Am petrecut o după-amiază ca în familie, cu cei patru membri ai familiei Roşu: părinţii şi cei doi copii, Elena şi David. O familie frumoasă, cu poveşti despre vaci, renunţare, revenire şi îîmplinirea unui vis. O fermă de familie, cu 24 de vaci cu lapte Bălţată românească şi una singură Brună, pe care o cheamă Maria. „Ne e tare dragă bruna şi e şi bună de lapte”, spune Valentin Roşu. Pentru el viaţa de fermier a început practic din copilărie pentru că în gospodărie tot timpul erau o vacă, două, găini şi cel puţin doi, trei porci. În anul 2000 părinţii au cumpărat terenul pe care se află acum ferma şi unde era un canton CFR. „Ca să nu aibă probleme cu vecinii, tata a închiriat cantonul şi a mutat animalele din gospodărie aici, lângă Orăştie. Eu am terminat armata şi din 2003 am început să cumpărăm vaci, până am ajuns la un număr de 17 capete”, îşi aminteşte Valentin.

Din păcate, a venit… renunţarea
Valentin mutase vacile în apropierea actualei ferme, unde fratele lui concesionase patru adăposturi cu porci. A încheiat afacerea iar Valentin a fost anunţat în ultimul moment, chiar în 6 decembrie 2005, că trebuie să mute vacile. Nu avea unde, venise iarna şi n-a avut încotro. A fost nevoit să le vândă. Renunţarea i-a lăsat un gust amar aşa că, timp de zece ani, a lucrat ca şofer şi nu s-a mai gândit la vaci.

În cele din urmă, visul s-a împlinit!
Însă visul neîmplinit nu i-a dat pace. În ultimii ani a cumpărat din nou vaci, a construit un grajd în care încap 30 de vaci, dar se gândeşte să mai mărească efectivul până la 40 de capete.
Nu procesează laptele muls, ci îl predă unui intermediar din Alba care livrează către procesator. Are acasă, în Orăştie, răcitor pentru laptele materie primă şi este mulţumit că-şi primeşte banii la timp, în fiecare lună. „În vârf de lactaţie mulgem în medie 200 de litri de lapte zilnic. Este mulţumitor pentru noi. Nu ne tentează procesarea pentru că piaţa nu oferă nici preţ bun şi nici cerere prea mare”, explică fermierul.
Cele 25 de vaci sunt singura sursă de venit a familiei Roşu. Cei doi soţi împreună cu micuţa Elena se ocupă de toate treburile din fermă. Vacile sunt de primăvara până în toamnă la păşunea din jurul fermei. Concentratele şi le asigură de la un prieten, pe care Valentin îl ajută la treburile câmpului şi primeşte la schimb cele necesare pentru hrana vacilor pe timp de iarnă. Fânul şi-l face singur; are tractor, cositoare, adică cele necesare pentru stiva mare de baloţi care te întâmpină încă de la intrarea în fermă.

Elena, ajutor de nădejde în fermă
Are 9 ani şi este elevă în clasa a III-a. O întreb câte ore din 24 îşi petrece în fermă şi-mi răspunde cu mândrie: „20! Şi celelalte 4 ore sunt la şcoală”. În căsuţa de la fermă doarme, îşi face temele, indiferent de anotimp. Doar să fie cât mai aproape de văcuţele ei. Ajută la muls, la fătări, le petrece cu privirea când pleacă la păşune şi le aşteaptă cu apă proaspătă seara, când se întorc de pe izlaz.
Bineînţeles că are şi o preferată – domnişoara Coţobelixa – o viţeluşă care, atunci când îi aude vocea, vine la Elena, o urmăreşte şi se joacă, parcă ar fi un căţel de companie. Mai sunt şi alte preferate: Albumina, Căţe, }âţâca, botezate desigur, de Elena.
Pasiunea ei pentru zootehnie, la 9 ani, chiar este de admirat! Aşa că am plusat şi am întrebat-o, pe energica mea prietenă, dacă va merge la Liceul agricol din Geoagiu, ca şi tatăl ei. „Clar că da!”, îmi răspunse Elena în timp ce fugea spre grămada de baloţi, în vârful cărora a ajuns din câteva mişcări rapide.

Mi-am luat tabloul cel mare şi am plecat spre casă zâmbind nostalgic, cu gândul că nu e totul pierdut… Copiii ca Elena sunt generaţia de mâine în agricultură iar dorinţa şi visul lor de a deveni fermieri trebuie susţinut şi încurajat. Nu doar acasă, ci mai ales în şcoală, prin adaptarea programelor, a manualelor şi a fermelor didactice la realitatea agricolă aflată în permanentă schimbare!