Călăria terapeutică pentru persoanele cu dizabilități se adresează pacienților cu afecțiuni în principal neurologice și neuromusculare. Ei își depășesc deficiențele psihice și fizice prin intermediul contactului și a comunicării cu calul. Dobândirea abilității de a conduce și de a controla un cal crește stima de sine, inspiră siguranță persoanei respective și induce sentimentul de muncă în echipă.
HorsEmotion – singurul centru de hipoterapie din vestul țării
În România se pare că încet-încet această ramură a utilizării cailor în scop terapeutic prinde contur. Însă, în zona de vest a țării există un singur centru de recuperare prin hipoterapie, la Ianova, în județul Timiș. Numele centrului spune totul: HorsEmotion, iar de tratamente se ocupă Erika Weisz, medic și fiziokinetoterapeut. În cadrul centrului respectiv se practică și dresajul natural al cailor, de către soții Ester și Cristian Breban.
Deși aflasem de existența locației respective de câțiva ani, nu am ajuns să-i vizitez până de curând, cu ocazia evenimentului “Concert clasic în pas de cal”. Am pășit în manejul acoperit cu o oarecare reținere și respect pentru cei cu care soarta nu a fost deloc darnică, dar se luptă pentru a se apropia de normalitate, dar și pentru cei care se ocupă de aceștia pentru a le alina măcar suferința.
Concert clasic în pas de cal și zâmbet de copil
În manej, forfotă mare; de jur-împrejur baloți de paie, ocupați în cea mai mare parte. Lume multă, cam peste două sute de persoane: multe cărucioare de copii mici și din acelea pentru persoane cu handicap, cârje, părinți și copii de diferite vârste, fiecare cu soarta sa. Într-un colț plin de materiale didactice observ cutii cu diversele tipuri de furaje fibroase și concentrate utilizate în hrana cailor, cu uneltele necesare țesălatului zilnic al animalelor și o mulțime de obiecte colorate, precum mingi, cercuri, conuri sau chiar jucării, iar pe pereți desene reprezentând, bineînțeles, cai și copii în diferite ipostaze. Chiar dacă multe dintre desene ele oglindeau vârsta fragedă a artistului sau stângăcia din cauza unui handicap, absolut din toate se putea deduce dragostea și încrederea pentru terapeutul cabalin. Undeva în mijlocul manejului, două podiumuri de acces pentru persoanele aflate în tratament și câteva trepte pentru a le ajuta să se așeze pe spinarea calului.
Brusc murmurul încetează. Și-a făcut apariția cvintetul Terapie prin Muzică. Doamnele iau loc și își așază instrumentele. Tăcerea e profundă până la apariția celor doi cai, când un ropot puternic de aplauze izbucnește. Scurt, căci Erika ia cuvântul și apoi trece împreună cu ajutoatele sale (vreo șase la număr) la alinierea copiilor pentru încălecare. Cvintetul începe să cânte și o atmosferă extrem de relaxantă se instalează în manej.
“Cel mai fericit este pe cal”, îmi spune un părinte despre băiețelul său (care părea de vreo 4 ani, ulterior am aflat că are 8). ”Atunci când cârjele rămân la o parte, iar ea este călare, uităm de tot necazul”, îmi spune alt părinte. Am urmărit cu atenție cei doi cai. Bine, foarte bine lucrați, extrem de calmi. Uneori întorceau capul, parcă să se asigure că totul este în ordine și pot pleca de pe loc. Fiecare copil este plimbat câte o tură de manej. Încălecatul se face de pe podium, cu ajutorul Erikăi, iar o altă persoană conduce calul. În cazul copiilor cu risc ridicat, Erika încalecă împreună cu ei sau călărețul este sprijinit de încă o persoană de cealaltă parte a calului.
Absolut toți își așteaptă cu răbdare rândul. Odată ajunși călare, unii dirijează, alții aplaudă, unii mai sfioși, alții mai îndrăzneți, unii în tăcere profundă, alții zgomotoși…, dar ceea ce este mai important, spasmele pacienților se transformă în zâmbete și deznădejdea părinților în raze de speranță.
Erika Weisz: ”Calul este un aliat al copiilor în lupta lor spre o viață normală”
La sfârșitul evenimentului am reușit să port o scurtă discuție cu cea care coordonează activitatea celor doi cai de hipoterapie și care aduce puțină lumină acolo unde soarta a uitat să o facă.
Ferma: De ce hipoterapie și când a început totul?
Erika Weisz: Mi-au plăcut dintotdeauna caii, dar am ajuns să încalec târziu, pe la 20 de ani, așa că latura sportivă a ieșit din discuție. Fiind de profesie fizioterapeut, am aflat din întâmplare despre metoda de recuperare cu ajutorul calului în cadrul unui voluntariat în Italia, susținut cu vreo 6 ani în urmă. M-am mobilizat și în 2012 am urmat la Milano un curs postuniversitar de specializare în hipoterapie, curs care se potrivea ca o mănușă cu pasiunea mea pentru cai.
Calul are mersul extrem de apropiat cu cel al omului, transmițând astfel călărețului aceleași impulsuri pe care le-ar simți la un mers fiziologic. Doresc să subliniez că hipoterapia este o metodă de recuperare globală, care conduce la efecte pozitive atât la nivel fizic, cât și psihic, dar cu preponderență emoțional. Copiii cu dizabilități vin la noi la călărie, nu la tratament. Așa percep ei aceste ședințe care le oferă regulat câteva clipe de normalitate.
Lucrez de trei ani în acest domeniu, inițial am stat cu caii în pensiune, pentru ca mai apoi, din decembrie 2014, să deschid împreună cu familia Breban singurul centru de hipoterapie și dresaj natural din zonă. La serviciile noastre apelează constant, săptămânal, circa 50 de copii cu dizabilități. În același timp, oferim periodic evenimente recreaționale gratuite copiilor aflați în orfelinate.
Ferma: Cu ce cai lucrezi și care este rolul lor în activitatea ta?
Erika Weisz: Deocamdată avem doi cai pregătiți special în acest domeniu. Ambii sunt din rasa Ardeneză și se numesc Api (cel roib) și Ibutz (cel murg închis). Ei au fost pregătiți pentru activitatea de hipoterapie de către Cristian Breban prin metoda dresajului natural. Acest “natural horsemanship“, atât de popular în SUA, a pătruns și la noi, metoda constând într-o abordare non-violentă (dusă la extrem – n.a.) a animalului, o metodă de comunicare bazată pe un limbaj corporal împrumutat din viața cabalinelor. Rezultatul este obținerea unor cai extrem de echilibrați psihic, care ajung să caute cu mare plăcere compania umană.
Calul este un ajutor indispensabil în cadrul acestei terapii, fiind mult mai mult decât un instrument medical, el este un prieten de nădejde, un aliat al copiilor în lupta lor, în drumul anevoios spre o viață normală.
Ferma: Pentru terapie se preferă rase de cai și indivizi cu temperament liniștit, chiar limfatic. Te-aș ruga să enumeri câteva caracteristici în privința acestor cai, precum și câteva aspecte din lucrul cu ei.
Erika Weisz: Calul de hipoterapie trebuie să îndeplinească anumite caracteristici fizice și psihice, de aceea se preferă rasele/indivizii de care ai amintit. În principal ei trebuie să fie perfect sănătoși, deoarece numai un animal sănătos poate fi liniștit și cooperant. Trebuie să aibă un mers echilibrat și constant, să răspundă prompt și exact la comenzile personalului auxiliar care-l conduce. În acest sens, el trebuie să fie obișnuit cu o multitudine de stimuli precum scaun rulant, țipete, tremurături, pe care trebuie să le ignore sau măcar să le tolereze fără a se speria. Extrem de importantă este pregătirea sa continuă prin intermediul unor activități variate, chiar jocuri, care compensează pasul monoton din timpul ședințelor de terapie.
Ferma: Cu ce afecțiuni se confruntă copiii care vă trec pragul?
Erika Weisz: În cei trei ani și ceva de când lucrez, am tratat sute de copii. Au apelat la noi cei cu tetrapareză, parapareză, Sindrom Down, Sindrom Rett, ADHD, tulburări comportamentale și emoționale și cu multe alte afecțiuni. Anumite efecte se văd imediat, precum zâmbetele, bucuria, stima de sine crescută, o dorință mai mare de socializare și comunicare, dar cele profunde, adevărate, pentru care noi luptăm, sunt cele care marchează viața. Pentru acestea lucrăm luni de zile, chiar ani, să obținem un echilibru și o coordonare mai bune, o comunicare verbală și non-verbală ameliorată, un tonus muscular normalizat, o motricitate grosieră și fină îmbunătățită și, cel mai important, dincolo de tot și de toate, clipele în care pacienții se simt speciali.
Ferma: Ce planuri de viitor aveți?
Erika Weisz: În primul rând dorim să ne mărim manejul acoperit (deocamdată are 20×20 m, necesarul în opinia mea este de 800 mp – n.a.), pentru a ne ușura lucrul cu caii. Dorim să ajutăm în mod gratuit cât mai mulți copii cu dizabilități, de aceea scriem proiecte și aplicăm pentru diverse granturi de finanțare. Dorim să promovăm imaginea calului drept un aliat în terapie, nu doar ca animal de lucru sau coechipier sportiv.
Dăruire și muncă neîntreruptă
Mi-am luat la revedere de la HorsEmotion și am plecat înapoi spre Timișoara pe drumul prăfuit și încins. Cu toate că băusem câteva pahare cu apă, nodul din gât se încăpățâna să rămână. Evenimentul mă marcase de când am ajuns acolo. Caii, oamenii (pe care îi cunoșteam, dar nu în această ipostază), copiii? Este greu de realizat cine este cel mai important aici… tind să fiu subiectivă, dar eu aș opta pentru primii.
Mi-ar plăcea să dau o definiție nouă hipoterapiei, dintr-un punct de vedere neabordat până acum. Un angrenaj de dăruire și muncă neîntreruptă, al cărei personaj principal este calul. O lume în care cineva (doctorul) intră după câteva săptămâni de studiu; altcineva care se califică în câteva luni (calul) și, în fine, cel care poate petrece aici ani și ani, poate chiar întreaga viață (pacientul). Dar toate acestea nu se pot întâmpla fără susținerea noastră, fără votul nostru. De aceea vă rog să susțineți o activitate cu și despre cai și hipoterapie – În pas de cal spre o viață mai bună!
