Cu o producţie medie anuală relativ scăzută (cca 18 t/ha masă verde), lucerna asigură mai puţin de 20% din necesarul total de furaje fibroase pentru cele aproximativ 2,2 milioane UVM-uri de animale.

Producţia scăzută de biomasă, asociată şi cu o calitate modestă a furajului, este consecinţa nivelului de aplicare a tehnologiei de cultivare a lucernei, în special a modului de folosire a fertilizanţilor, pentru asigurarea unor condiţii optime de nutriţie a plantelor. Din acest punct de vedere, în proporţie de peste 70% din suprafaţa cultivată cu lucernă, în toată perioada de folosire (3-5 ani), în afara lucrărilor de recoltare (de cele mai multe ori cu întârziere), nu se aplică şi alte lucrări de întreţinere, cum sunt cele de fertilizare.
(…)

Lucerna, prin producţia pe care o realizează, face parte din categoria speciilor care consumă cantităţi mari de nutrienţi din sol. Astfel, în perioada unui an de vegetaţie, cu o producţie ce variază în limite de 10-40 t/ha masă verde (sau 2,5-10,0 t/ha fân), lucerna extrage din sol următoarele cantităţi de elemente chimice: 60-400 kg/ha N, 12-48 kg/ha P, 60-400 kg/ha K, 60-400 kg/ha Ca, 7-28 kg/ha Mg, 4-16 kg/ha S.
În medie, o tonă de masă verde de lucernă exportă din sol: 6,0 kg azot, 1,2 kg fosfor, 6,0 kg potasiu, 6,0 kg calciu, 0,7 kg magneziu şi 0,4 kg sulf. În condiţiile în care nu se asigură acest consum optim de elemente nutritive, scade producţia şi calitatea furajului, se reduce durata de folosire şi gradul de profitabilitate al culturilor de lucernă.
În ultimele decenii, ca urmare a sistemului de agricultură practicat în ţara noastră, se estimează că pe cel puţin 40% din suprafaţa agricolă a ţării, solul are un conţinut scăzut sau foarte scăzut de azot, fosfor şi potasiu. Această situaţie determină aplicarea, inclusiv la culturile de lucernă, a unor tehnologii de optimizare a fertilizanţilor chimici sau organici, în concordanţă cu nivelul de aprovizionare al solurilor în elemente nutritive şi al menţinerii echilibrului între ieşiri (prin export de către plante) şi intrări (aplicare de îngrăşăminte) în limite optime. În această situaţie se recomandă, pentru lucernă, aplicarea anuală (în primul an înainte de semănat, iar în anii următori după încheierea vegetaţiei toamna) a următoarelor doze de îngrăşăminte (substanţă activă): 50-70 kg/ha îngrăşăminte cu fosfor (superfosfat, complexe) şi 100-150 kg/ha îngrăşăminte cu potasiu (sare potasică, complexe). Deoarece lucerna, prin simbioză cu bacteriile fixatoare de azot, îşi asigură necesarul de azot în proporţie de 70-80% (între 200-400 kg/ha/an), nu se recomandă aplicarea anuală a îngrăşămintelor cu azot, decât în primul an, înainte de semănat (N50-70 kg/ha ).

Despre pH-ul optim pentru producţii maxime, citiţi în revista Ferma, ediţia 1-14 noiembrie 2017!