În această primăvară, fermierii s-au confruntat cu atacuri mari ale ciorilor la semănăturile de porumb. În iulie, atacul poate continua la floarea-soarelui, apoi la știuleții de porumb.

De câțiva ani, fermierii se confruntă cu atacuri din ce în ce mai frecvente ale ciorilor de semănătură (Corvus frugilegus). Dar în această primăvară situația pare a fi scăpat de sub control.

Dovadă stau multiplele semnalări ale fermierilor, în unele cazuri pierderile ajungând la câteva mii de hectare de porumb în câteva zile. Unii fermieri au semănat porumbul de 3-4 ori!

În cazul meu, unele dintre experiențele de cercetare au fost semănate și a treia oară. Într-o parcelă, vineri plantele erau frumos rânduite, în faza de 2-3 frunze (BBCH 12-13), iar luni dimineața dispăruseră aproape în totalitate, în locul lor fiind găurile făcute de ciori, care au scos cu ciocul bobul de porumb din care a răsărit plăntuța.

Ciorile și-au reorientat atacul

Fiind cele mai deștepte păsări din lume, când se învață cu o sursă de hrană ușor accesibilă, cum este porumbul semănat în primăvară, ciorile nu o mai lasă așa ușor. Ele se învață după programul oamenilor și atacă atunci când aceștia lipsesc din câmp.

După ce a mai crescut porumbul, la sfârșitul lunii mai, ciorile s-au reorientat spre boabele crude de mazăre de toamnă și chiar spre orzul aflat în faza de maturitate în lapte.

Nici în luna iulie nu putem sta liniștiți

Vara, cel mai mare risc este la pepeni. Dar având în vedere situația din primăvară, ne putem aștepta la atacuri ridicate și la floarea-soarelui, spre sfârșitul lunii iulie (sau mai devreme, în cazul hibrizilor extratimpurii).

Ciorile consumă miezul semințelor aflate în faza de lapte-ceară, iar cojile le lasă pe partea inferioară a calatidiului. Atacul la floarea-soarelui aflată în această fază poate avea loc pe toată sola, nu doar la margine. Au existat multe situații când din calatidii au rămas mai puțin de jumătate din semințe.

Dar nici porumbul nu este ferit de atac

În ultima parte a lunii iulie, la hibrizii mai timpurii care au boabele în faza de lapte sau lapte-ceară, ciorile atacă știuleții și consumă boabele. Pănușile știuleților atacați sunt sfâșiate în treimea superioară sau în prima jumătate, fapt care ne permite să recunoaștem ușor simptomul de atac.

Totuși, spre deosebire de floarea soarelui, atacul la știuleții de porumb are loc cu preponderență la marginea lanului. În solele mari, de câteva sute de hectare, pagubele sunt mai puțin importante, dar dacă avem sole mici, de numai câteva hectare, atacul se poate simți mai mult la buzunar.

Metodele clasice de combatere nu mai dau rezultate

Sperietorile de ciori nu prea mai au efect. În cazul nostru, tunul antipăsări a fost eficient în primii doi ani. În al treilea, ciorile stăteau la câțiva zeci de metri distanță, nemaifiind deranjate de zgomot.

Un an mai târziu, când am pus tunul în câmp, la auzul zgomotelor puternice, s-au strâns lângă tun cu zecile pentru că învățaseră că acolo unde este zgomotul produs de tun se găsește și sursa de hrană (semințele de porumb în acest caz).

Am încercat și aparate solare cu ultrasunete. Teoretic, ele ar fi trebuit să pună pe fugă păsările (inclusiv porumbeii sălbatici) din lanul de floarea soarelui, însă efectul a fost taman invers.

În primăvară, unii fermieri au încercat „leacuri băbești”. Unii au cumpărat naftalină și piper, le-au amestecat cu boabele de porumb și le-au semănat. Dar tot fără rezultat.

Putem ține ciorile departe de lan?

Întrucât, la vederea omului în câmp, ciorile se retrag, soluția ar fi să avem paznici, cel puțin în perioada în care riscul de atac este cel mai mare.

Acum, unde avem culturi cu valoare economică ridicată, cum ar fi loturile de hibridare, semănate pe suprafețe mai mici, paza ar fi necesară și ar fi eficientă din punct de vedere economic. Dar ne putem permite mulți oameni la culturile de consum amplasate pe sute sau mii de hectare?!

Una dintre posibilele soluții, vehiculată pe rețelele de socializare, este cea cu semințe vopsite în negru. Teoria spune că dacă semințele sunt negre, ciorile nu mai pot să le distingă în solul închis la culoare.

Însă ele se ghidează după plantele de porumb răsărite. Fiind foarte inteligente, au învățat că acolo unde este planta răsărită, se găsește și sămânța de porumb, pe care o consumă, distrugând în același timp și planta. Așadar, măsurile de protecție a culturilor sunt aproape inexistente.

ÎNTREBĂRI FĂRĂ RĂSPUNS

De ce a crescut populația ciorilor de semănătură? S-a făcut un recensământ recent al Corvus frugilegus în România? Ultimele date disponbile pe internet fac referire doar la anul 2020.

Ce se întâmplă cu prădătorii naturali ai acestora? S-a făcut un recensământ recent al populațiilor speciilor de răpitoare: ulii porumbari (Accipiter gentilis), șoimii călători (Falco peregrinus), șoimii dunăreni (Falco cherrug) sau bufnița mare (Bubo bubo)? Întrebările rămân fără răspuns în fața atacurilor din ce în ce mai ridicate la culturile agricole și horticole!

Ciorile adulte au foarte puțini dușmani naturali, dar pot fi atacate pe timp de noapte de bufnițe. În schimb, ouăle și puii ciorilor de semănătură sunt mai vulnerabili la atac. Dihorii, jderii sau nevăstuicile se pot cățăra în copaci și pot distruge cuiburile.

În mod normal, la o populație așa de ridicată de ciori de semănătură ar fi trebuit să crească și populațiile speciilor care sunt dușmani naturali ai ciorilor.