Drumul de la Mumbai la Niphad l-am făcut pe autostradă, un drum de mare viteză cu două benzi pe sens şi cu separator din dale de beton între sensurile de mers. Pe acest traseu am avut o primă întâlnire cu un fermier care îşi transporta cu motocicleta laptele către clienţi.
Trestia de zahăr şi ceapa – culturi tradiţionale de bază
Fiind în sezonul de iarnă (secetos), terenul era destul de uscat şi doar parcelele cultivate şi irigate erau ”verzi”. Fermele specifice zonei, la fel ca şi în întreaga Indie, sunt exploataţii familiale, de mici dimensiuni, cu o medie de sub două hectare. Cea mai mare fermă vizitată aparţine lui Santosh Sable şi are 15 acri, adică puţin peste 6 ha (1 acru + 4046,856 mp / cca. 0,405 ha). Terenul este lucrat împreună cu alţi 2-3 vecini, din ceea ce am înţeles, practic terenul este lucrat într-un sistem de ”arendă”. Cei care-l exploatează împart cu proprietarul profitul rezultat din vânzarea recoltei. Santosh Sable cultivă, în principal, trestie de zahăr (10 acri), grâu (3 acri) şi ceapă (2 acri).
La trestia de zahăr se obţin două recolte pe an şi o producţie de cca. 60 tone/acru, adică 600 tone/recoltă pe cei 10 acri. În funcţie de calitate, în special conţinutul de zahăr, preţul obţinut pentru trestia de zahăr este de 4000-5000 rupii/tonă, cca. 49,92 euro/tonă (1 rupie sau 1 INR + 0,06 lei; 1 INR + 0,01 euro). Trestia de zahăr este recoltată manual, pentru tăierea acesteia sunt angajaţi lucrători sezonieri. Rafinăria (fabrica de prelucrare a trestiei de zahăr) se află la 25 km depărtare. În perioada de recoltare, fermierul face o programare la fabrică pentru preluarea producţiei. Recoltatul, adică tăiatul, începe cu cel mult 2-3 zile înainte de data programată pentru preluare la fabrică, deoarece trestia de zahăr, dacă este stocată o perioadă mai lungă, se depreciază. Până la drumul principal, trestia de zahăr este transportată cu atelaje trase de vaci, după care e încarcă în camioanele fabricii, câte 40 tone/camion (20 tone în camion şi alte 20 tone/remorcă).
Cultura trestiei de zahăr este una relativ uşoară, cu două recolte pe an şi care nu necesită replantare timp de 3-4 recolte. După recoltare (tăiere), fermierii au obiceiul să incendieze resturile vegetale, după care cultura lăstăreşte şi creşte din nou. În ultimii ani, au început să practice balotarea resturilor vegetale rămase după tăiere pentru a fi folosite în hrana animalelor. Întreţinerea culturii este simplă, se face doar praşilă mecanică în primele săptămâni de cultură şi apoi buruienile sunt smulse manual. În sezonul secetos, cultura are nevoie de apă, plantaţiile fiind irigate.
Producţia de grâu este de 3,5-4 tone/ha şi este folosită pentru consumul propriu al familiei fermierilor.
Ceapa, o cultură tradiţională în zonă, a fost foarte populară, dar, cel mai probabil din cauza supraproducţiei, preţul a scăzut mult în ultimii ani. Aceasta a dus atât la nemulţumirea fermierilor, cât şi la scăderea suprafeţei cultivate.
Porumbul este cultivat pe o suprafaţă mică, în perioada iulie-august/septembrie, în cultură dublă, după grâu. Producţia obţinută este mică, circa 2000 kg/ha.
Asociere pentru vânzare
Producţia de ceapă este de până la 50 tone/ha, dar fermierul ne-a spus că preţul pe care îl primeşte de la cei care preiau producţia este acum de numai o rupie/kg. În acelaşi timp, la piaţa din Mumbai preţul cepei ajunge la 20 rupii/kg.
Amandeep Singh ne-a spus că au început să dezvolte o serie de programe prin care ”să aducă fermierii în oraşe”. Cum funcţionează aceste programe: în comunităţile rezidenţiale din oraşe se formează grupuri de familii care comandă săptămânal o anumită cantitate de legume, fructe şi produse animaliere (mai ales lapte). Comenzile sunt preluate de grupul de fermieri înscrişi în program şi, săptâmânal, câte unul dintre fermieri vine în oraş cu produsele solicitate. Preţul este negociat periodic şi este mult mai bun decât cel primit de fermieri de la traderi, deşi mai mic decât cel al produselor din piaţa orăşenească sau din magazine. În acest fel, fermierii primesc un preţ bun pentru produsele lor, iar consumatorii au alimente proaspete, direct de la producător şi la costuri mai mici.
Martijn Knuivers, colegul jurnalist din Olanda, ne-a spus că în ţara lalelelor preţul cepei este de 0,6 euro/kg din depozit (în acea perioadă) şi că s-a instalat chiar o mică criză, deoarece stocurile de ceapă sunt relativ mici. Spre amuzamentul tuturor, imediat fermierii indieni s-au oferit să facă export de ceapă în Olanda…
“CALIFORNIA DIN MAHARASHTRA”
Orăşelul Niphad, în jurul căruia se află fermele vizitate, este situat la circa 40 km de oraşul Nasik, statul Maharashtra. Regiunea este recunoscută ca având unele dintre cele mai fertile terenuri agricole ale districtului. Din râul Godavari şi afluentul său Kadawa, care traversează zona, s-au făcut încă din 1975 canale pentru irigaţii, precum şi barajul Vadali. Pânza freatică este la mică adâncime şi cele mai multe ferme au puţuri/fântâni cu o adâncime de 15-20 m şi diametru mare (5-10 m) în care se acumulează apa ce este apoi folosită pentru irigat. Trestia de zahăr, legumele (în special ceapă şi ardei) şi viţa-de-vie sunt principalele culturi din regiune. În zonă există câteva fabrici mari de prelucrare a trestiei de zahăr, din care se extrage zahăr şi ”gur” (sau ”jaggery”), dar se produce şi alcool. Resturile de la trestia de zahăr sunt o sursă importantă de hrană pentru vaci.
Niphad este descris ca fiind “California din Maharashtra” datorită suprafeţelor mari cultivate cu viţă-de-vie, atât pentru struguri de masă, cât şi pentru struguri de vin. În zonă există şi numeroase podgorii renumite pentru vinuri, incluse şi în circuitele turistice.
Un articol publicat în revista Ferma nr. 3/230 (ediţia 15-28 februarie 2019)
