Din speciile de afide care pot pune probleme semănăturilor de toamnă fac parte păduchele ovăzului (Sitobion avenae), păduchele verde al cerealelor (Schizaphis graminum), păduchele cenușiu al gramineelor (Rhopalosiphum padi), păduchele verde al porumbului (Rhopalosiphum maydis) sau păduchele roz al gramineelor (Metopolophium dirhodum). Am enumerat aceste specii în ordinea pe care o ocupă ele în cadrul complexului de afide, în funcție de pagubele pe care le pot produce la culturile de cereale, în țara noastră. Despre afidele grâului am mai scris. De asemenea, sunt multe pliante informative legate de această problemă. În general, fermierii profesioniști sunt în temă cu această problemă entomologică, care poate apărea la tinerele plăntuțe de orz sau de grâu, în toamnele calde și secetoase.
Acum voi scrie despre o altă specie de afide, din fericire încă nesemnalată în țara noastră, dar care a pus probleme pe tot globul. Este vorba despre afidul rusesc al grâului (Diuraphis noxia).
Mulți autori consideră că afidul rusesc al grâului este un dăunător global al grâului și orzului, având în vedere atât arealul acestei specii, cât mai ales potențialul de răspândire în zone noi. În România, până acum nu există nici o comunicare privind prezența acestei specii de afide în culturile de grâu sau de orz, dar în schimb a fost semnalat în toate țările vecine. Prin urmare ar trebui monitorizat și la noi în țară (prin amplasarea capcanelor entomologice), pentru a se constata prezența sau absența acestei specii.
Se înmulțește prin propria clonare
Afidul rusesc al grâului are corpul de culoare verde, cu lungimea cuprinsă între 1,6 și 2,1 mm (2,6 mm după unii autori). Ochii și partea superioară a antenelor sunt de culoare neagră. Privit din partea posterioară, afidul pare că ar avea două cozi (fapt ce îl deosebește de alte specii de afide). Ca și speciile de afide „locale”, la afidul rusesc al grâului există atât forme aripate, cât și forme nearipate.
În ceea ce privește ciclul biologic, afidul rusesc al grâului prezintă mai multe generații pe an, numărul acestora variază în funcție de temperatură. În zonele cu climat mai cald, numărul generațiilor pe an este mai mare. Date din literatura de specialitate arată că, în funcție de temperatură, femelele ajung la maturitatea de reproducere la un interval cuprins între 9 și 55 de zile de la naștere. În urma experiențelor efectuate în laborator, s-a stabilit că la o temperatură de 20oC, femelele ajung la maturitatea de reproducere la numai 11 zile după ce s-au născut. De asemenea, odată ajunsă la maturitate, o femelă dă naștere în medie la 1-3 nimfe/zi, dar au fost și cazuri când s-au înregistrat 4 nimfe/femelă/zi. În condiții de laborator, durata de viață a unei afide poate să fie de 80 de zile. Conform majorității autorilor, temperatura optimă pentru reproducere este cuprinsă între 15 și 21oC (19-21oC după alți autori).
Ca și la alte specii de afide, femelele dau naștere la alte femele printr-un proces de înmulțire unisexuată, numit partenogeneză, în care oul provine din ovulul nefecundat, deci nu sunt necesari masculii. Practic, femela formează „clone” ale ei.
Rezistență mică la ger și la umiditatea crescută
În zonele temperate, afidul rusesc al grâului iernează ca ou de rezistență. Specia este mai sensibilă la temperaturi scăzute, față de afidele „locale”, la temperaturi sub 0oC, fără strat de zăpadă, mortalitatea populațiilor poate să fie și de sută la sută. De asemenea, dacă se înregistrează cantități ridicate de precipitații, mortalitatea afidelor poate să fie ridicată. Cel mai probabil, schimbările climatice din unele zone ale globului (inclusiv Europa de Sud-Est) care se manifestă prin creșterea temperaturii medii anuale, precum și amplificarea fenomenului de secetă în unele regiuni pot favoriza această specie de afide. Formele aripate nu sunt bune zburătoare, prin urmare nu se pot deplasa prin zbor pe distanțe mari. Vânturile puternice pot contribui la răspândirea insectelor pe areale mari. Insectele pot pătrunde în areale noi și cu ajutorul schimburilor comerciale. Mulți autori arată că globalizarea și măsurile insuficiente de carantină fitosanitară ar fi unele din principalele cauze pentru pătrunderea acestor afide în noi teritorii.
Simptome ale atacului
Principalele plante gazdă ale afidului rusesc al grâului sunt gramineele perene și cultivate. Dintre gramineele cultivate, gazdele preferate sunt grâul și orzul, dar se găsesc și pe secară, ovăz sau chiar sorg. Afidele nu atacă porumbul. Insectele se hrănesc atât pe frunze, cât și pe inflorescențe (în primăvară). Modul de atac este similar cu al celorlalte specii de afide, cu ajutorul stiletului înțeapă țesuturile și sug sucul celular. Ceea ce le deosebește de celelalte specii de afide sunt simptomele de atac. În cazul afidului rusesc al grâului, pe frunzele atacate apar striuri de culoare care variază de la alb la purpuriu. La început striurile sunt mici, apoi se alungesc de-a lungul nervurilor frunzelor (mai ales la soiurile sensibile). Ulterior, frunzele atacate se răsucesc. Coloniile de afide se pot găsi pe frunzele nou apărute (toamna sau primăvara) sau pe inflorescențele nou formate (primăvara). Dacă sunt atacate în toamnă, tinerele plăntuțe rămân mici și în unele cazuri se pot usca în totalitate.
Pagubele variază în funcție de zonă, de specia de cultură și de densitatea populației de afide
În literatura de specialitate sunt menționate pagubele pe care le poate produce această specie de afide în diferite zone ale globului. În zona Crimeii, în anii cu infestări ridicate, pagubele de recoltă au fost de 75%. În Europa, în general, nu sunt semnalate pagube ridicate, dar în zonele cu densități mai mari ale populației dăunătorului, dacă sunt întrunite condiții favorabile, se pot produce pagube mai mari. În SUA, de la semnalarea acestui dăunător, pagubele au variat de la un an la altul. În sezonul 1992-1993, pagubele înregistrate au variat de la 25 la 37% din recoltă. În Africa de Sud, pagubele la grâu ca urmare a atacului acestei specii de afide, pot ajung la 80%. În Etiopia, pagubele de producție la cultura orzului variază de la 20 la 30%, iar la grâu între 15 și 93%.
Afidul rusesc al grâului poate să transmită viroze de la o plantă la alta, în urma procesului de hrănire. Cercetări recente au scos în evidență faptul că afidul rusesc al grâului transmite mai puțin eficace virusul piticirii și îngălbenirii orzului (Barley yellow dwarf virus) comparativ cu speciile „tradiționale” de afide (Rhopalosiphum padi, Rhopalosiphum maidis, Schizaphis graminum sau Sitobion avenae).
Dușmanii naturali
În general, dușmanii naturali ai acestor specii de afide sunt aceeași cu cei ai speciilor „clasice” de afide (Coccinellidae, Syrphidae, Chrysopidae, Staphylinidae). Afidele se ascund în frunzele răsucite (ca urmare a atacului), motiv pentru care prădătorii de talie mai mare ajung mai greu la ele. În schimb, speciile de buburuze (Coccinellidae) se pot strecura în zonele unde frunza este răsucită și pot ajunge cu ușurință la afide. Un alt lucru interesant este legat de comportamentul afidului rusesc. Insectele pot emite un fel de feromon de „alarmă” când un prădător este în apropiere, prin urmare afidele „cad” de pe frunze, scăpând de atacul acestuia.
Foto 1 – Afidul rusesc al grâului, adult, formă nearipată
Sursa foto: http://w3.rennes.inra.fr
Foto 2 – Simptome de atac (striuri)
Sursa foto: www.pir.sa.gov.au
Foto 3 – Simptome de atac (striuri)
Sursa foto: www.entomology.k-state.edu
Foto 4 – Simptome de atac (frunze răsucite)
Sursa foto: www.agroatlas.ru
AFIDUL RUSESC AL GRÂULUI – UNUL DINTRE CEI MAI INVAZIVI DĂUNĂTORI AI CEREALELOR
Specia este originară din Asia, în zonele centrale și de est ale continentului. După anul 1900 a început să se răspândească, azi fiind prezentă pe toate continentele, mai puțin în Antarctica. Conform listei EPPO, în Europa se găsește în 19 țări, din care cea mai mare răspândire o are în partea europeană a Rusiei, Republica Moldova, Grecia, Albania, Macedonia. Prezența dăunătorului a fost semnalată și în țările vecine României (Ucraina, Ungaria, Serbia, Bulgaria), dar pagubele nu sunt însemnate. De asemenea, dăunătorul se găsește pe continentul sud-american, în Chile (introdus în 1987) și o altă țară, mare cultivatoare de grâu, Argentina (introdusă în 1991). Dăunătorul a fost semnalat și pe continentul nord-american, semnalat în Texas în 1986, de unde s-a răspândit în 17 state din vestul SUA și în trei provincii din vestul Canadei.
Deocamdată, afidele nu s-au răspândit în zona estică a SUA sau în Canada. În Africa dăunătorul a fost semnalat în opt țări (Algeria, Egipt, Etiopia, Maroc, Libia, Kenia, Africa de Sud și, mai recent, în Zimbabwe). Afidele au ajuns și în Australia, fiindu-le confirmată prezența în zona sudică a continentului. Ca urmare a vitezei de răspândire și a pagubelor pe care le poate produce, afidul rusesc al grâului este considerat în prezent una dintre cele mai invazive specii dăunătoare a cerealelor din lumea întreagă, fapt nu prea îmbucurător.
Articol publicat in revista Ferma nr.17(178) 1 – 15 octombrie 2016
