aici reţeaua de canale de evacuare şi de canale colectoare este mult mai complexă şi mai vastă. Acestea trebuiesc întreţinute pe toată lungimea şi tot nu este suficient. Pentru că neavând debuşeu natural, în reţea mai trebuiesc staţii de pompare. Funcţionale şi care să fie pornite atunci când este cazul! Iar din acest punct de vedere suntem mult în urmă, în comparaţie cu anul 1989! Acolo unde staţiile de pompare sunt doar de decor (dacă mai există), consecinţele sunt cele din foto 7, iar fermierii din aceste zone pur şi simplu nu pot face nimic. Suprafeţele din zona de câmpie afectate de excesul de apă sunt mai mari decât cele din zona colinară. Alături de alte motive, şi acesta este unul pentru care producţia agricolă naţională nu este cât ne-am dori. Pentru că doar ne dorim…
Excesul de apă dăunează mai frecvent decât s-ar putea crede (exemplificări în foto 7 şi 8). Pentru că el produce efecte şi atunci când pământul este îmbibat cu apă (foto 8), chiar dacă apa nu bălteşte.
Vă dorim vreme şi vremuri bune!

Text şi foto:
Mirela şi Octavian GULER
Tel. 0744 327217

DESPRE PLANTE, PRIETENII NOŞTRI
• Din peste 50.000 de plante comestibile, doar 150 de specii sunt consumate de către oameni. Iar dintre acestea 150, doar trei specii (orezul, porumbul şi grâul) furnizează circa 60% din caloriile derivate din produsele alimentare pe care le consumăm!
• Planta de floarea- soarelui nu are o singură floare. În calatidiul fiecărei plante sunt câteva mii de flori. Şi fiecare floare face o sămânţă. Şi DA, inflorescenţa florii-soarelui este calatidiu şi nu capitul.

Un articol publicat în revista Ferma nr. 7/212 (ediţia 15-30 aprilie 2018)