Cu ajutorul selecţiei producem generaţia următoare a unei populaţii de vieţuitoare, însă nu cu toţi indivizii care o compun, ci doar cu cei… aleşi. Aceasta presupune identificarea şi alegerea indivizilor masculi şi a femelelor valoroase din punct de vedere genetic pentru caracterul care se doreşte a fi ameliorat (îmbunătăţit), urmată de împerecherea acestora între ei.
Rezultatul constă în modificarea dimensiunii medii a caracterului luat în considerare pentru a fi îmbunătăţit. Caracterul sau caracterele urmărite la noua generaţie vor avea o dimensiune medie diferită de cea a generaţiei anterioare şi vor lua forme şi mărimi asemănătoare cu cele pe care le-au avut părinţii care le-au dat naştere.
Dacă acest procedeu se va aplica şi la reproducerea generaţiilor următoare, caracterele pe care dorim să le îmbunătăţim se vor modifica tot mai mult, astfel încât, după un anumit număr de generaţii, vom obţine diferenţe semnificative între dimensiunile medii ale primei şi ultimei generaţii. „Cantitatea de modificare” obţinută prin reproducerea cu ajutorul selecţiei se numeşe efect de selecţie.
Nu atât calitatea genelor, cât combinaţia acestora
Genetica practică a dovedit însă că acest lucru nu se înfăptuieşte la fel la toate caracterele morfologice şi fiziologice importante din punct de vedere economic. La unele, efectul selecţiei este mai mare, iar pentru altele el este mai mic şi chiar foarte mic. Totul depinde de felul în care caracterul respectiv este determinat genetic, pe de o parte, şi de capacitatea noastră de a identifica indivizii cei mai buni din efectiv sau populaţie, pe de altă parte.
Unele caractere sunt determinate în evoluţia lor de mai multe gene, al căror efect de dezvoltare se transmite cu multă fidelitate la descendenţi. În cazul altora, deşi acestea sunt determinate de tot atâtea gene, efectul lor nu se regăseşte la fiii şi la fiicele lor decât într-o foarte mică măsură.
Pentru a exemplifica, voi spune doar că însuşirile care ţin de reproducerea individului, precum şi cele care transmit animalului vigoarea biologică şi rezistenţa la boli, deşi sunt determinate de o mulţime de gene, efectul lor nu poate fi transferat descendenţilor pe calea selecţiei clasice a indivizilor consideraţi cei mai buni, deoarece el se datorează nu atât calităţii genelor, cât mai ales combinaţiei dintre ele (o stare heterozigotă, asemănătoare cu cea a hibrizilor).
Ori, se ştie că atunci când hibrizii se împerechează între ei, descendenţa lor este foarte variată. Din această cauză, când astfel de indivizi sunt aleşi din populaţie şi apoi utilizaţi la producerea generaţiei următoare, fiii şi fiicele lor nu vor mai primi aceeaşi combinaţie de gene cu cea a părinţilor lor şi, în consecinţă, ei nu vor manifesta calitatea pe care au avut-o înaintaşii lor.
Aşa se întââmplă, de regulă, cu caracterele care dau vigoarea biologică (puterea de a supravieţui pâână la vâârsta de reproducere), rezistenţa la boli şi capacitatea individului de a se reproduce eficient.
Putem cunoaşte valoarea de ameliorare a individului
Cum aceste caractere sunt deosebit de importante pentru economia fermei, oamenii de ştiinţă au pus la punct o serie de metode foarte eficiente de identificare a indivizilor care posedă gene superioare pentru astfel de caractere. Acestea permit specialiştilor să analizeze în amănunt materialul lor ereditar, adică ADN-ul, procedura fiind folosită şi în criminalistică sau la stabilirea paternităţii copilului.
Datorită metodelor de analiză a ADN-ului, acum putem observa genele „de neam bun” şi pe cele de „neam prost”, pe baza cărora să precizăm valoarea de ameliorare a individului, şi nu doar să le estimăm prezenţa în genomul acestuia, aşa cum se procedează în prezent la stabilirea valorii genetice pe baza performanţei proprii sau a calităţii familiei.
Metoda reprezintă selecţia genomică.
SELECŢIA ASISTATĂ DE MARKERI MOLECULARI
În prezent, în ţările cu zootehnie avansată selecţia genomică se utilizează pe scară largă, alături de selecţia clasică atât a taurinelor, cât şi a porcilor, a păsărilor, a animalelor de blană şi de laborator. În fapt, animalele cele mai bune din punct de vedere genetic se aleg mai întâi pe baza performanţelor proprii, a meritului ascendenţei şi a familiei de colaterali şi de descendenţi.
Cei mai buni sunt supuşi apoi analizei ADN pentru identificarea markerilor moleculari care vor arăta cu precizie valoarea lor genetică reală. De aceea, selecţia genomică se mai numeşte şi selecţie asistată (ajutată) de markeri moleculari.
Consider că a venit momentul să înfiinţăm şi în România laboratoare de analiză a materialului ereditar (ADN) şi să trecem la aplicarea pe scară largă a selecţiei animalelor ajutată de markeri moleculari. Sunt convins că beneficiile unui asemenea demers vor fi extrem de utile pentru ameliorarea rapidă a raselor noastre de animale de fermă.
Menţionez că un astfel de laborator, foarte bine dotat, funcţionează deja la Staţiunea de Cercetare Dezvoltare pentru Creşterea Bovinelor de la Arad.
