Încă de anul trecut, Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale – AFIR (fosta Agenție de plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit – APDRP) se pare că a declanșat o adevărată vânătoare de vrăjitoare printre beneficiarii fondurilor europene nerambursabile, ale căror proiecte au fost reverificate, sub aspectul creării de condiții artificiale pentru obținerea finanțării.
Termenul „reverificare” nu este întâmplător, având în vedere că, anterior, proiectele fuseseră verificate de numeroase ori de fosta APDRP, sub diverse aspecte, însă nu și din perspectiva condițiilor artificiale, noțiune aparent necunoscută APDRP-ului, la momentul depunerii proiectelor de către beneficiari.
Împrejurarea că APDRP nu știa că are obligația de a verifica proiectele și sub aspectul creării de condiții artificiale nu înseamnă însă că această noțiune nu avea o reglementare la nivel comunitar, dimpotrivă, aceasta fiind legiferată în Regulamentul 1975/2006 și, ulterior, după abrogarea acestuia, în Regulamentul 65/2011.
Reglementarea comunitară a „condițiilor artificiale”
Atât în Regulamentul 1975/2006 (art. 5 alin. 3), cât și în Regulamentul 65/2011 (art. 4 alin. 8), textul de lege care se referă la condiții artificiale are, aproximativ, aceeași formulare: „Fără a aduce atingere dispozițiilor speciale, nu se efectuează nici o plată către beneficiari în cazul cărora s-a stabilit că au creat în mod artificial condițiile necesare pentru a obține aceste plăți în scopul obținerii unui avantaj care contravine obiectivelor schemei de ajutor”. Din simpla analiză a normei juridice anterior menționate rezultă cel puțin trei aspecte importante:
• verificarea creării de către beneficiari a condițiilor artificiale trebuie făcută anterior efectuării plăților, adică anterior acordării finanțării;
• crearea de către beneficiari a condițiilor artificiale trebuie „stabilită”, adică dovedită și nu doar presupusă de către autoritatea națională cu competențe în atribuirea finanțărilor nerambursabile;
• condițiile artificiale trebuie create „în scopul obținerii unui avantaj care contravine obiectivelor schemei de ajutor”, ceea ce presupune, pe de o parte, intenția directă a beneficiarilor de a frauda și, pe de altă parte, ca avantajul pe care beneficiarii intenționează să îl obțină prin crearea condițiilor artificiale să contravină obiectivelor schemei de ajutor.
Cum au interpretat CJUE și CE normele comunitare privind condițiile artificiale?
În urmă cu aproximativ un an, Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE), răspunzând unei cereri adresate de o instanță de judecată din Sofia (Bulgaria), a dat o interpretare, obligatorie pentru toate țările UE – deci și pentru România, a prevederilor art. 4 alin. 8 din Regulamentul 65/2011.
Răspunzând întrebării adresate de instanța bulgară și urmând linia unei jurisprudențe anterioare constante a Curții, aceasta a arătat că, în cazul în care, din punct de vedere formal, un proiect de investiții îndeplinește criteriile de eligibilitate necesare pentru acordarea ajutorului, atunci proba unei practici abuzive a potențialului beneficiar de un astfel de ajutor impune:
– pe de o parte, un ansamblu de circumstanțe obiective din care rezultă că, în pofida respectării formale a condițiilor prevăzute de reglementarea relevantă, obiectivul urmărit de această reglementare nu a fost atins, întrucât condițiile pentru obținerea plăților au fost create în mod artificial;
– pe de altă parte, un element subiectiv care constă în intenția de a obține un avantaj rezultat din reglementarea Uniunii, creând în mod artificial condițiile necesare pentru obținerea plăților.
În continuare, Curtea a precizat că revine instanței naționale sarcina de a stabili existența acestor două elemente, care trebuie dovedite în conformitate cu normele dreptului național, în măsura în care nu se aduce atingere eficacității dreptului Uniunii.
La aproximativ o lună după ce CJUE a dat o interpretare obligatorie prevederilor art. 4 alin. 8 din Regulamentul 65/2011, Comisia Europeană (CE), prin Direcția Generală pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală, a venit în sprijinul autorităților naționale, prin transmiterea către acestea a unui document intitulat „Identificarea fraudei. Nota directoare pentru auditori. Subiect – Crearea de condiții artificiale în vederea obținerii repetate de fonduri FEADR/SAPARD/IPARD pentru proiectele de investiții”.
Astfel, pentru a ajuta autoritățile naționale să identifice condițiile artificiale, în introducerea Notei directoare sunt prezentate câteva astfel de situații, dintre care amintim: respingerea unei cereri de finanțare depusă în cadrul măsurii 121, caz în care cea de-a doua cerere va fi depusă în cadrul măsurii 312, sau crearea de către proprietarii unei entități, care a beneficiat deja de fonduri, a unei noi entități, controlate, direct sau indirect, de proprietarii beneficiarului inițial, urmată de accesarea de fonduri de către cea de-a doua entitate, echipamentele astfel achiziționate fiind însă destinate să servească exclusiv intereselor financiare ale beneficiarului inițial.
În continuare, CE a identificat o serie de „stegulețe roșii” privind crearea de condiții artificiale, atrăgând totodată atenția că, prin natura lor, stegulețele roșii nu reprezintă dovezi clare, ci simpli indicatori de fraudă sau nereguli, care trebuie să conducă la efectuarea de controale mai amănunțite din partea autorităților, pentru a stabili dacă stegulețele roșii identificate indică, într-adevăr, o fraudă sau nereguli.
De asemenea, CE a subliniat că elementele de fapt, legale, economice, funcționale și personale ale fiecărui caz în parte trebuie cercetate foarte serios, luate în calcul și analizate, înainte de a concluziona că exista condiții artificiale.
Cum a înțeles APDRP să aplice normele comunitare privind condițiile artificiale, așa cum au fost acestea interpretate de CJUE și CE?
Pus în fața solicitării CE de reverificare a proiectelor, sub aspectul creării de „condiții artificiale”, APDRP, aparent, a făcut tocmai ceea ce i s-a atras atenția să nu facă: a identificat o serie de elemente comune ale proiectelor (sediul în aceeași locație, același reprezentant legal al proiectelor, legături de rudenie între beneficiari etc.), după care a concluzionat, fără nici o altă analiză suplimentară, că beneficiarii proiectelor respective au creat, automat, condiții artificiale pentru obținerea finanțării.
Or, o astfel de concluzie a atras după sine consecințe extrem de importante și cu efecte devastatoare pentru beneficiari, respectiv rezilierea contractelor de finanțare și obligarea acestora la restituirea fondurilor europene primite.
Mecanismul rezilierii, odată pus în mișcare, a condus la executarea silită a beneficiarilor, care și-au văzut echipamentele puse sub sechestru și conturile poprite, ceea ce, în mod evident, a generat un blocaj financiar și imposibilitatea achitării furnizorilor și a altor creditori. În același timp, dincolo de aspectele juridice, care pot fi dezbătute pe zeci de pagini, există și o componentă morală, extrem de delicată, a acestei situații: sentimentul de nedreptate și de neputință pe care îl trăiesc acești beneficiari care, de cele mai multe ori, au făcut eforturi uriașe pentru a asigura contribuția proprie la finanțarea proiectelor, ipotecându-și uneori propriile locuințe pentru a obține credite de la bancă și care au sperat că vor duce o viață mai bună, ca urmare a implementării proiectelor respective.
Cei mai mulți dintre beneficiari acuză APDRP-ul de incompetență, având în vedere că funcționarii acestei instituții erau primii chemați să cunoască legea, inclusiv regulamentele comunitare, direct aplicabile și în România, și să o aplice, iar nu să aprobe proiecte, pe care, ulterior, alți funcționari ai aceleiași instituții le-au desființat pe motiv că au fost create condiții artificiale pentru obținerea finanțării acestora.
Nu contestăm că pot exista și situații în care beneficiarii au intenționat încălcarea prevederilor legale, comunitare și naționale, care reglementează un astfel de sprijin, iar în aceste cazuri AFIR este îndreptățită să recupereze finanțarea acordată.
Cu toate acestea, amploarea valului de sancțiuni aplicate la nivel național, precum și modul în care s-au reverificat, în foarte multe cazuri, finanțările acordate, ne fac să credem că avem de-a face mai degrabă cu un abuz de putere publică exercitat de AFIR, decât cu aplicarea corectă a legii.
Cum pot fi combătute acuzațiile AFIR?
Ce pot face beneficiarii ale căror contracte de finanțare au fost reziliate pe motivul „condițiilor artificiale”? Procesul vebal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare, precum și Decizia APDRP (AFIR) de respingere a contestației formulate împotriva Procesului verbal sunt acte administrative, pe care beneficiarii le pot ataca în instanță, respectiv la Curtea de Apel București (unde este sediul emitentului actului) sau la curtea de apel în circumscripția căreia se află sediul beneficiarului.
În esență, pentru a obține anularea actelor administrative anterior menționate, beneficiarii trebuie să probeze că, în speța respectivă, nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 4 alin. 8 din Regulamentul 65/2011, așa cum au fost acestea interpretate de Curtea de Justiție a Uniunii Europene, respectiv că nu sunt întrunite cele două elemente, obiectiv și subiectiv, pentru a se putea cere restituirea finanțării.
De asemenea, beneficiarii pot solicita instanței competente suspendarea executării Procesului verbal până la soluționarea definitivă a acțiunii în contencios administrativ având ca obiect anularea acestuia, caz în care trebuie să plătească însă o cauțiune, pe care o stabilește instanța de judecată, în limita unui procent de maxim 20% din suma ce face obiectul recuperării (în practică însă instanțele stabilesc procente spre minimul intervalului, iar nu spre maximul acestuia).
Oana STRĂTULĂ (foto)
Avocat Partener al Societății Civile de Avocați Strătulă Mocanu și Asociații
www.stratula.com
Tel. 021.21.11.654
