Programul Rabla pentru Tractoare – „Sprijin în vederea achiziționării de tractoare şi mașini agricole autopropulsate” va fi lansat până la sfârșitul acestui an și va beneficia de buget dublu, de 1 miliard de lei, datorită cererii foarte mari din partea fermierilor!
CÂND VA FI LANSAT PROGRAMUL ”RABLA PENTRU TRACTOARE?”
„Programul este aproape gata. Eu estimez că în această săptămână îl vom transmite la Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor pentru a fi publicat în Monitorul Oficial și va debuta cu sesiunea de acreditare de dealeri. Apoi vom porni și aplicația de înscriere a persoanelor fizice”, a declarat președintele Administrației Fondului pentru Mediu, Laurențiu Neculaescu, pentru DC News.
”Până la sfârșitul lunii decembrie cu siguranță va începe înscrierea persoanelor fizice” – Laurențiu Neculaescu, AFM
Administrația Fondului pentru Mediu – AFM, aflată în subordinea Ministerului mediului, apelor și pădurilor are calitatea de furnizor de ajutor de stat și administrator în cadrul prezentei scheme. Până la această dată (1 noiembrie) pe site-ul AFM nu a fost publicat nici ghidul de finanțare aferent Schemei de ajutor de stat și nici alte detalii necesare demarării procesului de solicitare a sprijinului de către potențialii beneficiari și dealerii de tractoare și utilaje agricole din România.
PLAFON MAXIM PENTRU FIECARE BENEFICIAR. TRACTOARE STAGE 5
În cadrul prezentei scheme, valoarea de achiziție a tractorului/mașinii agricole autopropulsate, inclusiv accesoriile agricole aferente, nu trebuie să depășească echivalentul în lei a valorii de 55.000 euro, cu TVA inclusă.
TVA nu este eligibilă pentru ajutor, cu excepția cazului în care nu este recuperabilă în temeiul legislației naționale privind TVA.
Intensitatea ajutorului reprezintă 65% din valoarea de achiziție a tractorului și/sau mașinii agricole autopropulsate noi, inclusiv accesoriile agricole aferente, sub incidența art. 7 alin. (4).
În cazul tinerilor fermieri definiți la art. 5 lit. i), intensitatea prevăzută la alin. (1) este de 80% din valoarea de achiziție a tractorului și/sau mașinii agricole autopropulsate noi, inclusiv accesoriile agricole aferente, sub incidența art. 7 alin. (4).
„Programul Rabla pentru Tractoare este o premieră pentru AFM. Este prima dată când ne ducem în zona agriculturii cu finanțarea. Ne dorim să intervenim un pic și în agricultură și să mai diminuăm din poluare și din emisiile de carbon.
Dăm fermierilor posibilitatea să-și achiziționeze un tractor nou. Acesta trebuie să fie Stage 5, adică echivalentul Euro 6 la autovehicule. Este un program anunțat și văd în piață o așteptare extrem de mare. Am văzut foarte multe asociații și oameni care mă întreabă despre acest program. Va fi un program care va fi similar ca impact cu Programul Casa Verde Fotovoltaice” explică președintele AFM.
CRITERII DE ELIGIBILIATE PENTRU BENEFICIARI. FACILITATE PENTRU TINERII FERMIERI
Pentru a fi eligibil în cadrul acestui program, trebuie să îndeplinești următoarele criterii:
- Atestat de Producător: Trebuie să fii producător agricol activ, cu un atestat de producător valabil.
- Fără datorii: Nu trebuie să ai obligații de plată restante la bugetul de stat sau la bugetele locale.
- Vehicul uzat pentru casare: Trebuie să deții un vehicul uzat (autoturism, microbuz, autoutilitară ușoară, autospecială, tractor/mașină agricolă autopropulsată), care va fi casat în schimbul obținerii voucherului necesar pentru achiziționarea echipamentului nou.
- Contribuție proprie: Trebuie să acoperi contribuția proprie, de 20% dacă ești tânăr fermier, sau 35% din valoarea achiziției pentru fermierii de peste 40 de ani.
”Beneficiarii sunt persoanele fizice care au atestat de producător. Este singura categorie de agricultori care nu au primit niciodată finanțare“, a explicat președintele AFM.
Dacă ești tânăr fermier, beneficiezi de o intensitate a ajutorului de până la 80%! În ghidul de finanțare propus de programul ”Rabla pentru tractoare”, tânăr fermier este definit ca persoana cu vârsta până la 40 ani, inclusiv, la momentul depunerii cererii de finanțare, care îndeplinește cerința de a fi „șeful exploatației” prin deținerea atestatului de producător.
BUGET DUBLU, DE 1 MILIARD DE LEI!
Bugetul alocat inițial și care a primit aprobarea Guvernului este de aproximativ 500 de milioane de lei, ceea ce înseamnă că ar ajunge pentru vreo 2.000 de tractoare noi.
”Vom merge pe o alocare de 200% și vom aloca 1 miliard de lei, deoarece am văzut că cererea este enormă! Mai mult, dacă tractorul solicitat e mai ieftin de 55.000 de euro cu TVA inclus, solicitantul poate să-și cumpere și alte utilaje, precum remorcă, disc, plug etc.“, precizează Laurențiu Neculaescu, președintele AFM, pentru DC News.
ATENȚIE! Nu se acordă ajutor pentru efectuarea de investiții constând numai în achiziția accesoriilor agricole aferente tractoarelor sau mașinilor agricole autopropulsate. Achiziția principală trebuie să fie tractorul nou!
Ajutorul de stat acordat nu se cumulează cu alte ajutoare obținute prin proiecte și/sau programe finanțate din alte fonduri publice, inclusiv fonduri comunitare, pentru aceeași achiziție efectuată în cadrul programului.
RABLA PENTRU TRACTOARE, MECANISM SIMILAR CU RABLA CLASIC
Mecanismul de înscriere în programul Rabla pentru tractoare este similar cu cel de la Rabla Clasic.
”Foarte important, pentru a putea participa la acest program trebuie neapărat să casați o rablă. Ea nu trebuie să fie neapărat tractor. Puteți casa orice autovehicul vechi, după care mergeți cu certificatul de distrugere la dealer. Acest program va fi similar cu programul Rabla pentru persoane fizice, pentru că oamenii știu cât de cât mecanismul.
Eu, dacă aș fi persoană fizică cu atestat de producător, trebuie să merg la dealerul acreditat de AFM, îmi aleg ce model de tractor vreau, să nu depășească 55.000 de euro cu tot cu TVA, iar dealerul îl înscrie în program. La fel se întâmplă astăzi și la Rabla Clasic. Același mecanism l-am preluat și la Rabla pentru tractoare“, a explicat Laurențiu Neculaescu.
Un solicitant se poate înscrie o singură dată în cadrul unei sesiuni de înscriere, pentru achiziția unui singur tractor sau a unei mașini agricole autopropulsate, inclusiv a accesoriilor agricole aferente.
CONDIȚII PENTRU RABLA CASATĂ
Pentru a vă putea înscrie ca beneficiar în program trebuie să dețineți un vehicul uzat (autoturism, microbuz, autoutilitară ușoară, autospecială, tractor/mașină agricolă autopropulsată), care va fi casat în schimbul obținerii voucherului necesar pentru achiziționarea echipamentului nou.
În propunerea inițială a Ghidului de finanțare pentru programul ”Rabla pentru tractoare” sunt precizate condițiile de proprietate asupra bunului care va fi predat spre casare, dar nu este specificată starea în care trebuie să se afle autovehiculul uzat: starea de funcționare, dacă trebuie să fie înmatriculat sau nu, documente necesare dacă autovehiculul este scos din circulație etc.
Dacă sunteți beneficiar și nu dețineți un vehicul uzat pentru casare, există posibilitatea ca o altă persoană să cedeze în favoarea dvs. bunul uzat care va fi predat spre casare.
În înțelesul programului, cedentul este proprietarul unui autovehicul care predă spre casare, către un colector autorizat, propriul autovehicul uzat, în favoarea beneficiarului.
Cedentul poate fi:
- persoana fizică având domiciliul sau reşedinţa în România, care deţine în proprietate un autovehicul uzat înmatriculat pe numele său, moştenitorii acesteia sau cea care l-a dobândit printr-o decizie judecătorească, partaj sau donaţie, după caz;
- persoana juridică română, de drept public ori de drept privat, ori entitatea fără personalitate juridică sau organizaţia profesională care este organizată şi îşi desfăşoară activitatea în una dintre formele de exercitare a profesiei liberale, cu sediul profesional în România, inclusiv instituţia din sistemul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, care deţine în proprietate un autovehicul uzat înmatriculat pe numele său, dobândit printr-o hotărâre judecătorească, hotărâre a consiliului local, preluare de patrimoniu, reorganizare, după caz;
DOCUMENTE NECESARE PENTRU BENEFICIARI!
Documentele pe care le va încărca solicitantul persoană fizică în aplicaţia ce urmează a fi lansată de AFM sunt:
a) cererea de finanțare, completată integral prin tehnoredactare, semnată olograf sau cu semnătură electronică calificată bazată pe un certificat calificat;
b) împuternicirea notarială, în situația în care cererea de finanțare este depusă de o altă persoană decât solicitantul;
c) actul de identitate al solicitantului, valabil la momentul înscrierii în aplicaţie;
d) actul de identitate al persoanei care semnează cererea de finanțare, în situația în care cererea de finanțare este semnată de o persoană împuternicită, valabil la momentul înscrierii în aplicaţie;
e) certificatul de atestare fiscală privind obligaţiile de plată către bugetul de stat, emis pe numele solicitantului de către organul teritorial de specialitate al Ministerului Finanţelor, în termen de valabilitate la momentul înscrierii în aplicaţie;
f) certificatul de atestare fiscală privind impozitele şi taxele locale şi alte venituri ale bugetului local, emis pe numele solicitantului de către autoritatea publică locală în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul, în termen de valabilitate la momentul înscrierii în aplicaţie;
g) atestat de producător, emis pe numele solicitantului, în termen de valabilitate la momentul înscrierii în aplicație.
ATENȚIE! Certificatele emise în format electronic vor fi încărcate de solicitanți în aplicație în același format în care au fost eliberate de autoritățile/instituțiile emitente. Nu se vor admite documentele reprezentând scan/imagine după documentul emis în format electronic
Ajutorul de stat va fi acordat solicitantului sub rezerva predării spre casare a unui autovehicul uzat și achitării contribuţiei proprii.
CONDIȚII DE ELIGIBILITATE BENEFICIARI