Aproximativ 330 milioane de iepuri sunt consumaţi anual la nivel mondial, fapt ce subliniază importanţa industriei iepurilor pentru anumite pieţe de carne, în special în Europa şi Asia, unde cererea este cea mai mare.
În Europa, Malta este de departe ţara cu cel mai mare consum de carne de iepure pe cap de locuitor, cu o medie de aproximativ 3 kg anual. Spania şi Portugalia sunt pe locurile 2 şi 3, însă la mare distanţă, cu un consum mediu de circa 1,5 kg pe cap de locuitor. În schimb, în majoritatea celorlalte ţări europene, consumul de carne de iepure rămâne la un nivel scăzut, în jurul valorii de 0,1 kg per capita, din cauza percepţiei iepurelui ca animal de companie şi a preferinţei pentru alte diete.
Deşi creşterea iepurilor în Malta este o tradiţie agricolă importantă şi extrem de apreciată, industria se confruntă cu numeroase provocări, în special din cauza schimbărilor climatice. Temperaturile ridicate din timpul verii provoacă stres termic, ceea ce afectează fertilitatea şi rata de creştere a iepurilor, deoarece aceştia îşi reduc consumul de hrană şi îşi modifică comportamentul pentru a se răcori. Astfel, iepurii necesită mai mult timp pentru a ajunge la greutatea de sacrificare, iar eficienţa producţiei este redusă.
Costul furajelor reduce marjele de profit
Intervalul ideal de temperatură pentru iepuri este de 15-20°C, cu niveluri de umiditate în jur de 50%. Depăşirea acestor condiţii, în special vara, afectează grav creşterea şi reproducerea iepurilor. Pe de altă parte, avertizează specialiştii, costurile furajelor, care acoperă aproximativ 75% din cheltuielile de producţie, sunt extrem de volatile din cauza dependenţei Maltei de cerealele importate. Această dependenţă de aprovizionarea externă face ca producţia locală de animale, inclusiv creşterea iepurilor, să fie foarte susceptibilă şi vulnerabilă la fluctuaţiile preţurilor de pe pieţele internaţionale.
Se impune îmbunătăţirea măsurilor de biosecuritate
Pentru a îmbunătăţi performanţele fermelor de iepuri, cercetătorii din Malta sugerează modernizarea infrastructurii şi creşterea măsurilor de biosecuritate. Aceasta ar include, printre altele, instruirea fermierilor pentru gestionarea condiţiilor optime în adăposturi şi utilizarea sistemelor de răcire. Experţii în sănătatea animală susţin că producătorii subestimează importanţa unor aspecte privind biosecuritatea în ferme. În timp ce majoritatea producătorilor implementează un program de combatere a dăunătorilor, măsurile de bază, cum ar fi dezinfectarea gropilor la fiecare punct de intrare în fermă, sunt adesea ignorate.
