Însă, realizarea şi menţinerea unui potenţial productiv cât mai ridicat necesită ca în paralel cu măsurile de modernizare a acestei culturi să se cunoască şi să se aplice cât mai temeinic şi măsurile de protecţie fitosanitară, deoarece piersicul este afectat destul de grav, pe de o parte de factorii pedoclimatici neparazitari, abiotici, iar pe de altă parte, de diferiţi paraziţi vegetali şi dăunători animali.

În ultimul timp se pune un accent deosebit pe protecţia integrată a culturilor. Prin urmare, prezentăm câteva din verigile ce compun un astfel de complex al măsurilor de protecţie integrată la specia piersicului.

Lucrări de fertilizare

Fertilizarea va consta în aplicarea raţională a îngrăşămintelor, pentru a evita dezechilibrele nutriţionale ale pomilor şi pentru a reduce nivelul de poluare.

• Fertilizarea de bază (la plantare). Înainte de fertilizarea de bază este necesară realizarea şi cunoaşterea cartării agrochimice, a conţinutului solului în elemente minerale.

Fertilizarea organică  – foarte necesară, se aplică înaintea înfiinţării plantaţiei, cu aproximativ 40-50 tone/ha gunoi de grajd.

Fertilizarea minerală se realizează în funcţie de conţinutul principalelor elemente nutritive din sol: dacă avem un conţinut ridicat de fosfor şi de potasiu, nu este necesară fertilizarea la plantare, ci se va face ulterior; când avem un conţinut normal, se recomandă administrarea de 200-250 kg/ha P2O5 şi 100-150 kg/ha K2O; în cazul unui conţinut redus, dozele recomandate sunt: 250-300 kg/ha P2O5 şi 150-200 kg/ha K2O.

Ca urmare a mobilităţii ridicate a azotului mineral acest element nu se va administra înaintea
înfiinţării plantaţiei.

• Fertilizarea de producţie – în acest caz trebuie luate în considerare atât gradul de fertilitate a terenului, cât şi cerinţele nutriţionale ale pomilor şi tehnicile culturale adoptate (înierbare, irigare etc.).

• La azot, doza recomandată este de 60-110 kg/ha, în funcţie de starea plantaţiei.
Dacă se administrează peste 60 kg/ha, doza trebuie fracţionată pe parcursul vegetaţiei. Pentru soiurile foarte productive se vor administra, la începutul lunii septembrie, 30-40 kg/ha azot pentru constituirea rezervelor necesare anului următor.

• La fosfor şi potasiu, cantitatea de 50 kg/ha P2O5 şi 150 kg/ha K2O constituie limite ce nu
trebuie depăşite anual.

De asemenea, se poate aplica şi fertilizarea foliară care determină obţinerea în scurt timp a
unei reacţii pozitive faţă de dezechilibrele nutriţionale.

Întreţinerea solului

Lucrarea se poate face pe rând, prin combaterea buruienilor pe cale mecanică sau chimică, utilizând erbicide nereziduale (Roundup – 5 l/ha), sau între rânduri – atât ogorul negru, cât şi înierbarea controlată sunt în măsură să distrugă buruienile, de aceea nu se recomandă intervenţia cu erbicide.

În primii ani după plantare se va evita înierbarea, pentru a nu întârzia intrarea pe rod prin reducerea creşterii vegetative. În lipsa irigării, nu se folosesc următoarele specii: Bromus inermis, Dactylis glomerata, Medicago sativa, Trifolium sp., deoarece ele dezvoltă o rădăcină profundă care consumă apa din straturile în care se dezvoltă sistemul radicular al pomilor.

Iarba cosită de pe interval poate fi pusă pe rând ca mulci, înlocuind astfel, parţial, fertilizarea minerală. În prezenţa florei spontane înflorite nu se vor efectua tratamente cu insecticide decât după cosirea covorului ierbos. Ca îngrăşăminte verzi se recomandă lupinul alb şi borceagul.

La plantaţiile tinere, se recomandă irigarea prin picurare sau prin aspersie.
În condiţii normale, normele de udare vor fi de: 400-500 mc de apă/ha în plantaţiile tinere şi pe soluri uşoare şi până la 600-700 mc de apă/ha în plantaţiile pe rod sau pe soluri grele.

Momentele cele mai importante pentru irigare sunt: la umflarea mugurilor, îndeosebi în primăverile secetoase, la întărirea sâmburelui, la intrarea fructelor în pârgă. După recoltare, se fae o irigare de aprovizionare.

Rărirea fructelor

Lucrarea este necesară pentru obţinerea fructelor de calitate şi atenuarea alternanţei de rodire. Se admite numai rărirea manuală efectuată înainte de întărirea sâmburelui. Soiurile precoce trebuie rărite înaintea celor cu maturare mijlocie sau târzie.

La piersic, rărirea va începe când fructele au diametrul mare, de 8-10 mm. Pentru soiurile cu fructe mici distanţa de rărire va fi de 6-7 cm, pentru soiurile cu fructe mijlocii distanţa va fi de 8-10 cm, iar la cele cu fructe mari şi foarte mari 12-15 cm. Pe ramurile mixte cu vigoare mijlocie se vor reţine 3-4 fructe, iar pe cele viguroase 6-7 fructe. Pe salbe se reţin 2 sau chiar 3 fructe, în funcţie de lungimea lor, iar pe buchetele de mai – 1 fruct.

Protecţia fitosanitară

Tratamentele se aplică în număr mai redus (4-6/an), în general cu produse cuprice care nu sunt toxice, reducându-se pe cât posibil utilizarea insecticidelor. Eventual, se vor instala în plantaţii capcane cu feromoni (pentru Anarsia şi Cydia).

Utilizarea insecticidelor biologice: Ambush, Cymbush, Sumicidin, Nissorum, care sunt inofensive pentru om şi şi albine şi totodată nepoluante, reprezintă o altă verigă.

Reducerea numărului de tratamente, dar şi a cantităţii de soluţie sau suspensie la fiecare tratament se practică în cadrul aceluiaşi complex de măsuri:

– stropiri cu volum normal: VN – 400-2000 l/ha;
– stropiri cu volum mediu: VM – 50-150 l/ha;
– stropiri cu volum redus: VR – 5-50  l/ha;
– stropiri cu volum ultra-redus: VUR – 0,5-5 l/ha
– stropiri cu volum ultra-ultra-redus: VUUR – 0,5-1 l/ha.

Ca feromoni sexuali la piersic se recomandă: Atramol – pentru combaterea moliei orientale a piersicului (Cydia molesta) şi Atralim care atrage molia vărgată a piersicului (Anarsia lineatella).

CONTROLUL UNOR SPECII CHEIE

Protecţia integrată a plantaţiilor se bazează pe monitorizarea şi controlul unor specii cheie, dăunătoare în toate arealele de cultură.

Fitofagii cei mai importanţi fac parte din clasa Lepidopterelor: Grapholita molesta, Anarsia lineatella, Myzus persicae; clasa Coccinelelor: Quadraspidiotus perniciosus; în zonele mai calde apare şi Ceratitis capitată. Dintre acarieni predomină Panonychus ulmi.

Monitorizarea se face cu ajutorul capcanelor cu feromoni sexuali (pentru C. molesta – 30 masculi/capcană/săptămână; A. lineatella – 20 masculi/capcană/săptămână.

Pentru afide se efectuează controlul vizual pentru determinarea procentului de frunze şi lăstari infestate şi se calculează gradul de atac.

Coccinelele au paraziţi specifici, iar P. ulmi apare mai ales în livezile în care s-a abuzat de tratamentele chimice. La nectarine cele mai importante daune sunt produse de Taeniothrips meridionalis, T. Inconsequens şi Trips major.