Luna trecută, cercetarea agricolă românească şi-a dat întâlnire la Matca, în cadrul unei dezbateri cu producătorii din cel mai important bazin legumicol al ţării.

Sala Primăriei a fost, la început, neîncăpătoare. Tema, academică şi de stringentă actualitate: „Cultura protejată a legumelor, o alternativă reală pentru legumicultura României”. Între organizatori: Ministerul Agriculturii, secţia de Horticultură a ASAS, Institutul de Cercetare Dezvoltare pentru Legumicultură şi Floricultură Vidra, Ilfov, împreună cu Asociaţia producătorilor de legume şi fructe din Matca.

Preţ de mai mult de jumătate de oră, s-a aflat şi ministrul Agriculturii, Stelian Fuia, care, din criză de timp şi din motive electorale, nu a putut să asiste la dezbaterea propriu-zisă. În sală au rămas, însă, cei peste o sută de producători de legume – solarişti – la care s-au mai adăugat cadre de conducere şi cercetători de la ICDLF Vidra, SCDL Buzău şi Bacău, ICDPVILF Horting, cadre didactice de la USAMV Bucureşti şi „Constantin Brâncoveanu” Brăila.

Nu au lipsit nici reprezentanţii companiilor de marcă, furnizoare de echipamente, material biologic, îngrăşăminte total solubile şi lipsite de clor şi pesticide.

Ţintă: 20.000 ha de solarii până în 2020

“Culturile protejate trebuie considerate ca fiind cea mai bună şi mai ieftină asigurare împotriva prejudiciilor climatice
Victor Lăcătuş

Sub motto-ul “Culturile protejate trebuie considerate ca cea mai bună şi mai ieftină asigurare împotriva prejudiciilor climatice”,  Victor Lăcătuş, directorul ştiinţific al Institutului  de Cercetare-Dezvoltare pentru Legumicultură şi Floricultură Vidra, Ilfov, a prezentat un amplu material de sinteză cu privire la starea legumiculturii româneşti, cu precădere spre cultura protejată.

Obiectivul principal în următorii ani este, în opinia oamenilor de ştiinţă, triplarea suprafeţelor destinate producerii de legume în spaţii protejate. Pentru acesta trebuie elaborat un plan strategic naţional, deci cu atât mai mult se impunea prezenţa ministrului în mijlocul cercetătorilor.

Analizând situaţia reală a legumiculturii, (care, în opinia lui Victor Lăcătuş, s-a dovedit a fi diferită de cea oficială; nici măcar MADR nu deţine date reale, actualizate!), se constată că legumele ocupă, de fapt, o suprafaţă de mai puţin de 100.000 de hectare, cu o producţie totală anuală de 2,7 milioane de tone. Deşi ocupă o suprafaţă mai mică de 10 procente, mai exact 7.870 hectare, culturile înfiinţate în spaţii protejate participă cu 33 la sută la realizarea acestei producţii.

Întrucât, în ultimul timp, asistăm la reducerea suprafeţelor de legume din câmp, mai ales din cauza evoluţiei nefavorabile a factorilor climatici, concluzia specialiştilor este următoarea: mărirea suprafeţelor de solarii ar fi cea mai bună soluţie pentru legumicultura României.

Astfel, până în anul 2020, când Uniunea Europeană prevede sistarea acordării oricărui sprijin financiar nerambursabil, ţara noastră ar putea ajunge de la 7.870 ha spaţii protejate la peste 20.000 ha, cu un ritm anual de creştere de 1.500 – 1.700 ha.

Am reuşi, în acest fel, să reducem importurile la un minim necesar, dar am realiza şi un debuşeu pentru export de cca 1 milion de tone, asigurând, în acelaşi timp, şi o creştere a consumului anual de legume de la cca 150 kg la 190 kg pe locuitor.

Argumente pro

În acest ambiţios scenariu, solariile ar trebui să acopere aproximativ 45 la sută din producţia de legume românească.

Argumentele pro ale acestui obiectiv, prezentate de Victor Lăcătuş, sunt următoarele: modificările climatice la nivel global şi regional, zona europeană B de însorire în care se află România; incertitudinea cultivării legumelor în câmp deschis; ocuparea terenului în orice anotimp; creşterea cererii de legume proaspete şi de calitate pe tot parcursul anului.

De asemenea, oferta pieţei pe tot lanţul tehnologic; obţinerea unor producţii foarte mari şi de calitate; realizarea unor coeficienţi ridicaţi de valorificare a energiei fosile; posibilitatea practicării unor tehnologii de vârf, durabile şi profitabile; o valorificare la maximum a rezultatelor cercetării din domeniile geneticii şi ameliorării, agrochimiei, biochimiei, fiziologiei şi protecţiei plantelor. Şi apoi, nu trebuie uitate: posibilitatea creşterii consumului şi exportului de legume; posibilităţi sporite de a practica tehnologii ecologice şi, nu în ultimul rând, evoluţia mondială a suprafeţelor cu legume protejate – mulci, acoperire directă, tunele joase, solarii înalte, sere.

Dacă privim asupra câtorva ţări comunitare, observăm că Spania are în prezent 200.000 ha solarii, Turcia 55.000 ha şi Grecia 5.000 ha. Până şi Republica Moldova, datorită unei Strategii naţionale privind dezvoltarea culturilor protejate de legume, şi-a mărit suprafaţa de zece ori în ultimii 20 de ani! România deţine în momentul de faţă cca 1,1 % din suprafaţa acoperită cu plastic din Europa.

Argumente contra

Desigur că sunt şi argumente contra, cum ar fi: costuri uneori foarte ridicate, prohibitive pentru cultivatorii români; necesitatea unei calificări înalte şi lipsa unor informaţii proprii şi a unui sistem informaţional eficient; dependenţa de importuri; părerile, de cele mai multe ori eronate, cu privire la consumurile mai mari de pesticide; atractivitatea unor domenii cu câştiguri mai mari şi cu un timp mai scurt de recuperare a investiţiei, cum ar fi comerţul; calitatea uneori discutabilă a producţiei, cauzată în principal de cultivarea hibrizilor necorespunzători, atât pentru condiţiile noastre de mediu cât şi faţă de cererea consumatorilor.

Ce măsuri propun specialiştii?

Urmare acestei analize, se impune un pachet de măsuri, printre care:
– elaborarea unei strategii naţionale privind dezvoltarea durabilă a culturilor protejate;
– adoptarea unor tipuri constructive noi;
– extinderea sistemelor de fertigare şi ventilaţie, modernizarea tehnologiilor de cultură;
– asigurarea şi susţinerea unui sistem eficient de informare;
– sisteme de stimulare a producătorilor de legume protejate;
– restructurarea serviciilor de consultanţă privind accesarea fondurilor europene;
– organizarea unei pieţe de desfacere a legumelor reale;
– un control mai eficient şi mai drastic al importurilor;
– alocarea de fonduri pentru dezvoltarea unei baze moderne de cercetare în domeniile geneticii şi ameliorării, fiziologiei nutriţiei hidrice şi minerale, biochimiei calităţii şi protecţiei integrate.

INFO

CERCETARE
Cultura legumelor altoite

Marian Bogoescu, director general al Institutului de Cercetare-Dezvoltare pentru Industrializarea şi Marketingul Produselor Horticole – Horting Bucureşti,  a conferenţiat pe tema culturilor de legume altoite ca alternativă biologică la utilizarea bromurii de metil. Metoda altoirii legumelor capătă tot mai mult teren în ceea ce priveşte dezinfecţia solurilor din solarii, şi nu numai, infestate cu nematozi şi infectate cu diverşi agenţi patogeni de sol. Pentru a fi şi mai “convingător”, Marian Bogoescu a venit cu două lădiţe de tomate altoite pentru a putea fi examinate pe viu.

În prezent, există patru soluţii pentru dezinfectarea solului fără a folosi bromura de metil: două metode chimice, una biologică (cultura legumelor altoite), iar una care foloseşte cultura fără sol. Culturile de legume altoite sunt mai costisitoare, dar oferă şi alte avantaje: plantele devin mai rezistente la boli şi la dăunători, dar şi mai puternice.  Pe piaţă se găsesc răsaduri altoite de vinete, tomate, ardei, castraveţi, pepeni verzi şi pepeni galbeni, dar răsadurile de tomate altoite pe două braţe sunt cele mai răspândite şi mai căutate.

Preţul este extrem de atractiv: 1,4-1,6 lei/firul de tomată.