Carne sau grăsime? De ce nu amândouă? Iată cum obţineţi grăsimea albă şi la ce trebuie să aveţi grijă în finisarea porcului înainte de sacrificare!

Utilizarea diferitelor furaje în hrana porcilor este determinată, în primul rând, de rasă şi de particularităţile de ordin morfo-fiziologic ale porcinelor, de specificul culturilor agricole ale unei anumite zone geografice şi, de asemenea, de o serie de condiţii tehnice şi economice de care face dovadă crescătorul.

Iată, pe scurt, câteva TIPURI DE FURAJE şi MODURI DE ADMINISTRARE, explicate de Benone Păsărin, specialist în Tehnologia creşterii şi exploatării suinelor, cadru didactic la Universitatea pentru Ştiinţele Vieţii ”Ion Ionescu de la Brad” Iaşi, pentru Revista Ferma!

FURAJE CONCENTRATE

Cerealele şi leguminoasele cultivate deţin ponderea în aceste tipuri de furaje, mai ales pentru condiţiile pedoclimatice din ţara noastră. Porumbul are ponderea cea mai mare dintre cereale în alimentaţia speciei suine, respectiv 40-60% din raţia zilnică. Trebuie utilizat sub formă măcinată, de granulaţie medie, cu excepţia purceilor sugari unde trebuie să fie fină spre medie. (…)

ATENŢIE!

Utilizarea făinii de porumb în exces, la finisarea îngrăşării, determină la porcii graşi obţinerea unor carcase mai grase, cu slănină “moale” sau lipsită de consistenţă, pe lângă valorificarea mai slabă a hranei.

Orzul este considerat, pentru multe ţări europene, ca furajul cel mai adecvat pentru hrănirea porcilor (30-40%). În hrană se administrează numai sub formă măcinată, cu granulaţia medie. Porcii hrăniţi cu orz produc carne şi grăsime cu calităţi foarte bune şi cu conservabilitate ridicată. Totuşi, hrănirea suinelor cu proporţii ridicate de orz poate produce ulcere gastrice, mai ales când granulaţia făinii este mare.

Orzul nu se recomandă în finisarea îngrăşării (15-25%), deoarece reduce din calităţile grăsimii şi chiar ale cărnii”, arăta specialistul ieşean.

Ovăzul, grâul, secara, sorgul, soia şi mazărea sunt alte categorii de furaje concentrate, care pot influenţa în mod semnificativ performanţele de producţie, calitatea carcaselor şi a cărnii, sănătatea animalelor, precum şi rentabilitatea fermei.

FURAJE PROTEICE DE ORIGINE VEGETALĂ

Tărâţele de grâu sunt utilizate fie ca atare, fie în componenţa nutreţurilor combinate, la toate categoriile de suine, inclusiv la porcul gras. Ele au un conţinut moderat în proteine, iar faptul că au conţinut mai ridicat în fibre, asigură un tranzit normal în tubul digestiv.

Şroturile de floarea soarelui reprezintă un furaj bogat în proteină, dar cu un conţinut scăzut în lizină şi ridicat în vitaminele din complexul B. Acestea  completează raţiile pe bază de cereale în privinţa substanţelor proteice, însă la îngrăşare determină carne şi grăsime de calitate slabă.

Şroturile de soia livrate pe piaţă pentru porcine sunt tratate prin toastare şi reprezintă componenta de bază în echilibrarea proteică a raţiilor de hrană. Conţinutul în proteina este mare( 44,0-48,0% P.B)., fiind bogate în lizină (2,7 % ), în triptofan (0,5%), şi în vitaminele din complexul B. În hrana porcilor graşi, la finisare, proporţia de participare în nutreţurile combinate se reduce, deoarece afectează calităţile cărnii şi grăsimii.

Făina de lucernă deshidratată se foloseşte în proporţii de până la 2,5% la porcii graşi (la finisare), ca sursă de caroten, xantofilă şi de vitamine, pe lângă aportul de substanţe proteice cu mare valoare biologică, precum şi ca stimulator de creştere.

FURAJELE DE VOLUM

În această categorie intră nutreţurile suculente, cele fibroase şi cele verzi, care se pot utiliza în diferite proporţii în hrana suinelor – scopul principal fiind reducerea costului de producţie al cărnii de porc.

Cartoful are conţinuturi ridicate în apă (75-80%) şi mai reduse în substanţe proteice (cca.1,0% proteina) şi în special în vitamine.

Suinele hrănite cu raţii pe bază de cartofi produc o carne mai deschisă la culoare şi o slănină consistentă.

Hrănirea cu cartofi este destul de rentabilă în zonele cu condiţii de cultură favorabile, însă numai în unităţile cu efective reduse şi unde sunt posibilităţi de prelucrare termică. La porcii graşi, crescuţi în unităţile gospodăreşti, cartofii fierţi pot participa în proporţie de 30-40% din raţiile de hrană. În hrana grăsunilor (25-45 kg) cantităţile zilnice variază între 2,0-3,0 kg, iar a porcilor graşi între 5,0-7,0 kg. Se recomandă ca, înainte de fierbere cartofii să fie spălaţi de pământ, iar în lunile de iarnă şi primăvară apa de fierbere să fie  înlăturată.

“Carcasele obţinute de la porcii îngrăşaţi pe bază de cartofi sunt preferate în industria mezelurilor, slănina fiind consistentă şi albă”, arăta universitarul ieşean.  

De asemenea, morcovul furajer se poate folosi în alimentaţia porcinelor pe timp de iarnă. În general, morcovul se administrează ca supliment, sub formă crudă, în cantităţi variabile şi în funcţie de posibilităţi.

IMPORTANT!

La finisarea porcilor graşi, morcovul se scoate din alimentaţie cu cca. 4-6 săptămâni înainte de sacrificare, deoarece imprimă o culoare galbenă grăsimii.

Furajele de volum au valoare energetică scăzută, conţinut redus în proteină, aşa încât ele nu pot substitui decât parţial concentratele din alimentaţia suinelor.

Reziduurile culinare se pot utiliza în hrana porcinelor mai ales pentru îngrăşare, în ferme familiale cu efective reduse sau apropiate de cantine şi restaurante. Din reziduuri se separă, pe cât posibil, componentele acide şi se înlătură fragmentele de sticlă, faianţă, precum şi oasele de peşte, deoarece produc accidente şi deranjamente ale aparatului digestiv. Acest tip de furaje măresc considerabil palatabilitatea hranei şi contribuie la obţinerea de carcase cu calităţi organoleptice superioare.

Citeşte detalii în articolul sursă: https://revista-ferma.ro/cum-hranim-eficient-porcul-in-perioada-de-dinaintea-sacrificarii-tipuri-de-furaje-si-ratii/