Situaţia dramatică, arhicunoscută şi foarte dezbătută la noi în ţară, este prezentă şi în Europa de Vest sau în SUA. Şi ţările cu o agricultură şi o cercetare agricolă dezvoltate se confruntă cu aceleaşi probleme generate de scăderea numărului de cercetători, inclusiv în domeniul entomologiei agricole. Cauzele sunt multiple şi nu le voi dezbate în acest articol.
„Citizen science” – un concept nou
La Congresul Internaţional de Entomologie din SUA (Orlando, Florida, septembrie 2016) şi la Congresul European de Entomologie (ECE, Napoli, Italia, iulie 2018) au fost multe discuţii dedicate pentru găsirea modalităţilor pentru a atrage absolvenţii în acest domeniu al cercetării entomologice agricole. În anul 2016 am aflat pentru prima oară de noţiunea „Citizen science”. Ce este aceasta? Aşa cum îi spune numele, este „Ştiinţa Cetăţenilor” şi constă în implicarea publicului larg în activităţile ştiinţifice, cum ar fi monitorizarea insectelor, identificarea diferitelor tipuri de insecte (de exemplu diferite specii de fluturi), dar şi în alte domenii ale ştiinţei, mai îndepărtate de entomologia agricolă, cum ar fi: botanica, ornitologia, oceanografia, astronomia, arta, tehnologia modernă, seismologia, hidrologia etc. Au fost date mai multe definiţii acestui concept, dar în acest articol voi prezenta pe scurt două dintre ele.
Pe la mijlocul anilor ’90, Alan Irwin, un sociolog britanic, a definit „Ştiinţa Cetăţenilor” ca o deschidere către public a conceptelor ştiinţifice şi a politicilor de cercetare şi implicarea cetăţenilor în activităţi ştiinţifice. Conform lui Irwin, relaţia dintre ştiinţă şi cetăţeni cuprinde două dimensiuni şi anume: 1. ştiinţa ar trebui să răspundă preocupărilor şi nevoilor cetăţenilor şi 2. cetăţenii înşişi ar putea produce cunoştinţe ştiinţifice fiabile. Cam în aceeaşi perioadă, ornitologul american Rick Bonney a definit „Ştiinţa Cetăţenilor” ca implicarea amatorilor, pasionaţi de un anumit domeniu al ştiinţei, în obţinerea datelor ştiinţifice. În anul 2014, termenul de „Citizen science” („Ştiinţa Cetăţenilor”) a intrat în Dicţionarul englez din Oxford (OED), fiind definit ca o „activitate ştiinţifică realizată de membrii publicului larg, adesea în colaborare sau sub directa îndrumare a oamenilor de ştiinţă profesionişti şi a instituţiilor ştiinţifice”.
Amatori implicaţi în proiecte ştiinţifice
După ce am văzut aceste definiţii, acum ne întrebăm care este beneficiul pentru fermieri a implicării cetăţenilor în activităţi ştiinţifice? Simplu! Detectarea cât mai timpurie a dăunătorilor invazivi. În precedentele numere ale revistei am scris despre dăunătorii invazivi şi ce probleme pot să pună aceştia fermierilor. Cum trăim în epoca globalizării, este foarte posibil să avem probleme şi în viitorul, nu tocmai îndepărtat, cu alte specii de dăunători invazivi, care momentan nu sunt prezente la noi în ţară. Una dintre marile probleme cu aceşti dăunători invazivi este detectarea timpurie a acestora. Cu cât speciile invazive de insecte dăunătoare sunt depistate mai repede de la momentul introducerii accidentale ale acestora într-un nou areal, cu atât şansele de eradicare a lor, sau măcar de limitare a acestora, sunt mai ridicate. Este cunoscut cazul ploşniţei marmorate asiatice (Halyomorpha halys), prezentă şi la noi în ţară (semnalată în 2015 de Macavei L. şi colab.). Atât pe continentul nord-american, cât şi în multe ţări din Europa prezenţa dăunătorului a fost observată cu câţiva ani înainte de a fi semnalată oficial, dar mulţi cetăţeni sau fermieri, neştiind despre ce este vorba, nu au băgat în seamă această ameninţare când au observat insecta. Entomologii nu puteau să fie în mai multe locuri deodată, fiind angrenaţi în multe proiecte de cercetare şi, mai ales fiind din ce în ce mai puţini, aşa că şansele ca un entomolog de meserie să fie primul care vede un dăunător invaziv sunt aproape nule.
Beneficii pentru fermieri
De regulă, insectele invazive sunt pentru prima oară observate de către cei care nu sunt oameni de ştiinţă. Este normal ca în aceste cazuri să apară confuzii. De exemplu, la noi în ţară şi acum mulţi fac o mare confuzie între ploşniţa marmorată asiatică (Halyomorpha halys) şi ploşniţa cerealelor (Eurygaster spp,) sau chiar o confundă cu ploşniţele de pat, care sunt insecte hematofage. Aceste confuzii vin din necunoaşterea speciilor. E şi normal, nimeni nu s-a născut entomolog. Problema este următoarea: când dăunătorii invazivi au pătruns într-un ou areal, la început au densităţi scăzute şi nu prezintă interes pentru fermieri, darămite pentru publicul larg. În momentul când acestea încep să producă pagube fermierilor, deja este prea târziu. Şi atunci, dacă cineva ar vedea pentru prima oară insecta invazivă, prezentă într-un nou areal, i-ar face o poză cu telefonul mobil inteligent şi ar trimite poza unui specialist, atunci şansele ca specia invazivă să se extindă ar fi mai mici, cu beneficiile de rigoare pentru fermieri. Acesta este şi unul dintre scopurile „Ştiinţei Cetăţenilor”: detectarea cât mai timpurie a speciilor invazive de insecte dăunătoare.
Acurateţea datelor ştiinţifice
În majoritatea cazurilor, pentru identificarea dăunătorilor invazivi se foloseşte monitorizarea cu ajutorul capcanelor feromonale. Pentru a acoperi o zonă cât mai mare este nevoie de multe puncte de observaţie. Acest lucru implică un număr mare de oameni în teren. Cum personalul existent în cercetare este destul de redus numeric, este nevoie de alternative. În unele ţări sunt antrenaţi studenţii, aflaţi la masterat sau la doctorat, în activităţile de monitorizare, colectarea insectelor şi identificarea preliminară a acestora. Italia este un bun exemplu în acest sens. Alte ţări însă au apelat la „Ştiinţa Cetăţenilor” şi realizează aceste monitorizări cu ajutorul amatorilor pasionaţi de entomologie, care nu sunt oameni de ştiinţă. Acum problema care se pune este următoarea: sunt aceşti oameni îndeajuns de instruiţi pentru a putea fi implicaţi în acest tip de activitate de monitorizare? Şi aici ajungem la limitările acestui concept. Unele proiecte pot să nu fie potrivite pentru voluntari, de exemplu atunci când folosesc metode complexe de cercetare sau necesită muncă greoaie sau repetată. Dacă voluntarii nu au o pregătire adecvată în protocoalele de cercetare şi monitorizare, aceştia sunt expuşi riscului de a furniza date eronate. Sunt şi situaţii în care voluntarii implicaţi în aceste proiecte pot minţi. Acest risc este şi mai mare atunci când se acordă recompense, ca un stimulent pentru a participa la activităţile de monitorizare. Prin urmare, pentru o mai mare acurateţe a datelor ştiinţifice obţinute în acest mod este necesară instruirea voluntarilor. Atât în UE (în special ţările din Europa de Vest sau Europa de Nord), cât şi în SUA sunt în derulare multe proiecte de cercetare care au ca principal scop implicarea cetăţenilor în activităţi ştiinţifice.
Cam asta a fost, pe scurt, despre „Citizen Science” („Ştiinţa Cetăţenilor”). Un concept din ce în ce mai folosit în Europa, SUA, Australia sau Noua Zeelandă, care poate să vină pe viitor şi în ajutorul fermierilor, pentru a face faţă noilor provocări de ordin entomologic. Important ar mai fi de menţionat faptul că la Congresul Internaţional de Entomologie, care va avea loc în 2020 la Helsinki (Finlanda), se va acorda o mare atenţie acestui concept, vor fi foarte multe topice despre beneficiile „Ştiinţei Cetăţenilor” atât în entomologia generală, cât şi în entomologia agricolă. Voi reveni şi cu alte articole pe această temă, în viitoarele numere ale revistei.
POVEŞTI DE SUCCES ALE „ŞTIINŢEI CETĂŢENILOR”
Întrebarea care se pune este: Aceste proiecte şi-au atins scopul? Poate „Ştiinţa Cetăţenilor” să fie de ajutor fermierilor? În lucrarea „The Role of Citizen Science in Pest Surveillance”, Jon Sullivan şi colab. (Manaaki Whenua – Landcare Research, Noua Zeilandă) a prezentat câteva poveşti de succes ale „Ştiinţei Cetăţenilor”, în monitorizarea şi detectarea timpurie a unor specii invazive de insecte dăunătoare sau buruieni, în Noua Zeelandă. În această ţară, cetăţenii pasionaţi de ştiinţă au fost implicaţi în activităţi de monitorizare. Când vedeau o specie de buruiană sau o specie de insecte care li se părea suspectă, o fotografiau şi o trimiteau imediat unui specialist. În acest mod, identificarea speciilor invazive în Noua Zeelandă s-a realizat mult mai repede. De asemenea, în această ţară funcţionează un mecanism foarte bine pus la punct, astfel că după ce o specie invazivă este identificată, imediat se declanşează protocolul de eradicare a acesteia. În această reţea de carantină fitosanitară lucrează aproximativ 2000 de oameni!
Un articol publicat în revista Ferma nr. 2/229 (ediţia 1-14 februarie 2019)
