Pentru ca o populaţie de animale să rămână în stare pură, ameliorarea structurii genetice a caracterelor acesteia trebuie să se realizeze, de regulă, pe calea selecţiei artificiale, ajutată într-un anumit fel de potrivirea genotipică a perechilor, numită consangvinizare apropiată sau îndepărtată. În esenţă, selecţia nu este altceva decât producerea generaţiilor următoare nu cu toţi indivizii care o compun, ci doar cu cei aleşi.
Dacă indivizii aleşi să producă generaţia următoare reprezintă elitele genetice ale populaţiei pentru unele caractere (posedă gene superioare pentru un caracter dat) şi nu elitele fenotipice, atunci numărul relativ de gene superioare va creşte în genomul generaţiei descendente şi, în consecinţă, manifestarea caracterelor pe care le determină se vor situa la un alt nivel decât era el la generaţia anterioară. Prin urmare, selecţia nu face altceva decât să „adune” în genomul populaţiei genele favorabile dezvoltării caracterelor luate în considerare de către zootehnicianul ameliorator. Precizez însă că acest fenomen are loc numai dacă animalele alese să producă noua generaţie sunt cu adevărat elitele genetice ale populaţiei.
Trecerea de la ameliorarea caracterelor calitative spre determinarea celor cantitative
În decursul istoriei ameliorării animalelor, eficienţa metodelor utilizate pentru alegerea indivizilor destinaţi să producă generaţia următoare a unei rase sau efectiv de animale a avut o evoluţie ascendentă. În perioada de început a organizării selecţiei la animale, estimarea „valorii de ameliorare”, numită şi ”valoare genetică aditivă”, se baza doar pe gradul de manifestare în fenotip a caracterelor vizate la animalele inspectate. Doar în funcţie de nivelul lui de manifestare se realiza ierarhia de valoare a animalelor dintr-un efectiv. Statisticile vremii ne informează că un astfel de sistem de ameliorare prin selecţie a populaţiilor de animale realiza un progres genetic relativ bun numai la caracterele calitative determinate doar de una-două perechi de gene, cum sunt culoarea robei sau dimensiunea unor apendice morfologice (urechi, coadă, membre etc.). La caracterele cantitative, de mare importanţă economică (producţia de lapte, carne, ouă, lână etc.), progresul genetic datorat selecţiei nu era numai foarte scăzut per generaţie şi per an, dar el se înregistra doar la caracterele determinate mai ales de gene aditive (talie, masă vie, procent de grăsime în lapte) şi deloc pentru cele determinate de gene neaditive, cum sunt cele care contribuie la reproducerea şi supravieţuirea animalelor.
Calculele estimative sunt înlocuite de rezultate precise
Progresul genetic mare a început să se obţină, la toate speciile de animale domestice, numai după ce la performanţa proprie a animalelor supuse selecţiei s-a adăugat, mai întâi, şi performanţa părinţilor şi a bunicilor şi, mai apoi, şi a rudelor colaterale şi a descendenţilor. Utilizarea controlului oficial al producţiilor animalelor, individualizarea animalelor şi registrele genealogice bine conduse, timp de multe generaţii la rând, au dat posibilitatea unor geneticieni informaticieni să folosească un sistem de lucru foarte sofisticat în care au implicat calculul liniar şi sisteme de ecuaţii pentru a obţine un indice cantitativ pentru fiecare animal. El este cunoscut azi sub denumirea de „BLUP- model animal” care îl apropie pe examinator de valoarea genetică aditivă reală a animalului supus analizei. Folosirea lui în alegerea şi predicţia valorii de ameliorare a indivizilor la toate speciile de animale de fermă a produs un salt de eficienţă a procesului de selecţie, soldat cu obţinerea unui progres genetic substanţial pe generaţie şi pe an.
Reuşita secvenţializării şi descifrării genomului animalelor de fermă, precum şi dezvoltarea cunoaşterii în biologia moleculară au dus la apariţia în literatura de specialitate a unor metode cu ajutorul cărora zootehniştii amelioratori pot acum să precizeze, nu doar să estimeze valoarea genetică a animalelor.
• Una dintre metode este ”selecţia ajutată (asistată) de markeri moleculari”, care este posibilă prin adăugarea la metodele de selecţie clasică a posibilităţii de a determina prezenţa sau absenţa în genomul individului a unor gene sau sectoare de ADN care marchează genotipuri superioare sau inferioare responsabile de o anumită calitate a produselor animale. Aplicarea ei în practica selecţiei a dus la un plus de eficienţă a ritmului şi complexităţii ameliorării unor caractere greu de ameliorat.
• Cea de-a doua metodă care a stârnit interes şi entuziasm fără precedent printre fermierii ţărilor cu agricultură avansată este, „selecţia genomică a animalelor domestice”, care ia în calcul caracteristica întregului genom al animalului şi nu doar a unor părţi din acesta, aşa cum o face selecţia asistată de markeri moleculari. Deoarece metoda aduce un spor de eficienţă ameliorativă şi financiară de la simplu la dublu, ea a fost deja implementată în practica selecţiei taurinelor de lapte şi este în curs de realizare şi în ameliorarea taurinelor de carne, a ovinelor, caprinelor, porcilor şi păsărilor.
REVOLUŢIONAREA GENETICII CONTINUĂ
În prezent, la orizontul cunoaşterii în genetica, nu numai a animalelor, ci şi a plantelor şi a microorganismelor, apare o nouă cale de ameliorare. Este vorba despre aşa-numita „ediţie sau remontarea genomului” fiinţelor vii, care promite să dubleze sau chiar să tripleze eficienţa ameliorativă a selecţiei genomice. În ce constă ediţia genomului şi care sunt beneficiile ei, citiţi în ediţiile viitoare ale revistei Ferma.
Articol publicat in revista Ferma nr. 15 (198) (1-15 septembrie)
