Citez din ce a spus Petre Daea despre situaţia găsită prin mai toate fermele de ovine din ţărişoara asta „Tone de lână aruncate. Oameni care plâng când aud şi văd că-i bagă cineva în seamă. Dar şi aşteptarea lor are o limită. Regret că nu am putut face mai repede ceva pentru ei, deşi mi-am dorit.”. Iar atunci când se află printre fermierii care depind direct de politicile săvârşite pe la minister şi în parlament, Petre Daea îşi realimentează rezervorul pentru adevăratele bătălii care se dau pe aceste redute.
Respiră din fugă aerul mirosind a fân proaspăt balotat, apoi coboară spre câmpurile rămase, e adevărat că mult prea reduse ca suprafaţă, ale cercetării-dezvoltării româneşti. Mai precis în ferma Bolduţ, din comuna Ceanu Mare. O fermă apaţinând SCDA Turda. Acolo unde se recolta grâul de sămânţă din soiul Andrada. Ministrul Agriculturii a remarcat faptul că cele 360 ha ale fermei erau delimitate de perdele de protecţie „este un exemplu de fermă mixtă pentru zonele de deal”.
Nu o să vă mai port prin toate cele vizitate în pas de campanie de Petre Daea, dar nu pot să nu pomenesc că duminică a urcat şi la o stână modernă din regiunea Ibăneşti, o stână aflată la 1.200 m altitudine. Aici a ajuns chiar la mulsul oilor. Muls realizat de 6 ciobani. Şi aici au discutat de lână şi de recomadarea de a nu se mai arunca pentru că vor avea posibilitatea de a obţine, pe programul de minimis lansat de MADR, 1 leu/kg începând cu anul viitor.
Despre Telemeaua de Ibăneşti a cam auzit toată lumea. Faptul că este singurul şi unicul produs românesc cu Demumire de Oricine Protejată la nivel european. Aici ministrul agriculturii a pomenit cu bucurie de faptul că fraţii Tudoran asigură preluarea a 56.000 l/zi de lapte din această zonă, în principal de la fermierii cu 1 – 5 capete de vaci (peste 85% din cantitate). Este ceva demn de notat. Cum de remarcat este şi efortul oficialului de la MADR, care practic nu mai are viaţă personală. Viaţa lui este agricultura. Şi la propriu, şi la figurat!
Cât despre corul bocitoarelor din tragedia oaia de România ce aş putea scrie la final de articol?! Că ar face mai bine să cânte ceva mai puţin trist. Un cântecel pe care să se urce la munte cu lejeritate sau o melodie vivantă care să facă loc şi unei hore. A unirii interesului şi nu a dezbinării continue. Să lase puţin în urmă iadul din care se tot înalţă doar nemulţumiuri şi vaiete de durere. Asta la nici un pas de fericire!
Acolo unde oaia noastră ar trebui să adune nu să dezbine, o altfel de Mioriţa se va rescrie. Cu certitudine! Nu cu majuscule roşii, precum ţipetele de pe Facebock. Însă cu un pic de jale, că altfel nu s-ar mai doini!
Dar, din ce am tot văzut cu ochii mei, mugurii oieritului modern s-au ivit! Iar creşterea lor este în sfârşit bine văzută chiar de la cel mai înalt nivel al agriculturii. Aşa că, poate, în sfârşit, vom trăi o altfel de poveste. Cu baci care nu mai râvnesc la averea altor baci, ci îşi văd de cioporul lor cu profesionalism şi prosperitate. Fără iadul care se tot cască apocaliptic în imediata apropiere a unei guri de rai!
