Sistemul cu stabulaţie liberă funcţionează optim numai atunci când vaca se deplasează pe suprafeţe nealunecoase, care, şi mai important, trebuie să fie moi. De câte ori este posibil, animalele preferă zonele moi, pentru că pe acestea îşi pot manifesta comportamentul natural. Acest lucru nu se vede numai în practică, ci şi în cercetările ştiinţifice aprofundate.
Pe pardoselile care au elasticitatea adecvată, vacile se deplasează fără teamă, în siguranţă spre obiectiv, precum pe pajiştile naturale. Se rezolvă aici două cerinţe cu o “lovitură“, două probleme legate de aleile de mişcare: duritatea şi aderenţa. Pe drumul spre pajişti, vacile aleg, fără nici o excepţie, suprafaţa moale, care poate fi o cărare marginală sau, în cazul în care există, alei pardosite cu covoare de cauciuc.
Pe aleile de trecere este posibil ca o fâşie cu lăţimea potrivită unei vaci, sigură la alunecare, din cauciuc, să creeze un drum funcţional pe care animalele să îl poată utiliza, deplasându-se unul în spatele altuia. Deoarece este vorba de o mişcare de înaintare pentru atingerea unui scop, şansa de a avea de-a face cu o situatie stresantă generată de rangul animalelor este minimă.
Cu totul alta este situaţia în care în grajd se desfăşoară diferite activităţi tehnologice. Aici poate fi dăunător să oferim animalelor numai anumite porţiuni pardosite cu covoare confortabile din cauciuc. Studii ştiinţifice efectuate în diferite ţări arată faptul că animalele mai puţin dominante sau cele şchioape nu beneficiază de suprafeţele moi.
Animalele slabe vor fi îndepărtate şi forţate să se deplaseze pe suprafeţele dure şi se vor mişca încet şi şchiopătând. Atunci trebuie să ne punem întrebarea: la ce bun că grajdul este construit cu cele mai înalte dotări, dacă după aceea suprafaţa efectivă de mişcare este din nou restrânsă? Prin pardosirea parţială a suprafeţelor active din grajd cu covoare din cauciuc, se introduce un factor suplimentar de stres pentru animale, care influenţează deosebit de negativ vacile la prima lactaţie şi junincile.
În plus, suprafaţa care a rămas nepardosită este, de cele mai multe ori, mai alunecoasă. Această formă de întreţinere conduce la un stres gratuit şi la o deplasare nesigură, deoarece animalele se concentrează în permanenţă la suprafaţa pe care se deplasează “ca pe gheaţă“.
Dacă nu există posibilitatea ca toate zonele de mişcare să fie pardosite cu covoare din cauciuc, este de preferat să fie pardosite integral cu cauciuc anumite zone funcţionale din grajd. Va fi posibil, ulterior, să se pardosească şi alte zone de mişcare din grajd, tot integral, cu cauciuc.
Totuşi, experienţa de până acum a arătat că, datorită preferinţei clare a vacilor pentru zonele cu covoare din cauciuc, dacă se pardoseşte cu cauciuc numai zona de furajare se vor acumula masiv în această zonă diferite activităţi din grajd.
Se poate întâmpla, de exemplu, ca animalele în călduri să le deranjeze prea puternic pe cele care se hrănesc, ceea ce poate conduce la un consum de hrană mai redus. Abia după pardosirea integrală cu cauciuc a zonelor de mişcare din grajd creşte din nou frecvenţa deplasărilor pentru hrană (cu peste 30 la sută) şi se ajunge la liniştirea completă a animalelor. Dincolo de aceasta, sănătatea podală se va îmbunătăţi într-o măsură mult mai mare în cazul pardosirii totale, decât în cazul pardosirii parţiale a aleilor din grajd.
