Pentru ca aceşti părinţi să depună ouă superioare calitativ, ei ar fi trebuit să fie furajaţi cu un furaj de calitate specific vârstei, începând cu perioada în care şi ei au fost, la rândul lor, pui. Lucru pe care l-am mai discutat. Bineînţeles că pentru o calitate superioară a oului va fi făcută şi o selecţie a acestor părinţi. Având îndeplinite măcar aceste două condiţii, vom putea miza pe un ou considerat bun. Începând de aici vom trece la sortarea acestora după greutatea specifică rasei, după formă, după igienă, după “camera de aer” sau părăluţa şi dimensiunile acesteia, pentru cunoscători, iar pentru restul, după defecte de coajă, vechime etc.
Durata de păstrare a oului are importanţa ei, pentru că, în funcţie de vechime, de temperatura şi umiditatea mediului în care a fost ţinut, precum şi de manipularea, întoarcerea o dată pe zi după o anumită perioadă de stocare, eclozarea poate fi mai mică sau mai mare.
Am făcut această introducere, pentru că mediul online – sursă inepuizabilă de idei năstruşnice – prezintă aspectele descrise anterior în “N” variante, dar foarte puţine coincid într-o oarecare măsură cu necesităţile pasării, astfel încât să obţinem de la ea rezultate maxime!

Furajarea păsărilor şi sortarea ouălor
Câteva spicuiri privind furajarea pasării şi sortarea ouălor de incubat am mai făcut şi în numerele anterioare, dar ca aducere aminte, înşir totuşi câteva:
“Furajarea, metoda bătrânească, numai cu cereale; furajarea cu pâine, resturi menajere şi cu iarbă; o furajare mai COMPLEXĂ, în care pe lângă cereale mai apare şi puţină floarea-soarelui etc”. Aceste furajări sunt deficitare din toate punctele de vedere!
La capitolul sortare, avem “ouă murdare, nesortate ca formă, ouă vechi, ouă ţinute la frigider sau în lada de sub pat, ouă de mărimi diferite de la aceeaşi rasă etc”.
Începând de aici şi până la apariţia puilor, incubarea îşi pune şi ea “amprenta”, împreună cu incubatoarele acelea de amatori, care sunt de o calitate îndoielnică. După care mai contribuim şi noi la o eclozare proastă, prin faptul că incubatorul nu îl ţinem într-un mediu constant, ba îl acoperim cu pături, ba întoarcem oul de prea puţine ori şi cu mâna murdară, ba nu urmărim specificaţiile date de producători sau afişajele, care şi aşa apar de multe ori ca nişte valori anapoda. În plus, de cele mai multe ori dezinfecţia incubatorului ne creează cele mai mari probleme în primele zile de viaţă a puilor!
Concret deci, dacă nu vom avea o furajare corectă a părinţilor, aceasta însemnând aport de proteină şi de energie, aport de aminoacizi, de vitamine şi de minerale în limitele corecte, atunci vom avea pui şi păsări mai târziu, cu mişcări anormale ale capului, vor fi ologi, vor avea organe interne insuficient dezvoltate etc.. Iar noi vom da vina pe viruşi şi vom fi convinşi că este epidemie numai la noi în ogradă, când de fapt vina este a noastră pentru că nu am urmărit şi efectuat cei câţiva paşi simpli descrişi anterior!

Carenţa de vitamine şi de minerale din ou
Aşadar, lăsam energia şi proteina şi vom vorbi în câteva rânduri despre ce poate provoca o carenţă de vitamine şi de minerale în ou şi efectele acesteia pe perioada incubării.
Cercetătorii au divizat perioada de incubare a oului în 4 stadii, şi anume:
– perioada de start;
– perioada timpurie de mijloc;
– perioada târzie de mijloc;
– perioada târzie sau premergătoare eclozării.
Fiecare perioadă prezintă riscul ei în cazul în care embrionul în formare nu are de unde să asimileze suficiente vitamine şi minerale, dar perioada de start şi cea târzie sunt cele mai critice! Luând exemplul calciului şi uitându-ne că în primele 3 perioade embrionul nu-l necesită – dar asta nu înseamnă că trebuie să aibă valori mai mici -, de calciu este nevoie tocmai în perioada târzie, pentru că atunci se formează sistemul osos. Tot atunci se vede că este nevoie şi de fosfor şi de vitamina D, care împreună cu calciul duce la o osatură sănătoasă. Deci riscul cel mai mare în moartea embrionară este spre sfârşitul incubaţiei, când 9 din cele 12 vitamine şi cele 6 din cele 8 minerale sunt imperios necesare!

Boli instalate în timpul eclozării
Atunci când devenim foarte nerăbdători şi intervenim contra naturii, încercând să ajutăm puii “să iasă cât mai repede”, de fapt facem o greşeală majoră, pentru că puii “ajutaţi” vor avea sacul vitelin incomplet resorbit, iar acest fapt generează prima boală din existenţa puiului, şi anume OMFALITA sau Boala buricului. Explicaţia este că prin sacul vitelin incomplet resorbit şi bogat în proteine pot pătrunde bacterii care, găsind un mediu propice, se dezvoltă rapid, cea mai cunoscută fiind E.Coli. Mai pot fi amintiţi stafilococi, Clostridia, Proteus şi Pseudomonas.
Puii vor deveni letargici, iar mortalitatea maximă se produce în primele 48 de ore. Abdomenul va fi umflat şi un miros specific prezent.
Cum greşelile ne costă, este bine să le excludem! Deci primul lucru este ca incubatorului să i să facă o dezinfecţie corectă. În timpul incubării trebuie să evităm la maxim contactul fizic cu oul sau, dacă nu avem un incubator mai performant, atunci când întoarcem oul manual să păstrăm o igienă strictă a mâinilor. Apa care se adăugă în alveole şi cea cu care se stropesc ouăle suplimentar trebuie să fie fiartă! Şi, nu în ultimul rând: Nu mai AJUTAŢI puii să “eclozeze” mai repede!!!
În momentul când furajăm, vitaminizăm şi mineralizăm corect pasărea, în momentul când selectăm şi stocăm corect oul, dacă ţinem cont de igiena incubatorului şi a oului pe timpul incubării la eclozare şi în perioada imediat următoare, vom avea rezultate mulţumitoare!

Stimaţi gospodari, în speranţa că aceste informaţii v-au fost de folos, vă aştept cu întrebări, propuneri şi dezvăluiri din experienţa proprie la adresa de email: narcisdefta.ferma@gmail.com sau pe Facebook, în grupurile specializate: Asociaţia Profesională a Crescătorilor de Păsări de carne şi găini ouătoare şi Ferma de familie.

TABEL: MORTALITATE EMBRIONARĂ ASOCIATĂ CU DEFICIENŢE DE VITAMINE

Articol publicat în revista Ferma nr. 20/247 (ediţia 15-30 noiembrie 2019)