În ţara împărţită în două de uscăciune, unii agricultori râd cu un ochi şi plâng amarnic cu celălalt. Dobrogea şi Moldova au plătit cel mai scump preţ al lipsei de investiţii în irigaţii şi al măsurilor luate pe genunchi sau deloc de către aleşii neamului, tocmiţi să facă şi să aplice strategii pentru agricultură. Chiar şi în zonele irigate, exploataţiile agricole sunt la limita profitabilităţii iar când vine vorba de zootehnie, creşterea costurilor pune la mare încercare supravieţuirea fermelor.
La vest de Carpaţi majoritatea fermierilor au răsuflat uşuraţi. Porumbul a dat producţii bune şi foarte bune iar preţurile în creştere compensează pierderile acumulate la culturile de toamnă.
Speranţa tuturor vine de la noul sezon agricol. Dar provocările continuă. Sunt cele dintotdeauna cărora fermierii trebuie să le răspundă cum şi cu ce pot:
- Interzicerea neonicotinoidelor, subiect controversat în cazul căruia UE încă nu a venit cu reglementări clare.
- Legislaţia în ceea ce priveşte fondurile de vânătoare. În timp ce guvernanţii o lălăie la nesfârşit cu luarea unor decizii ferme, agricultorii sunt pe plus cu… pagubele produse de animalele sălbatice.
- Accesul în supermarket. Sau mai degrabă blocarea accesului când vine vorba de producătorii noştri. Nu fără motiv, viziunea viitoarei PAC şi reducerea drumului de la furcă la furculiţă par doar vorbe-n vânt pentru mulţi dintre fermierii români. Dacă în Austria sau în Olanda supermarketul poate fi constrâns să apeleze la producătorii şi furnizorii locali, la noi de ce nu se poate?
- Definirea fermierului activ. Falsul conflict fabricat de interese cel puţin dubioase între fermierii mari şi mici duce la reacţii cel puţin necontrolate. Vesticii Europei au descoperit demult că motorul agriculturii este ferma de familie. Mare, mică sau mijlocie, orice exploataţie îşi are locul şi rolul ei în agricultura românească. Nu mărimea contează, ci prezenţa efectivă pe piaţă. Fermierul activ trebuie să fie, fără doar şi poate, cel care comercializează produsele obţinute şi trăieşte de pe urma practicării agriculturii, ca activitate de bază.
Numai la noi unii sunt preocupaţi să işte aşa-zise războaie pentru supremaţia într-un top inexistent al potenţei în agricultură! Poate ca să distragă atenţia de la adevăratele probleme?
Dar, cine să-i şi ajute pe fermieri? În primul rând, să se ajute singuri. Să devină o forţă prin unitate şi asociere, nu prin dezbinare, aşa cum şi-au dorit şi îşi doresc mai toţi cei care s-au perindat pe la guvernare. O voce unitară şi hotărâtă poate pune presiune pe decidenţi. La Bruxelles se scriu acum politicile agricole. Oare cât de bine reprezentat este fermierul român?
Mai apoi, e de datoria noastră să le fim de ajutor celor care ne hrănesc. Cum? Cumpărându-le produsele. Alegând fermierii locali, cerinţa pentru legumele, fructele şi produsele procesate din import va scădea direct proporţional. Parcă depinde mai mult de noi, şi nu de alţii, să înclinăm puţin balanţa comercială în favoarea noastră, nu-i aşa?
NICOLETA DRAGOMIR
Senior editor
Ferma Media Grup
nicoleta@revista-ferma.ro
