Val de aer polar peste România, vremea se răcește radical la sfârșitul săptămânii! - Revista Ferma
5 minute de citit

Val de aer polar peste România, vremea se răcește radical la sfârșitul săptămânii!

Un val de aer polar va aduce temperaturi mai mici chiar și cu 13 grade. Vremea se schimbă radical în acest sfârșit de săptămână. La munte sunt așteptate ninsori.

De sâmbătă, în nordul, centrul și estul țării temperaturile vor scădea semnificativ, însă se vor situa în jurul mediilor perioadei. Temperaturile maxime la nivelul întregii țări se vor situa între 11 și 21 de grade, iar minimele între -4 și 7 grade.

Duminică, de asemenea, vremea va continua să se răcească în toată țara, astfel încât maximele se vor situa între 5 și 13 grade și minimele între -7 și 3 grade. Cea mai rece zi pare a fi ziua de duminică, până la 5 grade cea mai mică maximă a zilei.

În zona montană înaltă, pe parcursul zilei de mâine și duminică vor fi precipitații slabe, sub formă de lapoviță și ninsoare”, a precizat Raul Ilea, meteorolog ANM, pentru Digi 24.

val de aer polar peste Romania vremea se schimba Val de aer polar peste România, vremea se răcește radical la sfârșitul săptămânii!
Credit foto @iStock.com/leonid_tit

PROGNOZĂ METEOROLOGICĂ PENTRU INTERVALUL 1-2 NOIEMBRIE

Valorile termice se vor situa peste mediile climatologice specifice datei în toată țara, dar cu cele mai mari abateri în regiunile extracapatice. În vestul, nord-vestul și centrul teritoriului va fi nebulozitate joasă, pe spații mici va ploua slab, iar dimineața și noaptea local se va forma ceață. În celelalte regiuni cerul va fi variabil, iar ceața va apărea doar izolat.

Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări în zona montană înaltă, iar în a doua parte a intervalului, cu viteze mai mici, pe alocuri și în Dobrogea și în extremitatea de nord a Moldovei.

Temperaturile maxime se vor situa între 12 și 22 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse între 2 și 12 grade, mai scăzute în depresiunile intramontane spre -3 grade.

PROGNOZĂ METEO PENTRU INTERVALUL 2-3 NOIEMBRIE. VAL DE AER POLAR PESTE ROMÂNIA, VREMEA SE SCHIMBĂ!

În nordul, centrul și estul țării valorile termice vor scădea față de intervalul anterior și se vor situa în jurul normelor perioadei, în timp ce, în celelalte regiuni nu vor avea variații semnificative și vor caracteriza o vreme caldă. Cerul va avea temporar înnorări și pe arii restrânse va ploua slab ziua în jumătatea de nord a teritoriului, iar noaptea în cea sudică.

Pe crestele montane vor fi și precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare. Vântul se va intensifica temporar în majoritatea zonelor, dar cu viteze mai mari în est și în sud-est, local cu 55…65 km/h, precum și la munte unde rafalele vor depăși 70…90 km/h.

CITEȘTE ȘI: INUNDAȚII CATASTROFALE ÎN SPANIA

Temperaturile maxime se vor încadra în general între 11 și 21 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse în marea lor majoritate între -4 și 7 grade. Mai ales dimineața, pe arii restrânse va fi ceață.

PROGNOZĂ METEOROLOGICĂ PENTRU INTERVALUL 3-4 NOIEMBRIE

Valorile termice vor scădea semnificativ în toată țara, vremea devenind rece pentru această perioadă; astfel, temperaturile maxime se vor încadra între 5 și 13 grade, iar cele minime vor fi cuprinse în general între -7 și 3 grade.

Cerul va fi variabil la senin, cu înnorări în cursul zilei în sud-vestul teritoriului unde pe arii restrânse va ploua; în vestul Carpaților Meridionali, la altitudini mari, trecător vor fi ninsori și lapoviță.

Vântul va sufla slab și moderat, cu ușoare intensificări la munte și local, mai ales la începutul intervalului, în sud și în est.

vremea in noiembrie cultura de grau Val de aer polar peste România, vremea se răcește radical la sfârșitul săptămânii!
Credit foto @iStock.com/TatyanaMishchenko

DIN 4 NOIEMBRIE, VREMEA SE ÎNCĂLZEȘTE UȘOR

Valorile termice diurne vor fi ușor mai ridicate decât în ziua precedentă și se vor apropia de normele perioadei, însă dimineața și noaptea, în majoritatea zonelor, vremea va fi rece. Cerul va fi variabil la senin, cu înnorări noaptea în regiunile estice. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări în zona montană înaltă și temporar, cu caracter local, în estul și în sudul teritoriului.

Temperaturile maxime se vor încadra între 7 și 15 grade, iar cele minime vor fi cuprinse în general între -5 și 5 grade.

În perioada 5-8 noiembrie, valorile termice se vor situa în jurul celor normale pentru prima decadă a lunii noiembrie și nu se vor semnala precipitații. În orele dimineților, pe arii restrânse va fi ceață.

VEZI AICI prognoza agrometeo pentru următoarele 4 săptămâni!

PROGNOZA AGROMETEOROLOGICĂ PERIOADA 1-7 NOIEMBRIE 2024

Vremea mai caldă de la începutul perioadei va intra într-un proces de răcire treptată, devenind normală sub aspect termic, în cea mai mare parte a ţării.

Temperatura medie diurnă a aerului se va încadra între 4…17°C în primele zile, abaterile termice pozitive fiind de 1…6°C şi 1…10°C spre sfârşitul perioadei, limite apropiate de mediile multianuale, la nivelul întregului teritoriu agricol.

Temperatura maximă a aerului se va situa între 5…22°C, în toate zonele de cultură.

Temperatura minimă a aerului va oscila între -4…12°C în majoritatea regiunilor, valori mai scăzute fiind posibile în depresiunile nordice şi centrale, unde se va produce brumă şi îngheţ la suprafaţa solului.

Temperatura medie diurnă a solului la adâncimea de 10 cm va fi cuprinsă între 6…15°C în zonele de câmpie, favorabilă parcurgerii primelor faze de vegetaţie (germinare, răsărire, înfrunzire) la culturile de toamnă înfiinţate în epoca optimă.

Sunt posibile ploi locale, nesemnificative din punct de vedere agricol, fiind însoţite de intensificări temporare ale vântului, mai frecvente în nordul, vestul şi centrul ţării, iar în zonele joase şi de luncă se va produce ceaţă, izolat asociată cu burniţă.

Informații furnizate de Administrația Națională de Meteorologie – ANM

Cisteste si...

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →