Vacile contribuie la ameliorarea caracterelor efectivului sau populației doar cu o mică parte din capitalul genetic câștigat de generația care se naște. Se întâmplă astfel deoarece și metodele utilzate pentru alegerea candidaților care să participle la realizarea noii generații sunt diferite, ca precizie, pentru cele două sexe. Taurii se aleg prin testul descendenței (estimare cu cea mai mare probabilitate a valorii lor genetice aditive) , iar vacile se aleg pe baza performanței proprii și a rudelor sale (estimare mai puțin precisă a valorii lor de ameliorare).
Limite în calea progresului genetic
Cota de participare a masculior la înfăptuirea progresului genetic este mai mare decât a femelelor și datorită faptului că taurii care participă la acest proces reprezintă 1% din totalul masculilor născuți în toată rasa în generația lor (intensitate de selecție foarte mare), iar femelele reprezintă, în cel mai bun caz, doar 50% din totalul populației sau a efectivului din fermă (intensitatea de selecție este mică). Din această pricină, în zootehnia modernă întotdeauna masculul, mai ales cel utilizat la însămânțări artificiale, este din punct de vedere genetic net superior femelelor. Dacă la acestea mai adăugăm și faptul că perioada de timp necesară de la nașterea individului și până la data alegerii pentru producerea generației următoare a celor mai buni tauri și a celor mai bune vaci este foarte lungă (5 ani pentru masculi și 4,5 ani pentru femele), ceea ce face ca progresul genetic anual să fie mic, ajungem la concluzia că fermierul pierde mult din ceea ce ar putea obține dacă ar înlătura aceste limite. Iată cum se poate înfăptui un astfel de deziderat.
Cum putem spori ritmul anual de ameliorare?
Instrumentele selecției genomice, reprezentate de markerii moleculari de tipul SNP (snipuri), care sunt răspândiți în constituția întregului material genetic (ADN), mai ales în așa-numiții ,,loci cantitativi”, precum și de metodele statistice moderne utilizate de bioinformatică, îl pot ajuta pe crescătorul de vaci să depășească limitele actuale cum sunt: o precizie mai mică în estimarea valorii de ameliorare a vacilor, o intensitate de selecție mai mică a acestora, precum și un interval de generație mare (4,5 ani). Implementând în ferma proprie aprecierea genomică, pe baza SNP-urilor, a valorii de ameliorare a vacilor sale (denumită și valoare genetică aditvă), la care să adauge și metodele moderne pe care le oferă biotehnologiile de reproducere, alături de folosirea unui material seminal recoltat de la tauri de mare valoare genetică, fermierul va putea crește ritmul anual de ameliorare, de la simplu la dublu, față de cel pe care-l realizează în prezent.
Selecția genomică se poate practica și în România
Iată cum procedăm! Pentru a obține o ameliorare continuă și la un nivel superior a caracterelor animalelor sale, fermierul este obligat să reformeze în fiecare an o parte din vacile fermei (pe cele mai rele) și să le înlocuiască cu altele mai bune decât media efectivului. Dacă la stabilirea valorii lor genetice va utiliza metodele specifice selecției genomice (analiza ADN cu referire la SNP-uri), care poate fi aplicată vițelelor imediat după naștere, atunci el va reuși să reducă intervalul de generație de la 4,5 ani la circa 30 de luni, ceea ce va avea ca rezultat sporirea semnificativă a progresului genetic anual al efectivului de vaci din fermă. Pentru aceasta fermierul are nevoie de kituri de SNP-uri, calibrate însă cu ajutorul unei populații de referință căreia i se cunoaște, cu mare probabilitate, valoarea genetică a caracterelor, dar care neapărat trebuie să facă parte din rasa pe care o crește el în fermă. Cum în Romania asemenea kituri lipsesc cu desăvârșire, se poate apela – pentru dobândirea lor – la laboratoarele din țările cu zootehnie avansată care implementează selecția genomică a vacilor din rasa Friză sau a celor aparținătoare suprarasei Simmental (kituri „Illumina” sau „Affimetrix”). Cu ajutorul lor, fermierii noștri care cresc vaci Friză, Fleckviech sau Brown-Swiss, importate din alte țări (dar numai aceștia), ar putea genotipiza, încă de la naștere, toate vițele sau numai 50% dintre ele (cele care provin din mame cu valori peste media efectivului), din care să aleagă pe cele care vor înlocui, în fiecare an, vacile reformate. Pentru aceasta, fermierul trebuie să recolteze de la vițele doar o probă de păr cu ,,rădăcină” și să-l trimită la laboratorul de genetică, specificând ce fel de kit să folosească pentru genotipizare, cu scopul de a obține un preț scăzut, dar și o precizie de apreciere suficient de mare (o analiză de ADN care folosește kituri alcătuite din cca. 7000 de SNP-uri nu costă mai mult de 45 de dolari per animal, dar cele cu peste 54.000 de SNP costă cca 150 de dolari).
Intensitate de selecție și mai mare
Dacă pe lângă aceasta vom utiliza și material seminal cu spermatozoizi sexați (purtători de cromozom X), atunci vom putea obține un alt mare avantaj. Întrucât din astfel de însămânțări, cel puțin două din zece vaci vor făta doar vițele, se creează posibilitatea reală de a putea să se înlocuiască anual nu numai 15-20% din vacile din efectiv, ci chiar mai mult de 35%. Consecința pozitivă este o sporire și mai mare a ritmului anual de ameliorare a dimensiunii caracterelor.
Dacă la toate acestea se mai adaugă și folosirea a circa 5-15% din cele mai bune vițele în calitate de donatoare de ovocite (embrioni), intensitatea de selecție ar putea crește și mai mult și, în consecință, sporul de producție per fermă ar crește la maximum, acoperind toate cheltuielie ocazionate de implementarea selecției genomice și realizând totodată o rentabilitate optimă.
ANZ AR PUTEA FACILITA APLICAREA SELECȚIEI GENOMICE LA TOATE RASELE DE TAURINE
Pentru a putea introduce cu mare eficiență selecția genomică la toate rasele de taurine care se cresc în România, și nu numai în fermele cu vaci din import, este absolut necesară organizarea în cadrul ANZ a calibrării panelelor de SNP-uri (evidențiate în genomul indivizilor aparținători acestora) în populații românești de referință, cărora li se cunoaște valoarea de ameliorare, chiar dacă ea este estimată însă pe baza performanțelor proprii și ale rudelor.
Articol publicat in revista Ferma nr.3(164) 15-29 februarie 2016
