Uneori uităm că scroafa nu e o simplă maşinărie de produs purcei. Acolo unde fermierii au înţeles că animalul oferă exact pe măsura grijii primite, scroafele s-au transformat într-o altfel de fabrică. O adevărată „fabrică” de bani!

Numărul fătărilor/an/scroafă este unul dintre parametrii productivi cu impact major asupra eficienţei financiare a fermei. Fermierii îl calculează şi îl evaluează pornind de la premiza că e format din elemente fixe şi variabile.

Scroafele: de la înțărcare, la următoarea montă

Elementul fix este durata gestaţiei, pe care nu putem să o controlăm, pentru că ține de biologia suinelor. Ceilalţi factori cum sunt durata lactaţiei şi a intervalului de timp de la înţărcare la următoarea inseminare au un nivel (uneori) ridicat de variabilitate, depinzând parţial şi de factorul uman.

Dacă durata lactaţiei este reglementată legal în UE la 28 de zile, durata intervalului de la înţărcarea purceilor şi până la momentul re-apariţiei căldurilor la scroafă este un element ce depinde de foarte mulţi factori şi, implicit, dificil de controlat.

Un interval de timp realist

Nu mai e un secret pentru nimeni că ne dorim ca acest interval de timp să nu depăşească 4-5 zile, optimizându-se astfel rata de utilizare a scroafelor, adică numărul de fătări per an/ femelă. Dar, a înregistra în medie doar 4-5 zile a acestui interval rămâne doar un vis îndepărtat pentru mulţi dintre managerii fermelor din întreaga lume. Cifra medie realistă, ce ar trebui să fie monitorizată permanent de către majoritatea este de 6-7,5 zile.

Diferenţele menționate derivă din abordarea managerială a următoarelor elemente:

1. a) Momentul şi calitatea expunerii scroafelor la contactul cu vierul (după ziua înţărcării);
2. b) Numărul de purcei înţărcaţi pe scroafă/cuib şi
3. c) Calitatea şi disponibilitatea personalului din sectorul montă-gestaţie.

Momentul şi calitatea contactului cu vierul încercător

Dacă ne referim la primul aspect – momentul şi calitatea contactului cu vierul încercător -, principala recomandare ar fi ca testarea ciclicităţii scroafelor înţărcate să înceapă încă din ziua înțărcării, de preferinţă în prezenţa unui vier adult, matur sexual. De asemenea, acolo unde numărul scroafelor înţărcate într-o anumită zi este ridicat, e de dorit folosirea mai multor vieri încercători şi/sau schimbarea acestora pentru evitarea epuizării.

Numărul de purcei înţărcaţi pe scroafă/cuib

Un număr prea mic de purcei alocaţi/scroafă pe durata lactaţiei are ca efect, într-adevăr, obţinerea, la înţărcare, a unor purcei cu o greutate individuală mult peste media fermei. Însă, la scroafele prolifice actuale situaţia are şi un efect invers, în sensul posibilității apariţiei căldurilor încă din primele 20-25 de zile de lactaţie sau, şi mai frecvent, revenirea căldurilor în primele 2 zile de la înţărcare.

Calitatea şi disponibilitatea personalului

Orice fermier raţional va căuta să aibă şi să folosească oameni de calitate în sectorul montă – gestaţie, pentru că aici e, de fapt, „fabrica de purcei”. Lipsa personalului suficient şi bine pregătit, mai ales la sfârşit de săptămână, sau în perioadele în care titularii postului sunt în concediu, conduce adesea la căderi masive ale nivelului performanţelor de reproducţie, căderi care niciodată nu vor mai putea fi recuperate, pentru că reprezintă ratarea unor oportunităţi unice.

Impactul asupra performanţelor reproductive ale femelelor

În afară de efectul evident al acestei variabilităţi asupra acumulării zilelor neproductive per scroafă, durata perioadei dintre înţărcare şi prima inseminare are un impact major şi asupra performanţelor reproductive ulterioare ale diferitelor categorii de femele.

1. Astfel, scroafele inseminate în zilele 0-2 de la înţărcare, respectiv zilele 6-8, au o rată a fătării de sub 80% şi un număr total de purcei fătaţi de aproximativ 12 capete.
2. Spre deosebire de acestea, cele inseminate în zilele 3-5 au o rată a fătărilor de peste 85% şi un număr total de purcei fătaţi de peste 13 capete per cuib.

• Ca regulă generală, s-a observat că scroafele cu un sistem reproductiv normal dezvoltat şi lipsit de afecţiuni anterioare au tendinţa de a reintra în călduri în zilele 3-5 după înţărcare în cea mai mare proporţie.
• Prin contrast, cele care manifestă comportamentul estral tipic în primele 2 zile de la înţărcare sau după ziua a 6-a sunt, de obicei, cele care nu au consumat zilnic suficient furaj sau au înţărcat un număr redus de purcei, comparativ capacităţii de alăptare.

3. O a treia categorie este cea a scroafelor ce intră în călduri după ziua 10-11, cauza fiind preponderent slăbirea exagerată pe durata lactaţiei.

CONCLUZII ŞI RECOMANDĂRI PRACTICE

Pornind de la constatările din acest articol se pot desprinde câteva concluzii şi recomandări practice:

1. Evitaţi ca scroafele să fie prea grase la momentul transferului în maternitate. Pe lângă faptul că acestea au tendinţa de a fi mai puţin prolifice şi cu o lactaţie îndoielnică, după înţărcare intră mult mai greu în călduri;
2. Asiguraţi-vă că scroafele au la dispoziţie suficient furaj de calitate – şi că îl consumă! – de la momentul fătării şi până la momentul inseminării (de după înţărcare);
3. Nu încercaţi să ignoraţi efectul stresant al înţărcării asupra femelei; mai degrabă încercaţi să-i minimalizaţi impactul negativ;
4. Demaraţi expunerea scroafelor înţărcate la efectul stimulator al vierilor încercători încă din ziua înţărcării. Ignorarea femelelor ce intră în călduri în primele 3 zile de la înţărcare poate conduce la creşterea cu o zi/cuib a numărului cumulat al zilelor neproductive;
5. Planificaţi ziua înţărcării în aşa fel încât zilele cu probabilitate maximă de re-intrare în călduri să nu se suprapună cu zilele de sâmbătă/duminică;
6. Evitaţi inseminarea scroafelor care, accidental, intră în călduri până în ziua 24 de lactaţie;
7. Încercaţi să vă stabiliţi ca obiectiv inseminarea a peste 90% din scroafele înţărcate în primele 7 zile de la acest moment.