Mi-am petrecut aproape o săptămână alături de crescătorii de animale membri ai ACA Valea Muntelui din Agăş, pentru a vă arăta cum trăiesc şi în ce condiţii muncesc oamenii din această zonă frumoasă, dar vitregită de resurse pentru zootehnie. Şi totuşi, ei se încăpăţânează să crească animale, deşi cumpără pentru ele aproape toate furajele, în afară de fân (când sunt ani ploioşi cum a fost 2018, mai cumpără şi fân). Dar creşterea productivităţii duce inevitabil şi la creşterea costurilor…
Şi tocmai de aceea afirm, în cunoştinţă de cauză, că multe dintre realizările acestei asociaţii, inclusiv sau mai ales promovarea produselor unice obţinute la munte i se datorează unei doamne – Mărioara Merluşcă (foto), preşedinta Asociaţiei din Agăş, pentru îndârjirea cu care luptă, alături de echipa ei, pentru apărarea drepturilor crescătorilor din această zonă. Şi nu e uşor…
„Suntem înfiinţaţi ca asociaţie în 2009; am ajuns până într-un punct, ne-am dezvoltat, ca să zic aşa, ne-am achiziţionat sediul, ne-am gospodărit din punct de vedere administrativ, dar se pare că am ajuns într-un punct unde ne-am împotmolit. Problemele sunt generale, ale sectorului, dar şi specifice: ne preocupă bunăstarea membrilor asociaţiei, nu merge desfacerea la animalele vii, trebuie să găsim o soluţie pentru a da plus valoare cărnii de vită şi de oaie, adică să realizăm un punct de prelucrare şi apoi să ne ocupăm de desfacere. În acest sens, asociaţia noastră a depus un proiect care din păcate ne-a fost respins, dar noi perseverăm şi o să-l redepunem în următoarele luni” (n.r. – la ultima discuţie, de acum vreo două săptămâni, şansele pentru proiectul cu procesarea erau mult mai bune), spune Mărioara Merluşcă.
Asociaţia Crescătorilor de Animale din Agăş are în prezent în jur de o sută de membri. Au fost mai mulţi, dar unii au plecat în străinătate ori şi-au vândut animalele. Ca total efective, „ACA Valea Muntelui” numără aproximativ 1.500 capete taurine şi 4.000 de oi şi capre.
Dacă nu ar creşte animale, oamenii din această zonă chiar nu ar avea din ce trăi. „În zonă nu mai avem nmic, nici un fel de industrie; o parte dintre oamenii locului au lucrat la fabrică, pentru că am avut o fabrică de industrializarea lemnului în Agăş, care nu mai funcţionează, apoi era mina Comăneşti, dar acum industria este moartă, nu avem de unde obţine venituri decât din zootehnie”, spune cu mâhnire Mărioara Merluşcă.
Tocmai de aceea e absolut obligatoriu ca toate legile care privesc agricultura românească să prevadă măsuri specifice în funcţie de zonă, de accesul la resurse, de potenţialul de dezvoltare. Muntele nu e acelaşi peste tot în ţară şi, implicit, nici creşterea animalelor nu se desfăşoară în aceleaşi condiţii. „Corect, aţi punctat foarte bine, legea trebuie să fie aplicată individual pe fiecare zonă, pentru că zona de munte este vastă, dar specificul în zona noastră este faptul că este o zonă foarte abruptă, cu pante mari şi este greu de valorificat, inclusiv pentru fânul atât de banal pentru alţii. Avem păşuni puţine şi greu accesibile. Deci să se ţină cont în legislaţie de specificul fiecărei zone de munte în parte”, concluzionează Mărioara Merluşcă, preşedintele ACA „Valea Muntelui”.
Vom reveni cu veşti, sperăm mult mai bune, despre proiectele actuale ale Asociaţiei din Agăş şi ale GAL-ului „Valea Muntelui”.
