Aveam să aflu că toate acestea şi încă ceva în plus. CURAJUL de a face ceva! “În primul rând este nevoie de curaj, am fi egoişti şi nedrepţi să spunem că este totul roz. Nu, lucrurile merg şi bine, merg şi prost, de noi depinde totul. Dacă noi ne străduim şi nu avem aşteptări supraomeneşti, se poate! În România se poate trăi, nu se face avere din creşterea vacilor, dar se poate trăi într-un mod plăcut şi natural. Şi dincolo se munceşte din greu, se trăieşte greu, chiar dacă unora nu le place să recunoască lucrul ăsta când ne privesc din maşinile scumpe, închiriate. Tinerii să aibă curaj, pentru că sunt atâtea fonduri europene şi dacă unii au dat-o de gard, să nu facem o regulă din asta. La unul care a eşuat sunt sute care au reuşit, mai ales în ultimii ani. Cu siguranţă fiecare are pe cineva la ţară de la care poate prelua teren sau animale, la urma urmei în puterea cui să stea dezvoltarea satului românesc, a bunicilor?”, se întreabă Daniel Crăciunescu. Şi cât adevăr spune! Cred că e cel mai sincer şi bun mesaj pentru tinerii dezorientaţi sau care sunt prin străinătate şi îşi doresc să revină acasă şi să câştige decent din ceea ce le oferă satul românesc. Se poate!

Într-o zi de iulie, la Romoşel
Atunci când l-am cunoscut pe Daniel, într-un grup online de fermieri, mi-am spus: uite un crescător tânăr, organizat, are pagină pe facebook, ştie ce înseamnă promovarea, face brânză de toate felurile… Apoi am discutat şi am promis că îl voi vizita la Romoşel, în judeţul Hunedoara. Ceea ce am şi făcut. Practic, i-am stat pe cap toată ziua de 14 iulie. Am fost pe păşune să vedem văcuţele, apoi adăpostul, apoi acasă la discuţii până după-amiaza târziu, când mi-am dat seama că cineva va trebui să prelucreze laptele din ziua aceea… aşa că am plecat şi l-am lăsat pe Daniel să-şi facă treburile la care se pricepe atât de bine!

Ajutat de părinţi, tânărul fermier din Romoşel a reuşit să ajungă de la trei vaci în 2008, la 40 în prezent. Este tânăr, are 33 de ani şi e atât de pasionat de viaţa la ţară şi de ferma lui, încât mi-a fost mai mare dragul să îl ascult povestind. Aşa că voi reda, fără intervenţii jurnalistice prea mari, discuţia pe care am avut-o pe pajiştea îngrădită, cu apă şi umbră, cu animale blânde care se lasă mângâiate şi îşi urmează, tacticoase, stăpânul…

40 de văcuţe, un reporter, un fermier…
Ne aflăm în comuna Romoş, localitatea Romoşel, “picior de Rai” cum îi spune interlocutorul meu, foarte aproape de renumitele cetăţi dacice. În spate avem văcuţe frumoase, una şi una şi, discutând anterior, am aflat că au fiecare nume. Două dintre ele, Trifoiaş şi Draga stau mai aproape de noi… pesemne ştiu ele că sunt cele mai alintate.

Nicoleta Dragomir: Apropos de Trifoiaş, care am înţeles că este un semn particular de la o văcuţă, te-ai gândit pe viitor şi la nişte nume de brânzeturi, când se va finaliza autorizarea brânzăriei?
Daniel Crăciunescu: Daaa, fiecare are un nume, le ştim şi le strigăm cu numele, unele amuzante sau în funcţie de coloratură şi de semnele particulare pe care le au. Bineînţeles că toţi ne gândim departe, încercăm să şi realizăm tot ce ne propunem… Da, m-am gândit foarte serios şi la câteva produse, iar atunci când o să ajungem să le şi branduim cu siguranţă o să fie vorba şi despre Trifoiaş, un nume amuzant şi original, dar şi o plantă deliciu pentru văcuţe. Aici avem patruzeci de văcuţe şi sunt câteva mai tinere la grajd, deci un total de cincizeci de capete.

Nicoleta Dragomir: Una dintre văcuţe are sub ureche o pată în forma hărţii României, şi spuneai tu o vorbă…
Daniel Crăciunescu: Da, spuneam o vorbă, nu îmi aparţine, eu doar o reamintesc, de data asta cu o oarecare tristeţe în gând şi în glas, aceea că România a fost o ţară bună de muls. La fel este şi văcuţa asta, dar noi o mulgem cu măsură, nu exagerăm!

Nicoleta Dragomir: Noi înseamnă o fermă de familie, nu?
Daniel Crăciunescu: Binenţeles, noi înseamnă o fermă de familie pentru că aşa ceva nu se poate face niciodată singur. Părinţii mei mă ajută zi de zi. Mai am un frate care mă ajută atunci când poate, e la fel de legat de locurile natale ca şi mine, dar mai puţin prezent în fermă, însă beneficiem de un real ajutor şi din partea lui.

Nicoleta Dragomir: Povestea ta este una pe care mi-aş dori să o aud mai des, aceea a tânărului revenit la vatra satului…
Daniel Crăciunescu: Da, este povestea tânărului care a ştiut dintotdeauna că mai devreme sau mai târziu va reveni la vatra satului, pentru că sunt foarte legat de tot ce înseamnă satul în care m-am născut, un lucru care poate în zilele noastre pare deplasat. Din păcate, trăim vremuri în care, de la o zi la alta, se degradează tot ceea ce a însemnat odată satul românesc. Nu vom putea fi ce am fost odată, dar încă mai putem salva ce avem acum. Iar pe tinerii pe care încă îi mai avem, îi putem sprijini ca să rămână aici.
Eu am făcut facultatea “Ştiinţa şi Ingineria Materialelor” la Cluj, la Universitatea Tehnică, adică nimic de-a face cu ocupaţia din ziua de astăzi. În 2008, când am terminat studiile, am revenit. Ai mei bunici şi străbunici au fost crescători de animale dintotdeauna, ţineau mai mult decât o gospodărie ţărănească medie, însă abia din 2008 ne-am pus de acord cu părinţii să încercăm să facem o fermă de familie. Pe atunci aveam 3 vaci…

Nicoleta Dragomir: Cum ai înmulţit efectivul? Care au fost criteriile de selecţie?
Daniel Crăciunescu: La început nu am avut prea multe criterii, alegea vaci tinere, însă pe urmă am folosit material pentru însămânţare de la tauri autorizaţi şi am făcut o oarecare ameliorare. Am optat însă pentru vaci din zona noastră, pentru că nu e nici munte, nici şes şi era foarte important ca vacile să fie adaptate. Trebuie să fie mai bune de picior, obişnuite cu tipul de furajare.

Nicoleta Dragomir: Spuneai că, în ceea ce priveşte furajarea, tinzi spre o alimentaţie cât mai natural posibilă. Asta înseamnă ce, în afară de păşune?
Daniel Crăciunescu: În afară de păşune avem fân, lucernă şi lolium, tot felul de amestecuri de iarbă semănate, dar în cea mai mare parte fân de grădină, aşa cum îl numim noi. Pe timp de iarnă le ajutăm cu uruială din porumb, măcinat cu ştiuletele şi un adaos de păioase.

Nicoleta Dragomir: Regreţi vreo clipă întoarcerea acasă?
Daniel Crăciunescu: Nicio clipă. Nu pot să zic că nu m-am gândit, că probabil orice om îşi face un bilanţ, dar nu regret niciun moment. Mă gândesc că am ajuns la numărul de vaci la care ne-am propus să ajungem, mă gândesc să performez şi să le ţin din ce în ce mai bine, să reuşesc să le cresc la fel cum am făcut-o şi până acum!

Terenul e cea mai bună investiţie!
În 2011, când a mutat ferma de acasă, la insistenţele mamei, a devenit şi mai clară necesitatea cumpărării de teren agricol şi a investiţiilor în viitorul afacerii.
A accesat măsura 1.4.1. şi a cumpărat utilaje în valoare de 7.500 de euro, dar şi măsura 1.1.2., cu un proiect de 25 mii euro pentru culturi agricole şi porci, livezi şi culturi furajere, achiziţie de teren. Spune că, în ceea ce priveşte fondurile europene, pe viitor ori va face proiect de 1 milion de euro, ori deloc!
Cu eforturi mari a cumpărat un deal întreg de păşuni şi fâneţe. Lucrează 38 de hectare, din care 30 arabil, 20 cultivate cu lucernă şi 11 cu porumb. Are 5 grădini de peste un hectar fiecare, pentru fân. La capitolul păşune are concesionate 50 de hectare de la Primărie. La toate acestea se adaugă fâneţe şi pomi fructiferi.

7 sortimente de brânză şi un singur gust: FOARTE BUN!
Probabil că i-ar fi fost mai simplu să livreze tot laptele muls către o fabrică. Dar mai mult ca sigur şi-ar fi pierdut unicitatea, aroma fânului din locurile în care a fost produs şi gustul de acasă, din Romoşel. Mai ales că, în comuna Romoş, din cele 4 sate şi cătunele din munte abia dacă mai aduni laolaltă o sută de vaci, cu tot cu cele 50 ale familiei Crăciunescu. Din cele 700 care erau pe vremuri, îşi aminteşte Daniel.
Drept urmare, a decis că procesarea în regie proprie trebuie să fie calea laptelui obţinut de la văcuţele sale. Produce nu mai puţin de şapte sortimente: telemea, smântână extrasă prin centrifugare, brânză frământată, caş, urdă, brânză dulce şi, cu dată mai recentă, o brânză maturată incredibil de bună, ţinută cel puţin 6 luni la maturat (altfel spus, valorificarea superioară a laptelui din timpul verii)! Comercializează şi lapte, crud şi covăsât.

Romoşel se află la câţiva kilometri de oraşul Orăştie, dar Daniel nu merge la piaţă. Şi-a creat propria reţea de 80 de clienţi, cărora le duce coşul cu produse acasă, de cel puţin două ori pe săptămână. “Reţeaua e mai uşor de făcut, dar greu de întreţinut. Am sunat la o sută de case, am distribuit pliante prin cutii poştale şi scări de bloc. Clientul mulţumit a revenit a doua zi, dar şi-a adus şi vecinul cu el. Trebuie să fii foarte serios şi punctual, pentru că oamenii aşteaptă. Le duc tot timpul mostre cu produse noi, să încerce, pentru că brânza se gustă, nu vreau să fiu confundat. Întotdeauna e loc şi de mai bine. Din cupa de lapte se fac banii greu, dar un client mulţumit este o garanţie pentru viitor”, îşi explică Daniel strategia de vânzare.

Am plecat de la casa lui Daniel Crăciunescu din Romoşel cu gândul clar că mă voi întoarce în aceste locuri binecuvântate. Am lăsat intenţionat deoparte, în acest articol, invidia unora pe munca tânărului fermier, nepriceperea altora, beţele-n roate asigurate de tot felul de neaveniţi… Însă am vrut să ofer încă un exemplu pozitiv din satul românesc. Este o experienţă personală pe care vreau să o împărtăşesc pentru că nu se ştie niciodată cine vede şi prinde curaj să investească într-o fermă, mai mică sau mai mare.
Dacă doriţi să luaţi legătura cu Daniel e mai mult decât simplu: îl găsiţi pe pagina lui de facebook: Ferma Crăciunescu

Un articol publicat în revista Ferma nr. 15/220 (ediţia 1-14 septembrie 2018)