La prima vedere am fi tentaţi să credem că datorită proporţiei covârşitoare a proprietăţii private, mediul de afaceri, instalat în anii ’90, a avut o influenţă pozitivă asupra dezvoltării acestui sector.
Studiind însă îndeaproape acest sector, frapează dezorganizarea, tentaţia promovării intereselor mărunte în defavoarea intereselor generale şi lipsa unei viziuni strategice unitare a operatorilor din sector. Toate acestea sunt consecinţa unei obişnuinţe, a unei reacţii involuntare provocată de conservatorismul pieţei libere în etapele sale primitive, care favorizează individualismul şi lipsa unei viziuni comune pe termen mediu şi lung.
Interesele egoiste fac ca în acest moment presiunea pieţei comunitare în domeniu să fie practic imposibil de contracarat. Reglementările privind siguranţa şi securitatea alimentară, EurepGAP, supravieţuirea fără “bonă” pe piaţa liberă, standarde de comercializare pentru fructe şi legume proaspete sau organizarea de piaţă a sectorului trebuie implementate şi la noi până la integrare, pentru a stimula competitivitatea şi transparenţa pieţei.
Astfel, se va realiza prin concentrarea ofertei controlul fermierilor asupra pieţei şi creşterea încrederii consumatorului în calitatea produselor puse în vânzare.
În urma studierii evoluţiei pieţei mondiale şi pentru a nu-mi pierde speranţa, aş putea aminti că în sectorul fructe şi legume, fermierul din Uniunea Europeană nu este încă suficient pregătit pentru presiunea pieţei mondiale, iar practicile fermierilor români fac destul de dificilă reuşita acestuia în competiţia liberă de pe piaţa comunitară.
Factorii de decizie din România fac eforturi susţinute pentru revenirea sectorului pe terenul competiţiei, însă individualismul şi lipsa de unitate a operatorilor din sector face aproape imposibilă apariţia unei competitivităţi reale în sector.
Crearea Consiliului pe produs pentru sectorul fructe şi legume este, în această etapă, o măsură înţeleaptă care ar putea aduce beneficii însemnate sectorului, însă lipsa exerciţiului democratic a membrilor acestuia face ca întâlnirile lunare să fie de multe ori, lipsite de substanţă.
Membrii consiliului nu au înţeles că secretul reuşitei constă tocmai în promovarea intereselor comune, atât în relaţia cu ministerul de resort dar in viitorul apropiat în relaţia cu instituţiile comunitare, iar schimbul de informaţie, tălmăcirea, învăţarea şi până devenim stat cu drepturi depline al Uniunii Europene, acceptarea necondiţionată a regulilor “jocului” statuat prin Politica Agricolă Comună sunt vitale.
Aspecte de interes comun cum sunt, concurenţa neloială prin neplata TVA-ului de către unii fermieri, creşterea competitivităţii sectorului prin implementarea standardele de comercializare ale fructelor şi legumelor proaspete, creşterea investiţiilor autohtone în sector prin apariţia formelor organizatorice ale fermierilor şi accesarea în comun a fondurilor SAPARD, rezolvarea problemei desfacerii producţiei prin stabilirea unei platforme contractuale comune între marile magazine şi producători, apariţia unei structuri de reprezentare la nivel naţional şi dobândirea statutului de organizaţie interprofesională conform art. 19 din Regulamentul 2200/96 privind organizarea şi funcţionarea sectorului de fructe şi legume, sau stabilirea de contacte cu organizaţii similare din statele membre şi realizarea de parteneriate cu organizaţii care fac lobby pe lângă Parlamentul European (Copa/Cogeca, Freshfel, OEITFL, AIJN, etc.), sunt pentru moment subiecte nedescoperite sau lipsite de importanţă.
În această etapă, eludarea principiilor privind organizarea comună de piaţă în sectorul fructe şi legume şi a principiilor privind recunoaşterea organizaţiilor de producători sau a grupurilor de producători recunoscute preliminar ar face şi mai dificilă revenirea acestui sector pe ringul de box.
Sigur, sunt mecanisme şi reguli noi dar absolut necesare de la care, pentru moment nu putem face rabat iar dacă prin absurd în acest an, recunoaşterea acestor forme organizatorice s-ar realiza conform unor reguli “originale”, sfidând regulamentele specifice domeniului, acceptate, transpuse şi implementate de cele 25 de state ale Uniunii Europene, riscăm ca cel puţin un an de zile, fermierii români care activează în sectorul fructe şi legume să fie în imposibilitatea accesării programelor operaţionale şi a formelor de sprijin caracteristice pentru grupurile de producători recunoscute preliminar.
Articol publicat în revista Ferma nr. 1(39)/2006
