Căderea plantelor se poate întâmpla la orice cultură, însă frecvenţa mai mare a fenomenului apare la cerealele păioase. Iar acestea sunt singurele culturi la care avem verigi tehnologice prin care putem atenua riscul de cădere a lanului. De aceea, în continuare vom face referire la acest grup de culturi agricole şi vom prezenta două situaţii.

Surprizele unui lan mai sănătos şi mai des
• Prima situaţie se referă la sensibilitatea diferită a soiurilor la cădere şi este ilustrată în foto 1, 2 şi 3. În foto 1, soiul din stânga, fără inhibitor, nu a căzut. În schimb, soiul din dreapta, deşi tratat cu inhibitor de creştere, a căzut. Diferenţa este dată de particularitatea de soi. Planta care a căzut are talia înaltă (circa 120-125 cm), iar soiul care nu a căzut are o talie de circa 90 cm.
Detaliile din foto 2 arată că produsul aplicat (la sfârşitul înfrăţirii şi începutul alungirii paiului) a produs tocmai efectele care erau aşteptate: a redus talia plantelor şi a îngroşat pereţii paiului. Însă tot în foto 2 se observă că soiul care a căzut avea un foliaj mai bogat şi mai verde la momentul trecerii furtunii.
În foto 3 se mai observă un detaliu important: de-a lungul aleilor tehnologice, plantele au rămas în picioare, ca o consecinţă a unui spaţiu de înrădăcinare mai mare. Chiar căderea plantelor în restul lanului (vezi medalion) este o consecinţă a dezrădăcinării lor parţiale sub greutatea masei vegetale şi a slabei rezistenţe opuse de solul îmbibat cu apă.
• A doua situaţie se referă la comportarea contradictorie a aceluiaşi soi de grâu şi este ilustrată în foto 4 şi 5. La acelaşi soi de grâu, partea tratată cu inhibitor de creştere a căzut, partea netratată a rămas în picioare. Pentru a explica acest aparent paradox, priviţi detaliile din foto 5 şi observaţi cu cât era mai bogată în vegetaţie partea cu plante căzute: densitate mai mare, foliaj mai bogat şi mai sănătos, deci o mai mare suprafaţă de acumulare de apă. Pentru că în final despre aşa ceva este vorba, despre ce forţe suplimentare au acţionat asupra plantelor care au căzut.
În cazul soiurilor diferite, suprafaţa foliară este o caracteristică de soi. Mărimea suprafeţei foliare variază foarte mult de la un soi la altul. În cazul aceluiaşi soi, suprafaţa foliară a lanului variază în funcţie de starea de sănătate şi de densitatea lanului. O suprafaţă foliară mai mare înseamnă şi o suprafaţă mai mare de acumulare a apei de ploaie. Pentru că furtunile sunt frecvent însoţite de ploi.

Câtă cantitate de apă se acumulează pe frunzele unui lan de grâu?
Pentru o evaluare, să luăm acelaşi soi de grâu în două ipostaze diferite:
1. aceeaşi densitate (de exemplu 500 plante/mp), dar o stare fitosanitară mai bună. În consecinţă, frunze cu un limb foliar ceva mai mare. La un plus de numai 4 picături, doar pe frunzele de sus, steag şi sub steag, rezultă o greutate suplimentară de 2.000 litri de apă.
2. dacă lanul are şi o densitate mai mare, un plus de 150 plante/mp, la numai 100 picături de apă/planta suplimentară rezultă o greutate în plus de 7.500 litri de apă.
Cumulat, cele două situaţii (starea fitosanitară mai bună şi o densitate mai mare a lanului) pun în spatele grâului o greutate suplimentară de 9.000-9.500 kg, fără a socoti şi recolta suplimentară formată. Şi sub presiunea acestei greutăţi, bătute de un vânt care culcă lanuri de floarea-soarelui şi distruge lanuri de porumb (foto 7), noi suntem neplăcut surpinşi că plantele nu au rezistat?!
Hai să fim serioşi! Aplicarea de inhibitori de creştere nu determină creşterea de… fier-beton în interiorul plantelor! Pur şi simplu un lan mai sănătos şi mai des este supus unor riscuri mai mari. Şi uneori pur şi simplu nu mai rezistă.
Concluzia este că aplicarea inhibitorilor de creştere este o soluţie tehnologică necesară, dar care trebuie aplicată cu discernământ, în funcţie de factorii de risc evaluaţi. Pentru că pur şi simplu aplicarea de inhibitori de creştere nu poate fi o garanţie împotriva căderii plantelor. Aceştia sunt de mare ajutor, dar doar reduc riscul de cădere a plantelor. Un lan bogat supus unor agresiuni extreme poate să cadă. În timpul furtunii noi ne punem la adăpost. Dar plantele rămân afară. Iar noi le vizităm din nou, dar doar „după trecerea furtunii”.

Text şi foto:
Mirela şi Octavian GULER
Tel. 0744 327217

DESPRE PLANTE, PRIETENII NOŞTRI
Surse de vitamine:
– Vitamina C. Alimente bogate în această vitamină sunt: cătina, coacăzele negre, pătrunjelul (chiar mai mult decât lămâia), broccoli, kiwi, gutuile;
– Vitamina A: morcov, varză, cicoare, spanac, păpădie, măcriş, alune, migdale, nuci, seminţe de dovleac, seminţe de floarea-soarelui;
– Vitaminele B1, B2, B3, B6, B9 le puteţi lua şi din: vinete, spanac, fasole, linte, soia, mazăre, cartofi;
– Necesarul de Vitamina D poate fi completat din ciuperci;
– vitamina E: arahide, migdale, mure, kiwi;
– vitamina K: alune, caju, castane, spanac, brocoli, varză.

Un articol publicat în revista Ferma nr. 5/210 (ediţia 15-31 martie 2018)