O problemă importantă pentru cei care cresc la ţară găini pentru producţia de ouă este faptul că nu există nici o regulă clară, dar şi rezonabilă, în funcţie de potenţialul lor de producţie. Din punct de vedere legislativ nu există nici o diferenţă între un crescător cu 500 de orătănii şi unul care creşte o sută de mii de găini. Aceste lucruri le afli pe parcurs şi îţi dai seama că te lupţi cu morile de vânt. “Norocul” gospodarului întreprinzător este că nu ştie ce va urma, altfel s-ar lăsa păgubaş înainte de a începe o astfel de activitate.
La început a fost agentul agricol…
Primul pas pe care trebuie să îl facă românul de la ţară este să meargă la primărie, unde există un birou agricol care ar trebui să îl îndrume prin tot acest hăţiş legislativ. Dar aici surpriză, vorbeşti de unul singur, iar ţăranul îşi dă repede seama că nu există nici o corelare între instituţiile statului; fiecare îşi cunoaşte (în cel mai bun caz) doar bucăţica lui şi nu te poate lămuri, nu îţi poate spune care sunt paşii de urmat. Nu este de mirare că acelaşi lucru se întâmplă şi la nivel naţional. Cam aşa se şi explică contradicţiile din diverse legi sau ordine de ministru. Astfel, dacă citeşti Ordinul 301/2006 (vânzarea directă a produselor primare), Legea 571/2003 (legea impozitului pe venituri) şi Ordinul 119/2014, îţi dai seama că cele trei acte normative se bat cap în cap.
Onorabilul STAT nu îţi ia impozit la o sută de păsări, dar nici nu te lasă să le ţii în propria gospodărie (vezi articolul 15 din Ordinul Ministrului Sănătăţii 119/2014). Ai voie să creşti doar 50 de păsări, te lasă să vinzi ouăle de la 50 de păsări, dar păsările pentru consum unde le mai ţii? Poate prin vecini… În acest context, badea Gheorghe al nostru îşi dă seama că trebuie să alerge pe la toate instituţiile statului de unul singur cu traista-n băţ şi să verifice care şi dacă au treabă cu găinile lui sau nu.
Că or fi 100, că or fi 5.000… tot pe-acolo?!
Când ajunge la DSVSA îşi dă seama ţăranul nostru că paşii pe care trebuie să îi facă pentru a intra în legalitate sunt identici cu cei pentru o fermă mare şi atunci stă şi se întreabă: Domnule, dar eu vreau o sută de găini, nu fac nave spaţiale şi nici nu cresc avioane! Pus în dilemă, el are două opţiuni: ori se autorizează, ori se înregistrează! Dar în ambele variante va fi blocat de prevederile Ordinului Biosecurităţii (Ordinul Preşedintelui ANSVSA nr. 146/2006) care este valabil pentru ambele categorii. Este adevărat că legea spune că fermele care sunt doar înregistrate trebuie să îndeplinească un minim de condiţii, dar acest ordin nu precizează care sunt acele condiţii minime şi cine le stabileşte. Drept urmare, te trezeşti în aceeaşi oală cu fermele mari.
Legislaţia cu privire la înfiinţarea micilor exploataţii îţi permite să dai o declaraţie pe propria răspundere că vei efectua toate tratamentele cu un medic veterinar, dar Ordinul Biosecurităţii prevede clar că trebuie să ai un contract cu medicul veterinar. Deci, care variantă să fie cea bună? În concluzie, întreaga ta activitate de gospodar cu iniţiativă este acum la mila medicului veterinar. Dacă te pui rău cu el te-ai ars, aşa că îţi iei catrafusele şi te laşi de agricultură.
Bineînţeles că cele amintite anterior sunt doar câteva mici exemple de inadvertenţe legislative. Dacă te pui şi studiezi cu atenţie toată legislaţia din domeniu îţi dai seama că tu, nefericitul cu cele o sută de găini, mai degrabă îţi cumperi produsele decât să le produci!
Nici găina nu mai e ce-a fost…
Şi ca să nu spună nimeni că suntem „răuvoitori” cu normele agriculturii, venim şi cu un caz concret şi publicăm un memoriu primit de la câţiva crescători de păsări din zona Braşovului, cu referire la acest subiect.
„Suntem crescători de păsări din judeţul Braşov şi activitatea noastră stă sub semnul incertitudinii de când a apărut O.M.S. 119/2014, care stabileşte distanţele minime obligatorii între fermele de păsări şi spaţiile de locuit. În condiţiile acestei legi, fermele de familie cu activitate de creştere a păsărilor nu au cum să mai funcţioneze! Dacă nici 60 de păsări nu poţi să le creşti în curtea proprie, ci trebuie să achiziţionezi un alt teren aflat la distanţa pe care ţi-o cere legea… Intervalele date de lege sunt aberante: 101 păsări trebuie ţinute la aceeaşi distanţă cu 5.000 de păsări!!!
Pe de altă parte, Ordinul 119 intră în contradicţie cu legea impozitului agricol: dacă statul nu îţi ia impozit la o sută de păsări se subînţelege că acestea ţi le creşti pentru nevoi personale, dar cu toate acestea ele nu pot fi ţinute decât la o distanţă de 50 de metri de casă.
Nu vedem cum am putea să funcţionăm în continuare fără a intra în contradicţie cu această lege, întrucât nici prevederile articolului 20 nu ne ajută prea mult. Acestea permit modificarea distanţelor prevăzute de Ordin în baza unui studiu de impact, studiu care se face de către IMS şi care are taxe inaccesibile pentru noi, micii producători.
Ce ar trebui să facem, să renunţăm pur şi simplu la o activitate în care am investit muncă, bani şi dăruire şi care ne ajută să trăim puţin mai bine?”.
Articol publicat în revista Ferma nr. 1(140) – ianuarie 2015
