Sebastian Tegla se confruntă cu o situaţie pe care o consideră absurdă: în timp ce combinatul Azomureş se află la nici jumătate de oră de ferma sa, el este nevoit să cumpere îngrăşăminte de import, la preţuri uriaşe, din ţări despre care spune că nici nu le poate pronunţa numele.
În contextul în care combinatul şi-a tot redus sau sistat producţia în ultimii ani, fermierul din localitatea Cipău, judeţul Mureş, avertizează că agricultura românească ajunge tot mai dependentă de importuri, iar costurile logistice devin împovărătoare pentru fermieri.
În pragul colapsului
Fermierul vorbeşte cu îngrijorare despre perspectivele combinatului de la Târgu Mureş, despre care afirmă că se află într-o situaţie critică. „Dau 600 de angajaţi afară plus 1.500 care erau închiriaţi pentru a asigura mentenanţa. Iar eu cumpăr 1.000 şi ceva de tone de îngraşământ din ţări pe care nici nu ştiu să le pronunţ numele. Şi plătesc o grămadă de bani”, se plânge ardeleanul.
Sebastian Tegla subliniază că problema nu este doar preţul îngrăşămintelor, ci şi costurile suplimentare generate de transport. „Eu dacă vreau să duc cereale în port la Constanţa pe mine mă costă 200 de lei tona. Iar ca să aduc îngraşământul din port mă costă alte 200 de lei pe tonă. Deşi avem aici în zonă combinatul Azomureş”, susţine fermierul, care are în exploatare aproape 700 de hectare de teren agricol.
Recolte ieftine, inputuri scumpe: o ecuație imposibilă
Fermierul descrie o realitate tot mai apăsătoare: producătorii agricoli ajung să îşi valorifice recoltele la preţuri mici, în timp ce costurile pentru îngrăşăminte, pesticide şi alte inputuri continuă să crească într-un ritm accelerat. În acest dezechilibru, spune Tegla, fermierii sunt prinşi la mijloc, fără suficiente pârghii de protecţie şi fără o strategie clară la nivel naţional.
Citeşte şi:
Prețurile îngrășămintelor în 2026: cum influențează taxa de carbon costurile fermierilor europeni
Sebastian Tegla aminteşte că Azomureş a fost, timp de ani de zile, unul dintre cele mai performante combinate agrochimice din Europa, apreciat pentru calitatea produselor sale. „Toţi se băteau pentru calitatea îngrăşămintelor de acolo. Păi dacă era slab, îl cumpăra domnul Muscă de la Curtici, care achiziţiona trenuri întregi? Dar se pare că nu se mai vrea să se producă. Patronii sunt străini şi fac ce vor”, a ţinut să sublinieze fermierul.
Stocuri lipsă înainte de sezon
Acesta spune că a discutat direct cu conducerea combinatului, întrebând de ce nu s-a produs îngrăşământ în timpul verii, astfel încât stocurile să fie disponibile pentru campania de primăvară. Una dintre justificările invocate ar fi preţul ridicat al gazului metan, esenţial în procesul de producţie. Totuşi, fermierul consideră că producţia putea fi realizată în lunile anterioare, când se puteau umple depozitele, iar perioada rece să fie folosită pentru mentenanţă.
În opinia sa, situaţia ridică semne serioase de întrebare: este vorba despre o gestionare defectuoasă sau despre rea voinţă? O posibilă ipoteză ar fi că patronii de la Ameropa chiar nu mai vor să continue activitatea combinatului. „Se pare că nu se mai vrea să se producă. Patronii sunt străini şi fac ce vor, până la urmă”, afirmă mureşeanul.
Importuri în loc de producţie locală
Un alt aspect semnalat de fermier este faptul că, în loc să producă local, combinatul ar fi obţinut profituri mai mari din importul îngrăşămintelor. Tegla afirmă că a ajuns să cumpere îngrăşăminte etichetate Azomureş, dar aduse din afara ţării prin portul Constanţa, şi spune că unele dintre acestea ar fi fost de slabă calitate. Mai mult, el susţine că muncitori ai combinatului ar fi fost trimişi în port pentru a însăcui marfa importată, un simbol al schimbării dramatice prin care trece industria românească de fertilizanţi.
Un semnal de alarmă pentru agricultura românească
Declaraţiile lui Sebastian Tegla reflectă frustrarea tot mai multor fermieri care se simt abandonaţi într-un context economic dificil. Pentru ei, existenţa unui producător strategic de îngrăşăminte în România nu este doar o chestiune industrială, ci una de securitate alimentară şi de stabilitate economică.
În timp ce agricultura depinde de inputuri iar fermierii se luptă cu preţuri mici la cereale, oprirea sau reducerea producţiei la Azomureş riscă să adâncească vulnerabilităţile unui sector deja pus sub presiune.
