
De ce 4+4? Orice caracter al animalelor este influențat de moștenirea genetică, dar și de condițiile în care acesta trăiește. Adică formula: Fenotip = genotip + mediu, legea care guvernează trăsăturile lumii vii.
Un număr impresionant de studii tratează subiectul fertilității vierilor tocmai pentru că aceștia sunt cele mai valoroase animale dintr-o fermă. Și sunt atât de valoroase întrucât, în fermele în care se aplică însămânțarea artificială raportul dintre numărul de vieri și scroafe poate să atingă valori impresionante, chiar și de 1 la 300!
Adică, dacă e să calculăm, un astfel de vier poate să aibă într-un an chiar și peste 6000 de descendenți! Evident, cu condiția să fie fertil. În fermele comerciale moderne motivele care pot conduce la diminuarea fertilității vierilor sunt multiple, pe de o parte, cum spuneam, genetice, iar pe de alta de mediu.
4 FACTORI GENETICI
- Primul factor genetic este variabilitatea individuală a fertilităţii vierilor care trebuie avut în vedere, în condiţiile în care heritabilitatea caracterelor conexe fertilităţii acestora se situează între 5 şi 30%. De aceea, nici nu are sens să intrăm în detalii, pentru că, aşa cum nu sunt doi oameni la fel, nu vor fi nici doi vieri identici.
- Despre rasa din care provine vierul – ca factor genetic – merită însă să discutăm ceva mai pe larg. În acest context s-a observat că:
- vierii Duroc excelează la capitolul concentraţie totală şi număr de spermatozoizi vii;
- vierii Landrace și Marele Alb au un volum superior al ejaculatului superior;
- vierii Pietrain au, prin comparație, un volum şi o concentraţie mai modestă.
De remarcat însă că toți vierii hibrizi sunt superiori din ambele puncte de vedere, demonstrând astfel că vigoarea hibridă se manifestă şi asupra acestor caractere.
- Efectul vârstei vierului – tot un element ce ține de genetică – asupra parametrilor materialului seminal este unul cât se poate de clar şi bine documentat. Astfel, volumul ejaculatului creşte treptat până la vârsta de 2 ani, după care rămâne constant chiar şi până la 4-5 ani. Nu acelaşi lucru se poate spune despre concentraţia de spermatozoizi pe ml, care are un nivel maxim la vârsta de 1 an şi intră într-un proces lent, dar constant, de scădere după această vârstă.
Mobilitatea spermatozoizilor scade şi ea, într-un ritm lent de la vârsta de 1 an, pe când proporţia spermatozoizilor funcţionali creşte de la 8 luni până la vârsta de 2 ani. Pe de altă parte, procentul spermatozoizilor cu anomalii majore are un ritm destul de accelerat de creştere după vârsta de 2 ani, tendinţa agravându-se şi mai mult după atingerea vîrstei de 3 ani.
- Un alt factor genetic este sezonalitatea producţiei şi calităţii materialului seminal, vierii din rasele domestice manifestând variaţii mai mici de-a lungul anului în comparaţie cu „rudele” lor sălbatice, mistreţii. În ciuda ameliorării constante a actualelor rase, este clar că toţi parametrii principali ai producţiei spermatice a vierilor variază în funcţie de sezon, în zonele temperate, astfel:
- volumul este maxim în intervalul octombrie – ianuarie şi minim în lunile martie şi aprilie;
- concentraţia în spermatozoizi ajunge la un nivel maxim în perioada decembrie – aprilie şi la unul minim în sezonul august – octombrie;
- mobilitatea spermatozoizilor pare să fie parametrul cel mai puţin afectat de perioada anului;
- proporţia de spermatozoizi cu anomalii – deci, foarte probabili incapabili să fertilizeze – nu are, nici ea, variaţii mai mari de 2-3%. Cu toate acestea, se observă o creştere a acestei proporţii în lunile august – septembrie, din cauza efectului perioadelor caniculare şi un minim pe toată durata iernii.
Vezi AICI şi 4 FACTORI DE MEDIU: MICROCLIMAT ȘI MANAGEMENT!
un articol de
IOAN LADOȘI
USAMV Cluj-Napoca