”Aparatul digestiv la suine prezintă o serie de particularităţi morfologice şi fiziologice care determină o digestie specifică, încadrând această specie în categoria animalelor omnivore. Aparatul digestiv al suinelor este mai adaptat pentru utilizarea nutreţurilor concentrate, deşi cantităţi limitate şi de alte furaje, precum cele de volum ( sfecla, bostani, morcov furajer etc) pot fi incluse în raţiile de hrană. Prin urmare, utilizarea diferitelor furaje este determinată, în primul rând, de rasă și de particularităţile de ordin morfo-fiziologic ale porcinelor, de specificul culturilor agricole ale unei anumite zone geografice şi, de asemenea, de o serie de condiţii tehnice şi economice de care face dovadă crescătorul”, sublinia Benone Păsărin, specialist în Tehnologia creșterii și exploatării suinelor, cadru didactic la Universitatea pentru Științele Vieții ”Ion Ionescu de la Brad” Iași.

Furajele concentrate

În această categorie, intră furajele care înglobează într-un volum redus o valoare nutritivă ridicată şi care corespund cel mai bine cerinţelor specifice ale suinelor. Cerealele şi leguminoasele cultivate deţin ponderea, mai ales pentru condiţiile pedoclimatice din ţara noastră.

”Porumbul are ponderea cea mai mare dintre cereale în alimentaţia speciei suine, respectiv 40-60% din rația zilnică. Trebuie utilizat sub formă măcinată, de granulație medie, cu excepţia purceilor sugari unde trebuie să fie fină spre medie. Făina de porumb este componentul principal energetic pentru fabricarea nutreţurilor combinate la porcine, valoarea biologică a proteinei putându-se echilibra prin utilizarea în amestecuri a concentratelor proteice şi chiar a aminoacizilor sintetici. La categoriile adulte se pot utiliza şi ştiuleţi de porumb depănuşaţi şi măcinaţi, în anumite proporţii. Utilizarea făinei de porumb în exces, la finisarea îngrăşării, determină la porcii graşi obţinerea unor carcase mai grase, cu slănină “moale” sau lipsită de consistenţă, pe lângă valorificarea mai slabă a hranei. Orzul este considerat, pentru multe ţări europene, ca furajul cel mai adecvat pentru hrănirea porcilor (30-40%). În hrană se administrează numai sub formă măcinată, cu granulaţia medie. Porcii hrăniţi cu orz produc carne şi grăsime cu calităţi foarte bune şi cu conservabilitate ridicată. Totuși, hrănirea suinelor cu proporţii ridicate de orz poate produce ulcere gastrice, mai ales când granulaţia făinii este mare. Orzul nu se recomandă în finisarea îngrăşării (15-25%), deoarece reduce din calităţile grăsimii şi chiar ale cărnii”, arăta specialistul ieșean.

Ovăzul, grâul, secara, sorgul, soia și mazărea sunt alte categorii de furaje concentrate, care pot influența în mod semnificativ performanţele de producţie, calitatea carcaselor și a cărnii, sănătatea animalelor, precum și rentabilitatea fermei.

”Ovăzul este un furaj concentrat bogat în substanţe nutritive uşor digestibile, însă trebuie macinat şi apoi se separă paleele (invelișul extern), prin cernere, deoarece acestea au un conţinut ridicat în celuloză, porcul neavând posibilitatea digerării celulozei (ca și omul). Grâul se administrează în hrana suinelor numai sub formă măcinată, cu granulaţie medie spre mare, în combinaţie cu alte cereale din componenţa nutreţurilor combinate. Soiul triticale (încrucişarea dintre grâu şi secară), corespunde mai mult hrănirii suinelor, putând substitui parţial porumbul din raţie. Îngrăşarea suinelor cu raţii pe bază de grâu determină carcase de calitate bună. Secara se utilizează în hrana porcilor, mai ales în zonele pretabile acestei culturi (în general nordice),  determinând carne şi grăsimi de bună calitate. Proporţiile de secară din reţete nu trebuie să depăşească 25-30%, deoarece poate provoca accidente, cum sunt deranjamente respiratorii şi nervoase, stări de diaree şi unele eczeme. Sorgul este o cereală cultivată pe suprafeţe relativ reduse în ţara noastră, însă are tendinţa de extindere, mai ales în zonele secetoase, înlocuind parţial porumbul din raţiile de hrană, însă numai pentru suinele adulte şi cele la îngrăşare. Boabele de sorg trebuie să fie bine maturate în momentul preluării lor şi numai după aceea să fie introduse în reţetele de fabricaţie a nutreţurilor combinate. Soia este o leguminoasă care oferă cantităţi crescute de proteină/ha. Boabele de soia se indică a fi tratate termic înainte de introducerea în raţiile de hrană. Cea mai bună utilizare este sub formă de soia toastată sau expandată. Raţiile de hrană pe bază de soia determină carcase de calitate medie, însă completeză necesarul de substanţe proteice. Soia sub formă de boabe măcinate (ca atare), nu trebuie să depăşească 4% din raţie, deoarece  duce la  scăderea  sporului în creştere. În alimentaţia porcilor graşi, se prevăd, pentru fiecare 100 kg carne de porc obținută, cca. 6,6 kg soia (necesară pentru completarea proteinei şi a vitaminelor din raţii). Mazărea furajeră se administrează sub formă de uruială, producând carne gustoasă, dar de culoare închisă, însă grăsimea este foarte consistentă. Cele mai bune rezultate se înregistrează când se administrează tratată termic sau barotermic, în proporţie de cel mult 20% din amestec in raţie”, mai explica Benone Păsărin.

Furajele proteice de origine vegetală

Furajele proteice de origine vegetală sunt subprodusele industriale rezultate, în general de la industria alimentară, fiind utilizate pentru echilibrarea proteică a raţiilor de hrană, alături de sporirea palatabilităţii şi uneori pentru uşurarea procesului tehnologic de fabricare a nutreţurilor combinate.

”Tărâţele de grâu sunt utilizate fie ca atare, fie în componenţa nutreţurilor combinate, la toate categoriile de suine, inclusiv la porcul gras. Ele au un conţinut moderat în proteine, iar faptul că au conţinut mai ridicat în fibre, asigură un tranzit normal în tubul digestiv. Acestea au capacitatea de a absorbi uşor lichidele (de cca. 3-4 ori, faţă de greutatea lor), iar prin fermentare se obţin cantităţi însemnate de vitamine din complexul B. Şroturile de floarea soarelui reprezintă un furaj bogat în proteină, dar cu un conţinut scăzut în lizină şi ridicat în vitaminele din complexul B. Acestea  completează raţiile pe bază de cereale în privinţa substanţelor proteice, însă la îngrăşare determină carne şi grăsime de calitate slabă. Şroturile de soia livrate pe piață pentru porcine sunt tratate prin toastare şi reprezintă componenta de bază în echilibrarea proteică a raţiilor de hrană. Conţinutul în proteina este mare( 44,0-48,0% P.B)., fiind bogate în lizină (2,7 % ), în triptofan (0,5%), şi în vitaminele din complexul B. În hrana porcilor graşi, la finisare, proporţia de participare în nutreţurile combinate se reduce, deoarece afectează calităţile cărnii şi grăsimii. Făina de lucernă deshidratată se foloseşte în proporţii de până la 2,5% la porcii graşi (la finisare), ca sursă de caroten, xantofilă şi de vitamine, pe lângă aportul de substanţe proteice cu mare valoare biologică, precum şi ca stimulator de creştere. Făina de lucernă deshidratată conţine între 17-22% proteine şi are un procent destul de redus în celuloză (lignificată)”, menționa specialistul ieșean.

Utilizarea furajelor proteice de origine vegetală în hrana suinelor contribuie la rentabilizarea crescătoriilor, datorită costurilor reduse.

Furajele de origine animală

Făina de carne provine din prelucrarea integrală a animalelor sau din prelucrarea unor porţiuni din carcasele acestora improprii pentru consumul uman. Introducerea în consum trebuie să se facă numai în stare proaspătă, însoţită de buletine de analiză în care să se specifice încărcătura microbiană.

”Acestea conţin între 52-60% proteină. Substanţele proteice au o mare valoare biologică, iar cele minerale sunt bine echilibrate, făina de carne constituind un component de bază în corijarea carenţelor de aminoacizi esenţiali în cazul utilizării furajelor de origine vegetală. În reţetele de fabricaţie a nutreţurilor combinate nu trebuie să depăşească 5% din amestec, iar în finisarea îngrăşării se reduce la minim, deoarece imprimă gust neplăcut cărnii. Făina de sânge se utilizează în prepararea nutreţurilor combinate pentru categoriile tinere de suine și la îngrășare, însă consumarea acestora trebuie să se facă numai în stare proaspătă şi într-un timp scurt; este dezechilibrată în Aminoacizi (izoleucină) fapt ce limitează folosirea ei la tineret.    Făina de peşte se prepară din peşte de calitate medie sau din unele specii capturate special, dar improprii pentru consumul uman. Aceasta conţine între 60-70% proteină. Digestibilitatea substanţelor nutritive este foarte mare, peste 93% la proteină şi peste 97% la grăsimi. Făina de peşte se foloseşte numai la producerea nutreţurilor combinate, în proporţie de cel mult 7% din amestec, fiind un component excelent pentru echilibrarea proteică a raţiilor de hrană, mai ales pentru tineretul în creştere”, explica Benone Păsărin, care mai preciza faptul că, la finisarea porcilor graşi, făina de pește se scoate sau se reduce drastic din reţetă deoarece imprimă gust neplăcut cărnii şi grăsimii şi sunt prea scumpe.

Furajele de volum

În această categorie intră nutreţurile suculente, cele fibroase şi cele verzi, care se pot utiliza în diferite proporţii în hrana suinelor – scopul principal fiind reducerea costului de producţie al cărnii de porc. ”Cartoful are conţinuturi ridicate în apă (75-80%) şi mai reduse în substanţe proteice (cca.1,0% proteina) şi în special în vitamine. Suinele hrănite cu raţii pe bază de cartofi produc o carne mai deschisă la culoare şi o slănină consistentă. Hrănirea cu cartofi este destul de rentabilă în zonele cu condiţii de cultură favorabile, însă numai în unităţile cu efective reduse şi unde sunt posibilităţi de prelucrare termică. La porcii graşi, crescuţi în unităţile gospodăreşti, cartofii fierţi pot participa în proporţie de 30-40% din raţiile de hrană. În hrana grăsunilor (25-45 kg) cantităţile zilnice variază între 2,0-3,0 kg, iar a porcilor graşi între 5,0-7,0 kg. Se recomandă ca, înainte de fierbere cartofii să fie spălaţi de pământ, iar în lunile de iarnă şi primăvară apa de fierbere să fie  înlăturată. Cartofii fierţi se  omogenizează cu făinuri sau uruieli de cereale, când se realizează şi terciuirea lor, iar odată cu acestea creşte digestibilitatea amidonului. Carcasele obţinute de la porcii îngrăşaţi pe bază de cartofi sunt preferate în industria mezelurilor, slănina fiind consistentă şi albă”, arăta universitarul ieșean.

Sfecla semizaharată şi de zahăr se utilizează în hrana suinelor în zonele de cultură favorabilă şi în unităţile cu efective reduse. Sfecla se poate folosi în hrana suinelor, sub formă tocată şi uneori opărită, în amestec cu uruială de cereale, fân de lucernă măcinat şi chiar cartofi.

”La tineretul de peste 20 kg, se administrează zilnic 1,5 kg sfeclă, la porcii graşi între 4-5 kg, iar la scroafele gestante câte 4 kg de fiecare 100 kg masă corporală. De menţionat că, sfecla grăbeşte tranzitul intestinal, datorită conţinutului ridicat în potasiu, ducând la reducerea valorificării hranei şi uneori la apariţia stărilor de diaree, care se pot atenua prin amestecarea cu făinuri de cereale. De asemenea, morcovul furajer se poate folosi în alimentaţia porcinelor pe timp de iarnă. În general, morcovul se administrează ca supliment, sub formă crudă, în cantităţi variabile şi în funcţie de posibilităţi. De menţionat că, la finisarea porcilor graşi, morcovul se scoate din alimentaţie cu cca. 4-6 săptămâni înainte de sacrificare, deoarece imprimă o culoare galbenă grăsimii. Orientativ, se administrează zilnic, în lunile de iarnă 0,5 kg pentru tineret şi 1,0 kg pentru porcii grasi. Porumbul pastă se obţine din porumb ştiuleţi depănuşaţi sau mai bine din boabe, după măcinare, iar apoi amestecul este murat în silozuri speciale. Se obţin rezultate economice bune la porcii graşi în finisare cu condiţia ca raţiile de hrană să fie completate cu furaje combinate de completare, deci cu conţinuturi mai mari în proteină. În hrana porcilor graşi (între 30-110 kg) se pot administra zilnic, în medie 1,7 kg pastă de porumb şi 1,0 kg furaj combinat de completare cu 23-25% proteina”, explica Benone Păsărin.

Furajele de volum au valoare energetică scăzută, conţinut redus în proteină, aşa încât ele nu pot substitui decât parţial concentratele din alimentaţia suinelor.

Alte categorii de furaje

Reziduurile culinare se pot utiliza în hrana porcinelor mai ales pentru îngrăşare, în ferme familiale  cu efective reduse sau apropiate de cantine şi restaurante. Din reziduuri se separă, pe cât posibil, componentele acide şi se înlătură fragmentele de sticlă, faianţă, precum şi oasele de peşte, deoarece produc accidente şi deranjamente ale aparatului digestiv.  „Reziduurile culinare măresc considerabil palatabilitatea hranei şi contribuie la obţinerea de carcase cu calităţi organoleptice superioare. Se indică utilizarea lor în hrana porcinelor de peste 20 kg şi în amestec cu uruieli de porumb şi de orz, în raport de 1/2-1/3”, indica specialistul ieșean.

Aceste tipuri de furaje trebuie să fie administrate după fierbere şi depozitare pentru scurt timp, în camere răcoroase şi ferite de accesul câinilor şi al şobolanilor, care sunt vectori pentru multe boli.