În documentarea de faţă am încercat să aflăm care sunt sursele de finanţare ale fermierilor români mici şi mijlocii şi, mai ales, cât de avantajoase sunt acestea pentru agricultori. Până la urmă, de accesul fermierilor la finanţare ar trebui să depindă şi preţul hranei. Pentru a răspunde la o parte din întrebări, am stat de vorbă cu fermieri din diferite sectoare ale agriculturii: crescători de animale, viticultori, legumicultori şi cultivatori de cereale.

Străinii deţin 17.000 hectare de teren în Botoşani

Constantin Romanciuc, crescător de animale din localitatea Ştefăneşti, judeţul Botoşani, spune că, pentru el, sursele de finanţare a activităţii sunt cele clasice, adică banca şi banii proprii. „În primul rând, mă bazez pe banii mei, rezultaţi din economisire. În fiecare an am grijă să pun ceva deoparte. Sunt ani buni şi ani mai răi. De exemplu, anul trecut a fost unul mai bun, deoarece culturile agricole au dat recolte bune, deci am ieşit mai ieftin cu furajarea animalelor.

Acum, după cum se vede, se pare că o să avem parte de un an mai slab. Am trecut prin şapte luni de secetă, iar în prezent e secetă din nou. Ceea ce înseamnă că hrana oilor va fi mai scumpă, lucru care se va regăsi în profitul nostru, la final…”, declară fermierul.

În ceea ce priveşte relaţia cu băncile, interlocutorul nostru susţine că lucrurile decurg mai greoi: „Cu băncile avem dezavantaje mari, dar câteodată, ştiţi şi dumneavoastră, că nu se poate altfel. Au condiţii împovărătoare, dobânzi mari…

Nimeni nu practică, de exemplu, dobânzi de 2-4 la sută, ceea ce ar fi binevenit pentru noi. Ne-ar da o nesperată gură de oxigen. Dar vedeţi, cumva, aşa ceva?”.
Invitat să ofere o soluţie de finanţare, botoşăneanul răspunde fără să stea pe gânduri: „Este clar că noi, fermierii, avem nevoie de o bancă a fermierilor, care să susţină cu adevărat activitatea noastră, cu dobânzi mici şi condiţii acceptabile”.

În opinia lui Constantin Romanciuc, lipsa finanţării agricultorilor a început deja să-şi arate primele efecte negative: faptul că aşa-zişi investitori străini cumpără pe rupte terenurile agricultorilor români. „Cel mai mare rău generat de lipsa banilor este că străinii ne cumpără terenurile, pentru că ei au bani, iar noi nu avem. Numai în zona Botoşani, italienii au ajuns să deţină 16.000-17.000 de hectare de teren.-

Problema este că aceşti străini cumpără şi teren arendat, deci ne afectează pentru că intră în competiţie directă cu noi, cu fermierii români”, explică Constantin Romanciuc. Ce se poate face?

„Statul ar trebui să sprijine înfiinţarea unei bănci care să finanţeze producătorii români, pentru ca aceştia să se poată dezvolta, inclusiv să-şi cumpere terenuri agricole. Eu cred că acum trebuie făcut ceva, până ce nu va fi prea târziu. Şi eu, dacă aş putea contracta credite în condiţii avantajoase, aş folosi banii pentru a achiziţiona teren agricol. De asemenea, aş investi în modernizarea exploataţiei”, susţine Constantin Romanciuc.
Botoşăneanul deţine în ferma sa 600 de oi şi 129 de bovine.

Noi ne ştim meseria, nu ştim contabilitate!

Alina Ardelean, fermier din localitatea Diosig, judeţul Bihor, ar apela la bănci, însă acestea nu stau de vorba cu ea. Prin urmare, singura sa sursă de capital mai rămâne venitul propriu: „Băncile nu stau de vorbă cu noi, cu fermierii mai mici, deoarece preferă alt tip de clienţi. Şi vă spun din proprie experienţă, pentru că eu chiar am dorit mult să iau un credit bancar, dar credeţi că am reuşit?

Degeaba am fost întotdeauna un bun platnic, degeaba lucrez de multă vreme cu o bancă, prin care facem plăţile la lapte, că n-am putut să contractez un credit. Pentru că nu mă încadrez probabil în profilul lor de client…”.

De ce? „Băncile au tot felul de condiţii, cum sunt, de exemplu, garanţiile. Eu aş putea garanta cu utilajele şi cu animalele, dar băncile nu acceptă aşa ceva. Şi noi nu putem înţelege de ce, deoarece ar trebui să se ştie că ţăranul român nu rămâne niciodată dator la nimeni. Fermierul, în primul şi în primul rând îşi plăteşte ratele şi abia apoi mai face şi altceva. Ei bine, cu toate astea, băncile, după cum se vede, nu vor să se încurce cu noi”, susţine Alina Ardelean.

După părerea interlocutoarei noastre, o altă piedică în calea obţinerii de credite este faptul că solicitanţilor li se cer foarte multe documente justificative: „Ni se cer o serie de acte de contabilitate. Dar noi nu ne pricepem la astea, noi ştim doar să ne facem meseria. Dacă însă nu putem să aducem documentele respective, nu vom obţine banii niciodată”, explică Alina Ardelean.

Logica fermierului este simplă: „Eu am intrări semnificative lunar, sunt activă de 14 ani de zile, niciodată nu am fost rău platnic. Şi peste toate, am contract cu un renumit procesator internaţional de lapte, deci cred că îndeplinesc suficiente condiţii pentru a primi un credit. Şi totuşi, uitaţi, până acum nu am reuşit să primesc nimic…”, spune Alina Ardelean.

Bani de la băncile austriece

Ioan Tancău, crescător de porci din localitatea Gherăieşti, judeţul Neamţ, ne prezintă o experinţă aparte: „Sursa mea de finanţare este Austria. Mai bine zis, băncile din Austria. Să vă explic: eu sunt asociat în creşterea porcilor împreună cu fratele meu, care are domiciliul în stăinătate şi poate accesa credite bancare de acolo. Şi suntem deja la al treilea credit până acum”.

Care sunt avantajele creditelor din străinătate? „În primul rând, băncile străine practică o dobândă de 6-8 la sută, cel mult. Apoi, acolo nu se cer atâtea documente şi garanţii fără rost. Iar de comisioane, vă spun că nu e ca în România. Ceea ce este important este să ai un bun istoric şi în continuare să fii bun platnic”, susţine Ioan Tancău. În momentul documentării nostre, Ioan Tancău se afla chiar în aşteptarea unei noi tranşe de finanţare.

„Până acum, noi vindeam porci în viu, la clienţi de afară. Pe viitor am dori să ne dezvoltăm puţin, adică dorim să punem bazele unei mici carmangerii, cu desfacere locală, axată pe produse tradiţionale. Pentru aceasta însă este nevoie de bani şi noi sperăm ca tot din Austria să vină finanţarea, iar apoi să ne putem dezvolta…”, susţine Ioan Tancău.

Planurile lui Ioan Tancău au fost temporar amânate în 2011. „Anul trecut am fost afectaţi rău de tot de piatră, care ne-a distrus aproape integral culturile de grâu şi orz. Am mai recoltat circa 500-600 de kilograme de grâu la hectar, deci a fost un an foarte prost. Acest lucru ne-a încurcat mult planurile de dezvoltare, însă noi nu ne descurajăm şi mergem înainte de îndată ce vom obţine finanţarea”, spune Ioan Tancău.

Ce face statul pentru noi?

Mihai Tibu, viticultor, MDT Agricol Tomeşti, judeţul Iaşi, spune că, în cazul său, până în prezent băncile rămân cea mai importantă sursă de finanţare. Ceea ce însă nu înseamnă că fermierul este de acord cu condiţiile de creditare: „Pentru mine, împrumuturile bancare sunt principala sursă de finanţare. Nu avem ce face, pentru dezvoltare trebuie să apelăm undeva. Deci, avem nevoie de credite, altfel nu se poate…”.

Când vine vorba de condiţiile impuse de instituţiile de credit, viticultorul are o mulţime de obiecţii: „Chiar dacă, în ultimul timp, să spunem, condiţiile băncilor s-au mai îmbunătăţit puţin, încă suntem departe de ceea ce ne-am dori noi cu adevărat. Ni se cer foarte multe lucruri greu de îndeplinit: garanţiile, cifra de afaceri, o serie de documente justificative, dobânzi foarte mari etc. Este foarte dificil astăzi pentru un fermier să acceseze un credit bancar. Acesta este adevărul”, explică Mihai Tibu.

Interlocutorul nostru nu se opreşte la critici, ci avansează şi câteva soluţii: „Ar trebui să se poată pună gaj pe utilajul cumpărat, dar banca nu-l ia în considerare sută la sută, deşi acesta este nou. De fapt, utilajele nu sunt luate în considerare decât extrem de rar, şi atunci băncile acoperă doar 70-80 la sută din valoare. De asemenea, băncile ar trebui să practice dobânzi mult mai rezonabile, de circa 5 la sută, aşa cum se practică în ţările Uniunii Europene.

Trebuie căutate căi cât mai accesibile pentru cei care solicită credite, în aşa fel încât fermierii să poată îndeplini condiţiile de finanţare”. Viticultorul oferă şi o soluţie generală, aplicabilă sistemului agricol: „Noi, fermierii, aşteptăm o mai mare implicare a statului în finanţarea agriculturii, care să uşureze accesul nostru la credite. Statul ar putea, de exemplu, să ne ajute în privinţa garanţiilor. Din păcate însă, statul român nu se implică în susţinerea agricultorilor”, afirmă Mihai Tibu.

Plantaţia lui Mihai Tibu numără 40 de hectare de vie, activitatea fiind axată preponderent pe producţia de vin.

Investiţii din… pensie

Ioan Buligă, legumicultor din localitatea Colibaşi, judeţul Olt, a încercat să combine cele două metode de finanţare, băncile, respectiv capitalul propriu, rezultat din economii: „Am contractat şi credite dar caut, pe cât posibil, să mă descurc singur. Primul credit l-am luat în urmă cu trei ani, pe care de altfel l-am achitat integral. Acum, iar am un credit în derulare, al doilea, anul 2012 fiind ultimul an de rambursare, iar în continuare vedem ce ne mai dă Dumnezeu”.

Pentru ce foloseşte legumicultorul banii contractaţi? „Banii merg pe construit solarii, la achiziţionarea de utilaje, precum şi la cumpărarea de teren agricol. Dar la ce nu este nevoie oare de bani? Dacă aş dispune de mai mulţi bani, probabil că aş cumpăra mai mult teren”, spune Ioan Buligă.

În ceea ce priveşte a doua sursă de finanţare, capitalul propriu, fermierul mărturiseşte că până în prezent nu a izbutit să obţină profit din legumicultură. „Până acum nu am reuşit încă să fac profit, ba mai mult de atât, pot spune că am cheltuit o parte din pensie pentru legumicultură.

De ce? Pentru că lucrurile nu au mers grozav, iar ratele şi dobânzile sunt mari. Anul trecut chiar a ieşit destul de rău, faţă de acum doi ani, când a fost mai bine. Dar nu disper, ştiu că trebuie să merg mai departe. După investiţiile necesare, o să vină şi vremuri mai bune”, explică Ioan Buligă.

De ce nu se câştigă din legumicultură? „În primul rând, nouă ne lipseşte asigurarea unei desfaceri corespunzătoare către lanţurile de magazine, care au potenţial să plătească. Dar noi nu avem logistică pentru a putea colabora cu ele. Lipseşte un depozit zonal, care ne-ar ajuta enorm. Noi ştim doar să producem dar, din păcate, fără desfacere nu se pot face bani”, susţine Ioan Buligă.

Un alt of al olteanului ţine de aşa-zişii intermediari din legumicultură: „Apăi, nouă ne fac extrem de mult rău intermediarii. Ei cumpără marfa la jumătate de preţ, pe care o revând apoi pe piaţă. Cine pierde din nou? Producătorii…”. Cum vede fermierul piaţa de legume? „De patru, cinci ani, dacă vă uitaţi bine, roşiile, exceptând sezonul de iarnă, au cam acelaşi preţ. Dar între timp, toate cheltuielile s-au dus numai în sus: motorina, seminţele, totul…

Unele costuri chiar s-au triplat. Totuşi, cum au supravieţuit producătorii şi cum unii au şi câştigat? Vă spun eu: prin faptul că şi-au mărit suprafeţele cultivate, aşa au reuşit să crească sumele de bani şi nu preţul”, detaliază Ioan Buligă.
Olteanul deţine 1,66 hectare cultivate cu legume, din care 20 de arii sunt culturi protejate.

Jumate eu, jumate banca…

Claudiu Gavrilă, administrator societatea Roxana G. Din localitatea Corod, judeţul Galaţi, spune că foloseşte atât credite bancare, cât şi bani din economiile proprii: „Cred că eu folosesc circa 50 la sută bani proprii, 50 la sută bani din credite. Din păcate, fără să te împrumuţi nu prea merge”. Ce părere are fermierul despre bănci? „Condiţiile de acordare a creditelor sunt greu de îndeplinit de către fermieri. Iar dobânda este foarte mare. Ar trebui ca şi în România să se practice dobânzi ca în Uniunea Europeană, de 5-6, maxim de 7 la sută”, susţine Claudiu Gavrilă.

Un fermier specializat pe cultura mare are în permanenţă nevoie de bani. „Ne trebuie bani pentru însămânţare, bani pentru achiziţionarea de inputuri. Iar de motorină, ce să mai vorbesc. Preţul a crescut într-una şi noi avem un consum foarte mare, tranşele din ajutorul de stat vin cu întârziere. Dar dacă aş dispune de bani mai mulţi, eventual să pot accesa credite în condiţii avantajoase, aş achiziţiona mai mult teren agricol”, spune Claudiu Gavrilă.

Ce poate genera lipsa banilor? „În lipsa unor fonduri suficiente, sigur că se face rabat de la calitate. Suntem nevoiţi să ne descurcăm cu câţi bani avem. La recoltare, se vede acest lucru. Dar nu avem ce face”, mărturiseşte Claudiu Gavrilă.

Interlocutorul nostru exploatează 1.000 de hectare de teren agricol.

Băncile preferă să împrumute statul

În opinia lui Adrian Rădulescu, preşedintele Comisiei de agricultură din Camera Deputaţilor, fermierii dispun, teoretic, de trei surse de finanţare: creditele bancare, creditul furnizor şi subvenţiile. „Nu cunosc o statistică care să ne arate procentele în care sunt folosite de către fermieri cele trei surse, dar acestea sunt principalele surse de finanţare din agricultură”, susţine Adrian Rădulescu.

În ceea ce priveşte înfiinţarea unei bănci a fermierilor ori alte iniţiative similare, Adrian Rădulescu afirmă că acest gen de soluţii reprezintă o utopie: „Astea cu banca funciară, banca fermierului sunt numai poveşti.

Ce să facă banca funciară? Să împrumute fermierii cu pământ ori cu ce? Banii mai ieftini sunt o utopie. Nu există bani mai ieftini pentru fermieri ori pentru altcineva. În Uniunea Europeană, toţi beneficiază de dobânzi de 4-6 la sută, deci şi agricultorii. Nu că acolo agricultorii au dobânzi mai mici, e pentru toţi la fel!”.

Ce soluţii propune Adrian Rădulescu? „Soluţia este ca fermierii să se asocieze, să vândă astfel împreună şi să cumpere împreună, ca să le fie mai bine. Să aibă împreună fonduri mutuale de asigurări, fonduri de investiţii. Nu se întâmplă însă ceea ce vă spun eu, pentru că toţi aşteaptă să le facă alţii ceva. În 20 de ani însă vedem că nimeni nu le-a făcut nimic, deci nici de acum încolo nu le va face”, explică Adrian Rădulescu.

Privitor la fondurile europene pentru agricultură, Adrian Rădulescu spune că accesarea acestora depinde, într-o mare măsură, tot de bănci: „Absorbţia fondurilor europene depinde de bănci. Până în prezent, România a atras circa 32 la sută, care reprezintă aproximativ 4 miliarde 800 de milioane de euro.

Este mult, este puţin? Sigur că poate fi cu mult mai bine. Şi nu este pentru că băncile nu finanţează agricultura. Explicaţia este că băncile preferă să împrumute statul, la dobânzi destul de mari. Iar statul se împrumută, după cum ştim, aproape lunar de la bănci…”.